Sir Fotbal
Era o necunoscută ştiută de toţi. Manchester United va fi adversara Barcelonei în finala de pe „Wembley”. Sir Alex Ferguson îşi continuă, parcă fără să ţină cont de trecerea anilor, impresionanta carieră în fotbalul mare. Tare dor ne va fi […]
Era o necunoscută ştiută de toţi. Manchester United va fi adversara Barcelonei în finala de pe „Wembley”. Sir Alex Ferguson îşi continuă, parcă fără să ţină cont de trecerea anilor, impresionanta carieră în fotbalul mare. Tare dor ne va fi de el atunci cînd se va hotărî să iasă din fenomen, să plece din fotbal şi să se dedice cailor şi curselor de cai, celelalte două mari pasiuni ale sale, asta dacă excludem guma de mestecat din această categorie. Gloria sa va fi infinită, mult timp va trece pînă se va găsi cineva care să-l egaleze.
Da, Sir Alex Ferguson este Sir Fotbal. A treia finală în 4 ani. Cu Schalke era a patra semifinală în 5 ani. Asta ca să ne limităm la ultimul cincinal din viaţa acestui scoţian a cărui carieră este cu adevărat impresionantă. Aruncaţi o privire pe Wikipedia şi vă veţi convinge, ar fi necesare prea multe rînduri aici pentru a-i contabiliza toate trofeele.
Mulţi se întreabă care e secretul reuşitei sale. Vă veţi gîndi poate la pasiunea pentru fotbal. Posibil, dar sînt mulţi care o au şi totuşi nu descoperă calea spre succes. Sir Alex a avut şi are o incredibilă capacitate de a se reinventa ca antrenor. De a se alinia la noile tendinţe, de a şti să schimbe un stil chiar în timpul unui meci. De a izbuti să aşeze la aceeaşi masă garda sa pretoriană, Scholes şi Giggs, cu noul gladiator, Rooney, ori cu proaspătul recrut, Chicharito. De a-i face pe toţi să vorbească aceeaşi limbă, limba succesului. De a-i injecta pe toţi cu mentalitatea de învingător, mentalitatea celui care nu se plictiseşte niciodată să cîştige. Dar şi aceea de a se dezbăra de vedetele pe care nu le consideră potrivite cu filozofia de grup, vezi cazurile Beckham ori Cristiano.
Adversar îi va fi Guardiola. Iar. La fel ca la Roma. Pentru Pep e a doua finală în trei ani. Guardiola reprezintă poate cel mai îndreptăţit urmaş al lui Sir Alex în grupul select al antrenorilor mari. Nu ştiu dacă vom avea o finală frumoasă. E posibil, deşi meciurile jucate cu trofeul pe masă impun o altă abordare. Ştiu sigur însă că nu vor exista ciocnirile verbale din semifinale. „E cel mai bun antrenor din lume” a spus Guardiola, chiar la TVR, imediat după ce eliminase pe Real Madrid. Dincolo de toate, e un Sir.
P.S. Mai sînt 100 de zile pînă la următorul Clasico. Va fi pe 14 august, pe „Bernabeu”, prima manşă a Supercupei Spaniei. Asta dacă nu v-aţi plictisit de duelurile Real-Barcelona.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele