Arogantul care se joacă în permanenţă cu noi

Jose Mourinho e arogant şi a făcut din asta o armă. Îşi cunoaşte valoarea şi ştie cînd să profite de ea.

Are multe calităţi portughezul, dar una singură mă fascinează mereu. Mourinho ştie să se joace cu vorbele mai bine […]

Jose Mourinho e arogant şi a făcut din asta o armă. Îşi cunoaşte valoarea şi ştie cînd să profite de ea.

Are multe calităţi portughezul, dar una singură mă fascinează mereu. Mourinho ştie să se joace cu vorbele mai bine decît o face Ronaldo cu mingea. Nu contează dacă vorbele sînt în italiană, spaniolă sau engleză, el ştie ce – şi mai ales cum – să spună, ca să te atingă, indiferent cine eşti tu: jurnalist, antrenor, jucător sau suporter. De-al lui sau de partea cealaltă a gardului de sîrmă ghimpată.

Prima conferinţă de presă din poziţia de antrenor al lui Inter Milano, „hienele” sînt în sală. Una dintre ele pune o întrebare, Mourinho răspunde: “Io no sono pirla”. Ar fi putut spune “idiota”, “stupido”, “cretino”, dar a spus “pirla”. De ce? Simplu, a folosit dialectul milanez şi asta i-a pus în cap pe suporteri.

Doar s-a „jucat” puţin cu ei. Zilele trecute a făcut-o şi cu ziariştii. „The Special One” e luat la întrebări de aceiaşi jurnalişti care în urmă cu o săptămînă părăseau conferinţa de presa susţinută de Aitor Karanka, secundul lui. Şi vine prima curiozitate, cum răspunde arogantul la ea? „Eşti directorul de la As?” „NU”, parează onest şi uşor naiv jurnalistul. „Atunci nu-ţi răspund. Nu vorbesc decît cu directorul.” A urmat un ziarist de la Marca. „Eşti cumva Eduardo Inda?”, directorul cotidianului. „NU”, i s-a răspuns la fel de naiv. „Nu discut decît cu Inda.” Apoi Jose a explicat de ce i-a refuzat. „Nici voi n-aţi acceptat să comunicaţi cu secundul meu.”

A fost „fair”? Nu contează, ăsta e Mourinho, îl iubesti sau îl urăşti, dar nu poţi să-l ignori! Dacă o faci pe teren, te sinucizi, dacă o faci în afara lui, vei regreta, într-un fel sau altul, cîndva.

Şi acum despre sentimente. Se spune că aşa-ţi dai seama dacă jucătorii îşi iubesc antrenorul, urmărindu-i dacă aleargă să se bucure împreună cu el după gol. În finala Champions League din 2010, Milito a înscris de două ori şi de fiecare dată a alergat spre suporteri. Nici cînd meciul vieţii lor s-a terminat interiştii n-au făcut acest traseu şi nici nu l-au purtat apoi pe braţe. La fel s-a întîmplat şi cu Ronaldo pe Mestalla.

De ce nu-l iubesc ai lui pe Jose?

Poate pentru că el nu le dă voie. E modul în care se joacă, inspirat, se pare, cu ei. E rece, dur, arogant, nu-i scuză, nu-i iartă şi nici nu-i reinventează. El doar le forţează limitele permanent. Pentru toate astea nu-l iubeşti, doar îl îmbrăţişezi stîngaci şi-i mulţumeşti timid, în şoaptă.