De la “Raul” Madrid, la Real “MOUdrid”

De la stilul avîntat al epocii lui Raul s-a trecut la fotbalul scrîşnit şi închis marca Jose

Tensiune şi teamă. Pase laterale, multe greşeli neprovocate venite din stresul de a nu comite o eroare fatală. 0-0, scorul perfect. N-ai luat […]

De la stilul avîntat al epocii lui Raul s-a trecut la fotbalul scrîşnit şi închis marca Jose

Tensiune şi teamă. Pase laterale, multe greşeli neprovocate venite din stresul de a nu comite o eroare fatală. 0-0, scorul perfect. N-ai luat gol acasă, n-ai luat gol afară. Cel mai bun rezultat dintre cele proaste. Verdictul va fi dat de partida retur.
Cam aşa ar fi arătat, pe scurt, o cronică a celui de-al treilea „Clasico” din seria de 4. În condiţii normale, în condiţii de egalitate numerică toate cele 90 de minute. E greu de crezut că s-ar fi putut întîmpla altceva în jumătatea de ceas rămasă de la minutul 61, atunci cînd  Wolfgang Stark a judecat că Pepe merita cartonaş roşu pentru atacul său la Dani Alves. Altceva decît cele întîmplate în ora scursă pînă atunci.

Dacă Iniesta nu e…
Şi anume. Posesie a Barcelonei. Nu putea fi altfel. Şi un Madrid apărînd în propria jumătate o remiză albă. Cu acelaşi turn de control Pepe. Întrebarea tuturor: ce s-a întîmplat cu acel extraordinar Real Madrid din prima repriză a finalei de pe „Mestalla”? Răspunsul vine din zona psihică. O echipă se recuperează uşor fizic, dar consumul emoţional nu poate fi aşa de lesne compensat. Nici măcar un maestru ca Mourinho nu poate, chiar şi apelînd la învăţăturile lui Einstein. Singura grijă a jucătorilor săi era să nu-şi piardă poziţionarea în teren.
La Barcelona s-a văzut de pe Lună absenţa lui Iniesta. Xavi şi Busquets formează prima linie de pase la catalani. Apoi vine Iniesta, în aşa-numita zonă de „descărcare”, între cele două spaţii de presiune ale Madridului. Urmăriţi-l cu atenţie pe Iniesta cu prima ocazie! Şi vedeţi cît timp reuşeşte el să ţină de minge, cu capul sus, dînd astfel opţiuni de demarcare colegilor. Fără Andres miercuri, a doua linie de pasă mergea către Keita sau Pedro. Care întorceau imediat spre Xavi. Iar Messi era astfel obligat să coboare ca să-şi ia mingi, bucuria lui Mourinho, căci nici măcar Messi nu poate face mare lucru cu 8 jucători în faţă.

Un singur lucru ar fi de semnalat. Jose Mourinho ar trebui să ştie că Real Madrid nu poate juca aşa. Pe teren propriu, într-o semifinală de Ligă, cu Barcelona adversar, nu se poate să forţezi un 0-0 la infinit şi să accepţi o posesie de 76 la sută a adversarului. Vorbim totuşi de Real Madrid, nu de Inter, unde cuvîntul „catenaccio” e încă bine implementat.

Detaliul care decide
Eliminarea lui Pepe a fost borna acestei semifinale. Se va vorbi de „înainte şi după Pepe”. Au apărut spaţiile în modulul Realului şi, logic, a apărut Barcelona. Catalanii au învăţat din relaxarea din meciul de campionat de pe „Bernabeu”, în situaţie similară. Acum n-a mai iertat. Fără Pepe lîngă el, Lass Diarra a fost lesne depăşit de Messi.
În avancronica partidei, scriam că detaliile pot face diferenţa. Şi aminteam arbitrul ca un posibil detaliu. Rigurozitatea lui Stark s-a văzut. Despre culoarea cartonaşului ce trebuia arătat lui Pepe se poate vorbi mult şi bine, cu argumente de-o parte şi de alta. Marea greşeală e a lui Pepe însă. Minge pierdută în terenul advers, nimic periculos, adversar cu spatele, absolut anormale excesul de forţă în tackling şi talpa ridicată către genunchi.
„Niciodată nu trebuie să-i oferi arbitrului motive”. Ştiţi cine a zis asta? Jose Mourinho. Imediat după prima manşă a semifinalei Porto-La Coruna, din 2004, cînd Markus Merk îl dă afară pe Jorge Andrade, de la Depor, pentru un şut amical în fund dat celui mai bun prieten al său de atunci, Deco.
Mourinho trebuia să-i spună asta şi lui Pepe. Poate aveam şansa, ca-n orice producţie de Hollywood, a unui ultim episod al serialului, care să ne dea verdictul. Sau mai ştii!?! Poate Mourinho se hotăreşte să atace şi surprinde pe toată lumea.