Wenger o ia de la capăt

Iar Arsenal a pierdut încă o ocazie de a arăta că este o echipă mare

Cînd Arsenal a ieşit din Liga Campionilor, eliminată fiind de Barcelona, multă lume a considerat că aceasta este marea şansă a „tunarilor” de a da […]

Iar Arsenal a pierdut încă o ocazie de a arăta că este o echipă mare

Cînd Arsenal a ieşit din Liga Campionilor, eliminată fiind de Barcelona, multă lume a considerat că aceasta este marea şansă a „tunarilor” de a da lovitura în Premier League. Se lua ca punct de plecare în special victoria de pe „Emirates” împotriva catalanilor, o victorie întoarsă de la 0-1, o performanţă în sine totuşi, prestaţia din returul de pe „Camp Nou” fiind considerată o greşeală de strategie din partea maestrului Arsene Wenger.

La vremea respectivă, diferenţa în clasament faţă de Manchester United era de doar două puncte, urmare a eşecului suferit de United în faţa lui Liverpool, pe Anfield, în „clasicul” Angliei. Perspectiva invita oarecum la optimism. O singură competiţie în care concura, Premier League, timp suficient de recuperare între partide, spre deosebire de rivala directă, implicată pe atunci şi în Champions League, şi în Cupa Angliei. Plus meciul direct, acasă. Arsenal trebuia doar să demonstreze că e o echipă mare, în ciuda eliminării din Ligă.

Ei bine, n-a demonstrat. A făcut-o în schimb Manchester United, însumînd puncte şi victorii, din 3 în 3 zile, cu accidentări şi suspendări incluse. Astfel că azi, la 5 zile de ceea ce trebuia să fie finala campionatului de pe „Emirates”, diferenţa de puncte s-a mărit la 9, mai mult, Arsenal pierzînd şi locul secund în favoarea lui Chelsea.

Spre deosebire de Manchester United, Arsenal practică un fotbal mult mai estetic. Un stil care ar fi trebuit să ducă trupa lui Wenger spre excelenţă. An după an se întîmplă acelaşi lucru. Vedem o echipă capabilă, la fel de uşor, să învingă sau să piardă, să te seducă sau să să te enerveze. An după an se găseşte aceeaşi scuză: tinereţea unui lot lipsit de experienţa gestionării momentelor cruciale din sezon. Ceea ce, spre exemplu, nu se întîmplă la Manchester United.

Cînd Jose Mourinho, în stilul său, spunea despre Wenger că e un antrenor fără performanţe, mulţi s-au grăbit să-i sară la gît, poate şi dintr-un soi de subiectivism, căci imaginea de gentleman a lui Arsene e total opusă aroganţei lui Jose. Aceiaşi se întreabă acum, probabil, dacă nu cumva Mourinho are dreptate?!

Ar fi poate cazul ca Wenger să-şi schimbe filozofia, să renunţe la a căuta doar tineri de perspectivă şi să deschidă uşile clubului, spre exemplu, unui portar care să ofere garanţii, unui atacant de careu care să facă diferenţa ori unui cuplu de fundaşi centrali de tip Ferdinand-Vidici ori Terry-Luiz, adică exact ce au echipele ce devansează acum pe Arsenal.

În condiţiile în care plecarea lui Fabregas pare deja asumată, noul lider se conturează a fi Wilshere, cu Ramsey ca asistent, tineri şi formaţi în spirit „gunners”. În jurul lor va trebui construit noul Arsenal, cu sau fără Nasri (termină contractul în 2012 şi încă n-a prelungit), cu sau fără Arşavin (încă n-a convins), cu sau fără Van Persie (prea multe accidentări).

Wenger se află iar în faţa unui nou proiect. Poate ultimul la Arsenal, căci şi răbdarea britanicilor are o limită, dincolo de tradiţia existentă acolo.