Spaniola la putere

Spania e singura ţară din fotbal campioană continentală en-titre la trei categorii de vîrstă succesive. Viitorul campioanei mondiale nu e periclitat Acum ceva vreme circula prin o fotbal o zicală cum că sportul acesta era unul practicat de 11 oameni […]

Spania e singura ţară din fotbal campioană continentală en-titre la trei categorii de vîrstă succesive. Viitorul campioanei mondiale nu e periclitat

Acum ceva vreme circula prin o fotbal o zicală cum că sportul acesta era unul practicat de 11 oameni contra alţi 11 în care mereu cîştigau nemţii. Bazată mai degrabă pe calitaţile fizice şi psihice ale nemţilor decît pe rezultatele propriu-zise, zicerea i-a fost atribuită lui Gary Lineker, care ar fi rostit-o în faţa unui microfon, într-un studio de televiziune.

Anii au trecut, zicala continua să circule, cu din ce în ce mai puţine argumente. Astăzi ea ar putea fi fără probleme înlocuită. Nu toată, ci doar naţiunea despre care se făcea vorbire. Acum, în fotbal nu mai cîştigă nemţii, acum cîştigă spaniolii. Pe unde se duc cîştigă, mai nou, treaba s-a extins şi la fotbal fete.

La Bucureşti a fost ultima ispravă. Pardon, nu la Bucureşti, ci la Chiajna, căci aşa ştim noi să onorăm o competiţie continentală ce ni se atribuie, fie ea şi de juniori, trimiţînd-o în comune, că să se poată mîndri primarii, la viitoarele alegeri, cu diplomele de la UEFA (ca o comparaţie, finala mondialului sub 17 ani s-a jucat pe „Azteca” din Ciudad de Mexico, finala Europeanului la aceeaşi categorie de vîrstă la Novi Sad, pe un stadion de 20.000 de locuri, iar finala Mondialului feminin la Frankfurt, cu 55.000 de spectatori). Să revenim însă la Spania.

Spania e, în acest moment, campioană mondială şi europeană de seniori, europeană de tineret şi europeană la sub 19 ani. Domină fotbalul planetar cum puţine alte naţiuni au mai făcut-o. Adăugaţi pe FC Barcelona, cîştigătoarea Ligii, şi pe Real Madrid, clubul numărul unu ca buget, pregătit să facturezez 490 de milioane de euro pe sezonul care abia a început.

Destui pun performanţele pe seama unei politici fiscale extrem de permisive faţă de sport. Chiar populiste, căci vorbim totuşi de un guvern de stînga, ce şi-a făcut din succesele sportive un serios capital de imagine. Alţii vorbesc de relaxarea existentă la controalele antidoping şi de priceperea medicilor iberici, campioni şi ei în felul lor. Posibil. Spania are însă şi un stil propriu de a gîndi fotbalul, pe care-l cultivă de la cele mai mici niveluri. În puţine locuri din lume fotbalul juvenil are atîta spaţiu în mass-media. Copiii îşi văd rezultatele în ziare, meciurile la televizor, sînt de mici pregătiţi pentru fenomenul mediatic. În puţine locuri din lume copii de 16 ani sînt promovaţi cu atît curaj către prima ligă, astfel că atunci cînd ajung la 21-22 de ani sînt deja certitudini. Iar grija cu care sînt înconjuraţi e exemplară. Iată, Barcelona i-a interzis lui Deuloufeu să vorbească pe timpul şederii în România mai mult decît la zona mixtă. Nu e un capriciu, e pur şi simplu preocuparea ca un puşti de 17 ani să nu şi-o ia în cap, să nu se creadă mai mult decît este. În puţine locuri din lume, de la echipa mare pînă la cele de copii stilul e identic, începînd cu aşezarea şi terminînd cu filozofia de joc. În puţine locuri din lume copiii şi juniorii sînt încurajaţi, la fotbal, să fie creativi în joc, să aibă idei. Cruyff spunea: „Dacă un tînăr nu e lăsat să inventeze, se va transforma într-un mediocru”.

Spania a fost mereu creativă. Un fotbal frumos, estetic. Lipseau rezultatele. Nu, nu spaniolii au brevetat tiki-taka (nici noi, să fim serioşi!), dar ei inventaseră o expresie: „Am jucat ca niciodată, am pierdut ca întotdeauna”. În 2008, la Viena, a apărut declicul. Iar acum spaniolii îşi domină în primul rînd psihic adversarul, făcîndu-l să se teamă.

Puştii spanioli, campioni în România, sînt liniştiţi. Ştiu că, dacă vor creşte corect, îşi vor găsi locul în fotbalul mare. Iar liniştea e o garanţie a succesului.