We love football
Un mozaic superb şi modificarea tactică a lui Guardiola care a decis meciul Puţin înainte de fluierul de start al acestui arbitru maghiar, suspect de ocrotit la UEFA, fanii Barcelonei au realizat un mozaic pe care stătea scris: „We love […]
Un mozaic superb şi modificarea tactică a lui Guardiola care a decis meciul
Puţin înainte de fluierul de start al acestui arbitru maghiar, suspect de ocrotit la UEFA, fanii Barcelonei au realizat un mozaic pe care stătea scris: „We love football”. Un mesaj în engleză, pentru ca toată lumea să-l înţeleagă. În spaniolă deja nu mai avea rost, căci jucătorii Barcelonei îl ştiu pe de rost şi-l aplică ori de cîte ori au ocazia.
E şi greu să mai scrii ceva nou despre această echipă. E greu să mai inventezi epitete, metafore, comparaţii. Parcă s-au folosit toate. De trei ani încoace, de cînd, în nebunia lui pentru care fotbalul întreg ar trebui să-i mulţumească, Johan Cruyff l-a convins pe Joan Laporta, preşedintele de atunci, să dea Barcelona pe mîna unui antrenor cu un singur an de experienţă, şi acela în liga a treia, de trei ani încoace, aşadar, această echipă are parcă un singur obiectiv. Să devină cea mai bună din toate timpurile.
Şi, meci după meci, finală după finală, reuşeşte să convingă cît mai mulţi că aşa e. Despre finala de sîmbătă sînt puţine de scris. A fost un monolog „blaugrana”, la care United n-a putut decît să asiste. Imaginea aceea cu mîinile tremurînde ale lui Sir Alex, un tremur nervos al neputinţei, al lipsei de soluţii, va rămîne ca o caracterizare perfectă a acestui meci.
Şi totuşi, primele minute au fost ale englezilor. Barcelona nu lega trei pase, iar presiunea lui Manchester era feroce. După 10 minute, Guardiola l-a chemat la margine pe Xavi. Apoi totul s-a schimbat. Xavi a coborît 5 metri lîngă Sergio Busquets, iar Messi s-a aşezat lîngă Iniesta, formînd un pătrat ce se deplasa pe toata suprafaţa terenului. A fost mutarea cîştigătoare. Cei trei „tenori” au impus ritmul, escortaţi de acest Busquets, care în vara lui 2008 juca în liga a treia, iar acum e punct de referinţă în fotbalul încîntător produs de Barcelona.
Apropo de Xavi şi Iniesta. Iată traseul lor din ultimii 5 ani: Paris 2006, Viena 2008, Roma 2009, Johannesburg 2010, Londra 2011. Campioni mondiali şi europeni, de trei ori Liga Campionilor. Ce mai poate fi spus?
Poate o singură întrebare: cît va mai dura? Cît vor mai dura aceste demonstraţii, cît va mai dura această supremaţie, cît va mai dura pînă cînd se va găsi cineva capabil să oprească acest monolog?
Pînă vom găsi răspunsul, să ne bucurăm că sîntem contemporani cu ei!