Mult iubite selecţioner

Mircea Lucescu a anunţat că va intra în silenzio stampa pentru că presa nu-l ridică în slăvi pe Răzvan: „”Vreau să văd şi eu nişte articole laudative, entuziaste, de susţinere. Vreau să se transmită un mesaj pozitiv. Dar nu, la […]

Mircea Lucescu a anunţat că va intra în silenzio stampa pentru că presa nu-l ridică în slăvi pe Răzvan: „”Vreau să văd şi eu nişte articole laudative, entuziaste, de susţinere. Vreau să se transmită un mesaj pozitiv. Dar nu, la noi nu se poate aşa ceva”.

Ba se poate, Mister, cum să nu!? Mă urmăriţi?

Ca român, suporter şi jurnalist, aducînd prin aceasta servicii neamului din care mă trag, am privit într-o perspectivă istorică mandatul celui mai iubit fiu la echipa naţională. Dată fiind calitatea excepţională a omului care i-a ţinut în palmă destinul, naţionala a devenit din ce în ce mai admirată şi mai respectată. Pentru asta, vă mulţumim, domnule Răzvan Lucescu!

Iată de ce, pentru cei doi ani excepţionali, într-adevăr cei mai viteji, mai demni şi mai rodnici în zbuciumata ei existenţă, pentru aceşti doi ani minunaţi în care s-au făcut cîte nu s-au făcut în lungi perioade istorice, vă sîntem veşnic recunoscători: scriem, cîntăm şi VĂ APLAUDĂM. Sărbătorindu-vă pe dumneavoastră, ne sărbătorim, de fapt, pe noi.

*ROG CITITITORII SĂ SE RIDICE ÎN PICIOARE

Înfrîngerile pe bandă rulantă, cel mai slab start de campanie din istorie, locul 42 în clasamentul general al naţionalelor din Europa şi urna a patra valorică în care ne-aţi lăsat, NU CONTEAZĂ. Formarea „tricolorului de tip nou”, integral ancorat la impetuosul progres de azi al fotbalului mondial, pătruns de credinţa în muncă şi de veşnicul neastîmpăr creator, acesta mi se pare că a fost ţelul dumneavoastră suprem în gloriosul mandat. Şi asta contează cu adevărat!

Istoria a căpătat astfel noi dimensiuni, care trebuie să-şi găsescă materializarea în reconstrucţia de azi. Victor Piţurcă are răspunderea şi îndatorirea să păstreze şi să dezvolte fiinţa echipei reprezentative a neamului nostru. Tot ceea ce aţi realizat prin victoriile contra Bosniei şi Luxemburgului n-ar avea nici un sens dacă nu s-ar asigura vigoarea şi tinereţea ei.

Vă asigur, mult stimate selecţioner iubit, ctitor de istorie, că, în ciuda clevetelilor ce se fac auzite în unele cercuri ostile geniului dumneavoastră înfăptuitor, eu şi colegii mei sprijinim cu toată puterea moştenirea pe care ne-aţi lăsat-o: adevarata naţională de aur!

Şi dacă vreunul dintre noi va trăi o clipă de cumpănă, îl sfătuiesc să caute în numărul nemăsurat al înzestraţilor neamului. Acolo va găsi un barbat în stare să-i întărească sufletul şi să-i lumineze cugetul. Iar între aceştia, noi vă avem pe dumneavoastră, mult iubitule cîrmaci. Nădăjduim că la un moment dat vă veţi întoarce, istoria îşi cere geniile înapoi.

„Sînteţi fiul prea iubit/ Al acestui brav popor/ De luceferi străjuit / Şi de steagul tricolor”

Închei spunînd că această imagine simbol a selecţionerului neprecupeţind nici un efort pentru a se afla clipă de clipă în mijlocul naţionalei, pentru a-i cunoaşte năzuinţele, pentru a se sfătui cu istoria şi pentru a-i hotărî împreună cu Mircea Sandu destinul, mi se pare efigia cea mai de preţ a epocii de care deja de e dor şi pe care, cu drept cuvînt, o numim: „epoca Răzvan Lucescu”.

Eeee!? Ce zici, nea Mircea, merge? 😉