No football for bad boys

În fotbalul adevărat tendinţa este către exilarea celor care nu reuşesc să-şi controleze viaţa extrasportivă În fotbal, adevăratele schimbări trec de cele mai multe ori neobservate. Nu e vorba de schimbări ale regulamentelor, ci de felul în care e abordat […]

În fotbalul adevărat tendinţa este către exilarea celor care nu reuşesc să-şi controleze viaţa extrasportivă

În fotbal, adevăratele schimbări trec de cele mai multe ori neobservate. Nu e vorba de schimbări ale regulamentelor, ci de felul în care e abordat fenomenul. Dedicăm zeci de ore din timpul nostru liber urmărind inutile polemici, inutile pentru că nu aduc nici o soluţie şi nu fac altceva decît să tragă în jos nivelul acestui sport, dar şi al celui care le generează. Luaţi de valul bălăcărelilor nu mai vedem care e, de fapt, tendinţa în fotbalul mondial şi începem să credem că dacă la noi e aşa, peste tot e aşa. Fals.

Vorbeam de tendinţă. A nu se confunda cu modă. Studiile au arătat că una e moda şi alta e tendinţa. Moda e pasageră şi oarecum ciclică, tendinţele sînt substanţiale şi generează marile modificări ale stilului.

Şi care e totuşi tendinţa actuală în fotbalul adevărat? E cea legată de comportamentul jucătorului. Nu în teren, ci în afara lui. Pînă nu demult eram obişnuiţi cu ideea că fotbalistului i se permite orice, că vedeta poate face tot ce îi trece prin cap, fiindu-i iertat orice exces. Acum nu prea mai merge. Ronaldinho a fost, poate, primul exemplu al acestei tendinţe, cel care i-a făcut pe toţi să înţeleagă, prin comportamentul său, că nu pot exista succese fără muncă, rezultate fără antrenamente, continuitate fără implicare.

Nimeni nu mai are chef acum să caute justificări pentru un jucător care uită numărul sticlelor băute şi al nopţilor pierdute, iar cei care fac asta, care merg la antrenamente fără să se fi odihnit ori care nu-şi controlează alimentaţia şi viaţa extrasportivă, se autoexclud. Sigur, există încă şi vor mai exista destui care să rupă acest protocol, dar sînt din ce în ce mai puţini şi le e destul de greu să se mai ascundă.

Am vorbit de Ronaldinho. Pe undeva e şi cazul lui Gabi Tamaş, al cărui potenţial transfer la Lazio a intrat în impas, se zice, din pricina faptului că italienii au aflat de anumite derapaje ale acestuia. Am folosit cuvîntul „potenţial”, pentru că orice informaţie referitoare la transferuri trebuie luată, în această perioadă de mercato, cu multe rezerve. Sînt destule interese la mijloc, există şi aici, poate mai mult decît în orice altă activitate legată de sport, rivalităţi, duşmănii, iar presa e o unealtă des folosită de cei care stau în spatele acestor tranzacţii.

Un lucru e cert. Pe cît de mult talent are, pe atît de puţină grijă a avut Tamaş de el de-a lungul carierei. Nu s-a obosit deloc să-şi ascundă preferinţele pentru distracţie, pe undeva logice la orice tînăr de vîrsta lui, iar acum e posibil să-i vină şi nota de plată. Dacă e adevărat că-l vrea Lazio înseamnă că are valoare şi calităţi, dacă e la fel de adevărat că transferul nu se face din motive ce ţin de comportament, înseamnă că are nevoie de o schimbare.

Şi asta pentru că, parafrazînd un film celebru, din ce în ce mai mult ne vom întîlni cu sintagma: „no football for bad boys”.