Lucescu, între Barcelona şi caviarul în exces

Mircea Lucescu n-a scăpat de Barcelona, dar el e singurul care poate face să nu avem „El Clasico” de 4 ori în 19 zile

Se spune că de ceea ce ţi-e frică nu scapi. Nu-i obligatoriu, dar se mai întîmplă. […]

Mircea Lucescu n-a scăpat de Barcelona, dar el e singurul care poate face să nu avem „El Clasico” de 4 ori în 19 zile

Se spune că de ceea ce ţi-e frică nu scapi. Nu-i obligatoriu, dar se mai întîmplă. Mircea Lucescu nu voia Barcelona, nu contează cîte asemănări ar exista ori ar fi confecţionate între jocul celor două echipe. I-a venit exact Barcelona. N-a fost niciodată Lucescu un norocos al tragerilor la sorţi, regula s-a confirmat şi de data asta. E adevărat, în „sferturile” Ligii e cam greu de găsit un adversar facil, însă existau variante pentru Şahtior. Schalke, evident, căci pe nemţi i-a vrut toată lumea. Poate Tottenham. Lucescu însuşi ar fi vrut o echipă din Anglia, oricare. I se părea că fotbalul alor săi se pretează unui astfel de duel.

Acum, dacă Barcelona a fost să fie, cu Barcelona trebuie să joace. Un avantaj există, acela că returul se joacă la Doneţk. Dar cam ăsta e singurul avantaj. În rest, Barcelona pleacă drept mare favorită, cine spune altceva e nebun, indiferent cît de greu le-a fost catalanilor să găsească drumul spre victorie în precedentele confruntări cu Şahtior. E adevărat, Guardiola a declarat că ar vrea să evite Şahtior. Cred că se şi alinta un pic, căci îmi vine greu să cred că s-ar fi bucurat mai mult să pice cu Real Madrid, Manchester sau Chelsea. Una peste alta, e o calificare de  văzut. Evident pe TVR1, motiv de certă bucurie în Dorobanţi, însă la o privire mai atentă pe calendar observăm că la concurenţă cu meciul Barcelonei cu „Barcelona Estului” e taman reeditarea unei finale, cea din 2008, Chelsea-Manchester United. Grea alegere pentru amatorul de fotbal adevărat, căci indiferent de cît de interesantă, în special afectiv, e „dubla” de care vorbim, o întîlnire între doi coloşi din Premier League are farmecul, ritmul şi spectacolul său inconfundabil.

Mircea Lucescu amintea ceva despre ciudăţeniile tragerii la sorţi de vineri. Să nu ne repezim să-l mitraliem cu ironii, căci nu e singurul! Din Anglia, dinspre Chelsea şi Manchester, vin aceleaşi acuzaţii. Un lucru sare în ochi. E aproape imposibil ca finala de pe Wembley să aducă faţă în faţă două echipe din aceeaşi ţară. Pe partea sa de tablou, Tottenham poate spera la o surpriză, însă, oricît de mult va suferi Sergio Ramos cu Bale, e chiar mai greu de crezut că „Spurs” pot trece de Realul lui Mourinho decît că Şahtior poate detona bomba, eliminînd Barcelona.

Altceva acum. În condiţii normale, vom avea o semifinală Barcelona – Real Madrid. Încă un „Clasico” deci, acum şi în Champions League, după cele din Primera şi finala Cupei Spaniei. Avem aşa: 16 aprilie, pe „Bernabeu”, 20 aprilie, pe „Mestalla”, 27 aprilie, pe „Bernabeu”, 3 mai, pe „Camp Nou”. 4 meciuri în 19 zile. Bonus, în august, Supercupa Spaniei. La prima vedere, e perfect. Par cele mai bune echipe ale momentului, spectacolul e asigurat. Însă, se spune şi că ce e mult strică. Deja farmecul acestor confruntări dispare, vor apărea obişnuinţa, uzura, plictiseala poate. Cîteodată, caviarul mîncat în exces produce indigestie.