Cenuşa Maxima
A fost cîndva o mare echipă. Împrăştiaţi amintirea ei în cele patru zări!
Se întîmpla demult. Undeva, lîngă Facultatea de Drept din Bucureşti. Tolănit pe spate, cu capul pe sub umeri, într-o pijama cu flori, Ilie Balaci a rostit nişte […]
A fost cîndva o mare echipă. Împrăştiaţi amintirea ei în cele patru zări!
Se întîmpla demult. Undeva, lîngă Facultatea de Drept din Bucureşti. Tolănit pe spate, cu capul pe sub umeri, într-o pijama cu flori, Ilie Balaci a rostit nişte cuvinte care vor face istorie: „Craiova Maxima s-a născut şi a murit o dată cu mine!”
Era greu să-l contrazici. Înapoia pijamalei înflorate se ascundeau 3 titluri de campion al României, 4 Cupe, başca nestemata a celui mai tînăr debutant din întreaga istorie a echipei naţionale. Balaci a primit botezul focului la 17 ani, 6 luni şi 10 zile. Pe Parc Des Princes, la un Franţa – România, 1-0. Nu e puţin lucru. Dovadă, recordul bate din picioare şi azi.
Bine, şi care e legătura? Nici una. Ar fi o blasfemie. Şi totuşi… Undeva, în sudul Olteniei, coada unui leu jigărit se chinuie să se mai zbată. Datul din coada e al dracului de tare. Nu sînt bani, dar ce contează? Orgolii? Cît cuprinde! Minciuni? Cît încape! Un tip, Victor Piţurcă să zicem, aterizează în Bănie, cu orgolii, cu trupă, cu bani, cu tot. În faţa lui, un stăpîn de sclavi.
Principiu ieftin. Sclavii, ca să existe, au nevoie şi de un stăpîn. Există aşa ceva în anul de graţie 2011? Există!
„Transferul e progresul unui fotbalist”. Mircea Lucescu dixit. La Universitatea Craiova, varianta Mititelu, principiile sînt clare: fără impresari, fără transferuri, fără bani, fără pretenţii, fără condiţii. Craiova de azi, de ieri, de mîine şi de poimîine are doar inamici: Cîrţu, Cămătaru, Piţurcă, ONU, Mossad, Maica Rusia, Ben Laden…
Găman şi Bărboianu au fugit din cantonament. „Atenţie! Voi merge la părinţii lor, la cunoscuţi, cu presa după mine!”, aşa a grăit Mititelu. Ce binevoitor! Dar de ce nu cu mascaţii? Cu DIICOT-ul? Cu tot alaiul! Sînteţi prea milos, stăpîne! Găman, Bărboianu, părinţii, cunoscuţii şi apropiaţii lor trebuiesc plimbaţi în cuşti de fier, ca să vadă toată echipa Craiovei ce păţesc nerecunoscătorii!
A fost cîndva o echipă. Ilie Balaci s-ar putea să aibă dreptate. „Craiova Maxima s-a născut şi a murit…”. Asta era cîndva. Universitatea de azi nu mai e decît o umbră. O cenuşă. Cenuşa fostei „campioane a unei mari iubiri”. O plînge cineva? O mai ştie cineva?