În umbra lui Arsene

Guardiola a pierdut meciul de pe „Emirates” în minutul 68. Exact în acelaşi minut l-a cîştigat Wenger

Era ca un meci de şah. Cu mutări bine gîndite, între doi maeştri care se cunoşteau bine unul pe celălalt. La o partidă […]

Guardiola a pierdut meciul de pe „Emirates” în minutul 68. Exact în acelaşi minut l-a cîştigat Wenger

Era ca un meci de şah. Cu mutări bine gîndite, între doi maeştri care se cunoşteau bine unul pe celălalt. La o partidă de genul ăsta, detaliile sînt cele care contează. Un pion mutat aiurea, un turn sacrificat eronat pot întoarce soarta unui duel cîştigat într-unul pierdut. Pe „Emirates” n-a fost nici măcar remiză, victoria a fost mai întîi într-o parte a tablei, pentru a se muta definitiv, la final, pe partea cealaltă.

S-a întîmplat în minutul 68. „Cînd ai 1-0 şi o partidă retur de disputat, dai prioritate altor lucruri”, a explicat Guardiola schimbarea făcută: iese David Villa şi intră Keita. A fost ca un mesaj straniu adresat propriilor jucători, ca un semnal de schimbare a strategiei. Mutarea lui Iniesta din linia de mijloc a însemnat o renunţare la jocul asociativ cu care Barcelona dominase partida timp de aproape o oră. Sergio Busquets, care pînă atunci izbutise să-l neutralizeze pe Fabregas, s-a relaxat, anticipînd probabil ajutorul lui Keita, dar relaxarea s-a dovedit a fi fatală.

Pentru că Wenger a mutat şi el. Tot în minutul 68. Sigur nu a fost un răspuns la ce a făcut Guardiola, sigur a fost ceva gîndit dinainte. „Ce mai aveam de pierdut? Trebuia să facem ceva, să încercăm măcar! Suporterii noştri meritau asta”, a explicat Wenger. Care a mutat genial: iese Song, intră Arşavin, iar mai tîrziu, iese Walcott şi intră Bendtner.
Din acest minut 68, pentru Arsenal partida s-a transformat într-una normală de Premier League, în care trebuie să întoarcă un rezultat. N-a mai ţinut cont de adversar, Barcelona sau, de exemplu, Everton era cam acelaşi lucru. Un atacant fixat în careu, Bendtner, apărare urcată 20 de metri mai sus şi un joc vertiginos şi direct, bazat pe provocarea erorii adversarului şi folosirea ei în propriul interes. Mutările i-au reuşit lui Wenger, care a cîştigat prima bătălie.

Dincolo de duelul celor doi antrenori, a mai ieşit ceva în evidenţă. Cineva mai bine zis. Se numeşte Jack Wilshere, abia a împlinit 19 ani, dar are o capacitate de a interpreta partitura deloc uşoară a lui Wenger care scoate în evidenţă un viitor mare jucător.