Fotbalul şi dramele sale

Nu, nu e nici o tragedie să pierzi un meci sau să nu atingi un anume obiectiv. Tragedie e doar atunci cînd nu-ţi mai poţi simţi viaţa cu propriile mîini

Am auzit de multe ori expresia: „ar fi o dramă […]

Nu, nu e nici o tragedie să pierzi un meci sau să nu atingi un anume obiectiv. Tragedie e doar atunci cînd nu-ţi mai poţi simţi viaţa cu propriile mîini

Am auzit de multe ori expresia: „ar fi o dramă să ratăm calificarea în cupele europene” sau „ar fi o tragedie dacă n-am cîştiga Cupa”. Cuvinte ca „dramă” şi „tragedie” au intrat în vocabularul nostru de zi cu zi, le rostim cu o uşurinţă de multe ori condamnabilă şi ne dăm seama de greutatea lor abia atunci cînd le trăim.

Iar în fotbal, cu atît mai mult. Nu e nici o dramă pierderea unui meci şi nici o tragedie neatingerea unui obiectiv. Sportul în esenţa sa presupune un învins şi un învingător, dar şi un concept, poate învechit, „ai învins continuă, ai pierdut continuă”, dar după care ar trebui totuşi să se guverneze.

Adevăratele drame sînt altele. Cum ar fi cea prin care trece Neşu. El, soţia sa, întreaga lui familie. Ai un nod în gît cînd auzi că aşa ceva i se poate întîmpla unui om încă foarte tînăr. La 28 de ani eşti încă foarte tînăr, ai toată viaţa înainte, mai ai multe de spus, de văzut, de trăit, de simţit. Mai ai multe planuri de făcut. Mai ai multe vise de îndeplinit.

Planuri. Obişnuim să ne facem planuri mereu. Să visăm. Să ne desenăm viaţa astfel încît să ne fie bine, astfel încît s-o trăim aşa cum vrem. În fiecare secundă facem un plan, uitînd că fiecare secundă este de fapt doar un dar divin, de care trebuie să profităm. Uităm de cele mai multe ori, adînciţi în planurile noastre, profesionale sau personale, că destinul nu face selecţie, că soarta e a fiecăruia, că nu depinde de cît de pregătit eşti, fizic sau psihic. Că nu ne putem împotrivi ei. Că, eventual, doar putem să-i venim în întîmpinare.

Uneori, nu ne rămîne altceva de făcut decît să privim în Sus şi să întrebăm: De ce? Nu vom primi nici un răspuns. Viaţa merge înainte, nu?

Cînd a făcut acea blestemată de alunecare, Mihai Neşu avea în minte tot un plan. Acela de a progresa, de a fi mai bun în ceea ce face, de a nu-şi trăda meseria. N-a gîndit nici o clipă că i se poate întîmpla ceva tocmai lui. Nimeni nu se gîndeşte.

Fotbaliştii fac parte dintr-o categorie privilegiată. Sînt invidiaţi de mulţi pentru banii lor, pentru maşinile lor, pentru alte lucruri suficient de mărunte din viaţa lor. Uităm însă, de cele mai multe ori, că viaţa lor nu-i atît de uşoară, că are sacrificiile şi riscurile ei, că, la o adică, poate depinde de o intrare prin alunecare, la un antrenament.

De cîte ori aţi auzit îndemnul: „Să-şi dea viaţa pe teren!”? Hai să fim mai atenţi cînd cerem aşa ceva!