Ultimul zîmbet

„Gazzetta dello Sport” de marţi, 15 februarie, plînge pe 5 pagini după Ronaldo, „del fenomeno che ha segnato la storia del calcio mondiale”. Îmi amintesc o imagine de la World Cup ’94, campionatul Braziliei. În momentul în care Dunga a […]

„Gazzetta dello Sport” de marţi, 15 februarie, plînge pe 5 pagini după Ronaldo, „del fenomeno che ha segnato la storia del calcio mondiale”. Îmi amintesc o imagine de la World Cup ’94, campionatul Braziliei. În momentul în care Dunga a ridicat deasupra capului Cupa lui Maradona, de undeva din spatele lui a răsărit un zîmbet. Zîmbetul se chema Ronaldo şi venea de la PSV Eindhoven. „Să ai grijă de ăsta micu’, aşa cum am avut eu de tine”. Romario către Gică Popescu, la plecarea brazilianului cel mare spre Barcelona. „Ăsta micu'” era Ronaldo.

Popescu a spus ieri: „Mă mîndresc cu multe în cariera mea, dar faptul că la Eindhoven şi, mai apoi, la Barcelona, Ronaldo mă căuta cu privirea, va rămîne… La un antrenament am pus pariu cu el că nu va da gol. Eu la marcaj, normal. Trecea timpul, scrîşneam din dinţi, alunecări, marcaj la sînge… Exasperat, la un moment dat, a ieşit cu mingea dincolo de tuşă, alerga ca un nebun, s-a dus şi a dat-o în poartă. <Ţi-am tras-o, Gica!>”. Pe canapeaua de la „Hilton Cavalieri” din Roma, Mircea Lucescu lăsa o umbră de tristeţe: „Ar fi putut fi cel mai mare număr 9 din istorie… Avea articulaţii de căprioară pe un corp tot mai greoi cu trecerea anilor. Pînă la urmă a plătit preţul faptului că a venit şi a găsit succesul în Europa la o vîrstă foarte fragedă, fără să-l pregătească nimeni pentru asta”.

Ce fotbal am avut, dacă două personaje ale noastre s-au intersectat cîndva cu geniul lui Ronaldo, fotbalistul care a marcat zîmbind!