Şi a fost Spania! Din nou

Concordie în fotbal nu prea există, dar toată lumea prezentă ieri pe „Concordia” din Chiajna era de acord că echipa Spaniei e marea favorită a finalei şi că s-ar putea prezenta fără teama că s-ar face de rîs la un […]

Concordie în fotbal nu prea există, dar toată lumea prezentă ieri pe „Concordia” din Chiajna era de acord că echipa Spaniei e marea favorită a finalei şi că s-ar putea prezenta fără teama că s-ar face de rîs la un meci- test cu „naţionala” noastră mare.
Cînd ai în echipă 10 oameni care ştiu ce înseamnă să joci în Primera Division, cînd perechea de fundaşi centrali e dată de Barcelona, Sergi Gomez, şi Arsenal, Miguel, cînd pe stînga e un fundaş care deja e titular la Bilbao, cînd la mijloc e un Sarabia, pe care Getafe tocmai a dat 3 milioane de euro Realului, cînd pentru Alex, tot de la Real Madrid, o mare firmă de impresariat, IMG World, şi-a trimis reprezentant în România, cînd Morata e subiect de discuţii în presa madrilenă pe tema dacă Florentino Perez mai trebuie să ia la Real un atacant în condiţiile în care el este în lot, cînd Gerard Deulofeu, care abia a împlinit 17 ani, e chemat de urgenţă de Guardiola în America, pentru că s-a accidentat Affelay, cînd toată această sumă de nume joacă fix în acelaşi stil precum Spania cea mare, campioană mondială şi europeană, prea multă dezbatere pe această temă e de prisos.

Cehia, o nucă tare
Numai că Cehia nu e deloc o echipă slabă. Dimpotrivă. A făcut un pressing incredibil, disciplinat şi foarte eficient, mutîndu-şi liniile în faţă sau în spate cu precizie, atît cît să nu permită adversarului să combine între ele, acolo unde tehnica şi calitatea individuală fac diferenţa. A arătat că-şi merită locul în această finală, iar simplul amănunt că antrenor este un tip de 62 de ani poate sugera că la Praga lucrurile se fac destul de serios.

Gazon vopsit, majorete şi public pro-Spania
De pregătit s-au pregătit şi cei de la Chiajna, dacă tot s-a nimerit şi au primit cadou această finală. Şi s-au decis să acţioneze româneşte. Adică au vopsit puţin gazonul, acolo unde iarba fusese uşor maltratată, astfel ca verdele să fie verde, la televizor şi prin buzunare, pe principiul atît de cunoscut „ce-a fost verde s-a fumat”. Pentru miros nu s-a găsit încă nici o invenţie, astfel că ne-am putut delecta, spre final, cu un uşor iz de ghenă, tot „made in Romania”. Altfel, spectatori au fost mulţi, majorete în pauză şi oficialităţi destule. Lumea a ţinut cu Spania, poate şi pentru mediatizarea mai bună la noi a fotbalului de acolo, sigur şi pentru brandurile ce şi-au trimis aici jucătorii, dar a fost generoasă în aplauze şi cu Cehia.

Greşeala care putea decide finala
Meciul în sine a fost ca orice finală. Cînd trofeul e la cîţiva paşi totul se schimbă, fotbaliştii au în cap în primul rînd ce să nu facă şi abia apoi ce să facă, pentru că orice greşeală, într-un astfel de meci, e fatală. Cum ar fi cea a lui Ruben Pardo, de la Sociedad. A pierdut la mijlocul terenului, experienţa nu l-a ajutat să facă fault, cum s-ar fi întîmplat probabil dacă implicat era „omologul” campion mondial, Xabi Alonso, aşa că din contraatacul ce a urmat, Krejci a deschis scorul, după o splendidă acţiune personală. Joacă la Sparta Praga, dar în tribune au fost reprezentanţi de la 8 echipe din Germania, aşa că e posibil să mai auzim de el în Bundesliga. Era minutul 51 şi de aici a apărut fotbalul. Prima repriză fusese săracă în ocazii, nici una mare, dacă nu punem la socoteală bara lui Sarabia din minutul 25, mai degrabă fortuită. A încercat multe Deulofeu, dar şi el, sau mai ales el, a vrut să le facă pe toate.

Revanşa lui Pardo
Ca să cîştigi ai nevoie totuşi şi de noroc. Cehii nu l-au avut. Era minutul 85 cînd Ruben Pardo, vă amintiţi?, cel cu greşeala, a aruncat o minge în faţa porţii, în „tierra de nadie y tierra de todos”, aşa cum zic spaniolii unor astfel de situaţii, iar acolo s-a nimerit a fi Aurtenetxe, care a deviat sufiecient cît să egaleze. Au urmat prelungirile. Acelaşi Krejci a fost personajul principal, poate şi pentru că a auzit că au venit şi trimişi de la 10 cluburi din Premier League. Acţiunea sa pe stînga a fost iar excelentă, iar centrarea i-a permis lui Lacha să marcheze lejer.

Paco, omul de aur
Numai că Spania a egalat iar. Morata şi-a făcut, în sfîrşit, simţită prezenţa cu o pasă filtrantă „a la Mesut Ozil” pentru golul lui Alcacer de 2-2. Iar Ruben Pardo, excepţional dacă decupăm din context greşeala aceea, a dat şi el o pasă magistrală pentru acelaşi Alcacer, un fotbalist din care Valencia speră să scoată aceleaşi beneficii ca după Silva, Villa ori, cît de curînd, Mata.
Aşadar, Spania cîştigă şi acest turneu. De mult n-a mai fost o ţară care să domine fotbalul mondial cu atîta claritate. Jucătorii săi aşteaptă acum să facă pasul către Primera Division.