Steaua? Nici o surpriză
Deşi nu mai contează la titlu de ani buni, „roş-albaştrii” bat toba în fiecare start de sezon. Nu durează prea mult şi zgomotul se pierde
Egalul Stelei la Sibiu n-ar trebui să provoace atîtea ridicări din sprîncene. Povestea e veche. […]
Deşi nu mai contează la titlu de ani buni, „roş-albaştrii” bat toba în fiecare start de sezon. Nu durează prea mult şi zgomotul se pierde
Egalul Stelei la Sibiu n-ar trebui să provoace atîtea ridicări din sprîncene. Povestea e veche. La fiecare început de sezon se anunţă obiective măreţe. Campionatul? Nu se pune problema! Cupa? Floare la ureche! Primăvara europeană? Haida-de! Nu vi se pare că din punctul de vedere al muşchilor încordaţi, trupa din Mogoşoaia a început să semene cu Craiova? Numai acolo mai auziserăm atîtea obiective strigate pe bază de praf în ochi.
Forţa Stelei durează cam cît perioada de pregătire. Noii antrenori, slavă Domnului, au fost destui, dar şi noile transferuri, au chip de supermeni. Salvatorii picaţi la ţanc. Ghinion! Campionatul începe odată şi odată, şi atunci începe tragedia. Vălurile cad, de obiectivele răsunătoare se cam alege, uşor-uşor, praful, tehnicienii cad ca popicele, iar finalul e acelaşi. Devine comic sau trist, depinde din ce parte priviţi, faptul că Steaua pleacă favorită la titlu, deşi, pe teren, n-a mai contat măcar în problema asta de vreo 4 (patru) campionate. Mai exact, de pe vremea „Valizei”.
Cînd s-a disputat barajul dintre Voinţa Sibiu şi Săgeata Năvodari, trimişii „Gazetei” au scris că echipa care va ajunge în Liga I va fi simplă pasageră. A cîştigat Voinţa, formaţie care ocupase locul patru în Seria a II-a a Diviziei B, un eşalon care abia adună numărul de echipe care să formeze ţintarul. O astfel de echipă, cu jucători ale căror salarii nu i-ar ajunge lui Dodel nici pentru distracţiile neprevăzute, a chinuit Steaua chiar din prima etapă. I-a pus oglinda în faţă, iar după ce a văzut chipul propriei echipe, Levy a dat să strige: „Mai vreau patru jucători!”. Aha. Cam tîrzie observaţia, nu credeţi? Presa din Israel îi cîntă sfîrşitul. Unii au pus mîna pe instrumente chiar după prezentarea fugitivă de la Palat, oricum în cazul „roş-albaştrilor” nimic nu mai trebuie să mire.
Ar putea veni salvarea dinspre Bourceanu? Poate. Prepeliţă? Eternă speranţă la Piteşti, fostul căpitan al Craiovei vine de nicăieri. Toată vara a stat cu ochii-n soare. Ca şi în cazul lui Mihai Costea, el trebuie să răspundă paradoxului potrivit căruia atît de promiţătorii jucători olteni au tot luptat pentru retrogradarea Universităţii încît au şi reuşit-o. Revenind la Steaua: aţi văzut vreo echipă care să reuşească după ce schimbă antrenori şi jucători într-un an cît fac alţii într-un deceniu?