Un bărbat de fotbal: Victor Piţurcă

Fostul selecţioner a umplut două din cele mai faimoase arene de la noi. Azi iese la bătaie cu fruntea şi pieptul sus

Recunosc, nu-mi place Victor Piţurcă. Încă de cînd, în primul său mandat la echipa naţională, ne punea să […]

Fostul selecţioner a umplut două din cele mai faimoase arene de la noi. Azi iese la bătaie cu fruntea şi pieptul sus

Recunosc, nu-mi place Victor Piţurcă. Încă de cînd, în primul său mandat la echipa naţională, ne punea să ne tîrîm pe sub porţile de la Săftica, în încercarea noastră de ziarişti umili dornici să vadă antrenamentele lui Hagi ori Gică Popescu. Apropo de liderii Generaţiei de Aur, nu l-am înţeles atunci de ce a refuzat cu încăpăţînare, ok, asta e una dintre „calităţile” sale, un drum la Istanbul pentru a îngropa securea războiului care l-a îndepărtat de pe banca „tricolorilor”. Între a merge la Euro 2000, unde calificase pe propriile puteri echipa, şi a spune adio, a ales varianta din urmă.

„De aici înainte va plăti Mititelu”
N-a fost de înţeles nici astă-toamnă, cînd a preluat Universitatea, alăturîndu-se unui patron fanfaron, falit şi fals din picioare pînă deasupra ramei ochelarilor de soare pe care-i poartă cu mîndrie de atîta amar de ani. Nu doar că i s-a alăturat, a mai adus de acasă, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, şi o căruţă de euroi! „Am făcut-o pe pielea mea. Dar n-am ieşit să mă văicăresc că, din cauza asta, copiii mei vor avea de suferit. Oricum, am plătit pentru greşelile mele. De aici înainte va plăti Adrian Mititelu”. E doar una dintre declaraţiile lui Victor Piţurcă. O declaraţie însă care te taie pe şira spinării.

Piţurcă, între Maradona şi Petrache Lupu
Ca orice personaj, Piţurcă atrage. E omul care a umplut două stadioane rebegite, Ghencea şi fostul „Central”, de parcă ar fi Maradona, Messi, Adrian Păunescu, Mick Jagger sau Petrache Lupu, minunea de la Maglavit, că tot vorbim de olteni. Are o echipă de tehnicieni şi oameni de birou în jurul lui care ar putea juca în „Cei 7 magnifici”. Neagoe, Boldici, Florin Marin, Martin Tudor, Costeşin, Cristescu şi nu mai ştiu care arată şi ţin de Piţurcă de parcă ar fi o trupă de comando. Nu e puţin lucru, nici de o parte, nici de alta.

Rezultatele de la Craiova, o perioadă scurtă şi nervoasă, nu cîntau, vorba lui Hagi, cu Piţurcă. Dar echipa juca fotbal. Vedeai în ea bucurie, emoţie, plăcere, culoare. Parcă şi „Piţi” era altul. Ţinea conferinţe de presă săptămînale, preluate live şi pentru farmecul lor de televiziunile de sport. Apoi, firul s-a rupt. Patronul acela falit şi fanfaron a călcat cordonul prin care antrenorul alimenta o echipă altădată de legendă, azi, ieri şi, probabil, de-a pururea muribundă. „Lui Mititelu poţi să-i spui orice, numai că n-are bani să nu-i zici”. Nu-i aşa că a început să vă placă Victor Piţurcă?

Într-un fotbal dominat de porecle şi de indivizi cu coloana vertebrală un pic mai tare decît hîrtia de ziar, te-ai fi aşteptat ca Piţurcă s-o dea la pace cu Mititelu. Un fel de pupat Piaţa Independenţii, made in Oltenia. 99 dintr-o sută ar fi făcut asta. Ghinionul lui Mititelu, al o sutălea s-a numit Victor Piţurcă. Omul a ieşit cu fruntea şi pieptul sus. A tras vălul de pe faţa unei echipe care agonizează de ani buni, dezvăluind lucruri incredibile. Despre echipă, despre patron, despre jucători. Se poartă la noi sintagma „om de fotbal”. Nu prea poate nimeni să spună exact ce înseamnă asta. De cîteva zile, a apărut în Romania şi un bărbat de fotbal. Brunet, înalt, calm şi al naibii de tare. S-ar putea să fie şansa sau ne-şansa fostei „campioane a unei mari iubiri”.