Grupul perfect

Dacă ai 29 de oameni în lot nu înseamnă că eşti mai bun decît cei care au doar 20

Sîntem în plină perioadă de mercato. Toată lumea vrea cîte ceva. Cluburile să cumpere sau, după caz, să vîndă. Jucătorii să […]

Dacă ai 29 de oameni în lot nu înseamnă că eşti mai bun decît cei care au doar 20

Sîntem în plină perioadă de mercato. Toată lumea vrea cîte ceva. Cluburile să cumpere sau, după caz, să vîndă. Jucătorii să plece sau, după caz, să rămînă, dar cu salariu mai mare. Antrenorii şi managerii sînt acum în situaţia de a definitiva loturile, de a calcula, de a analiza. Îşi pun întrebări, caută răspunsuri. Încearcă să-şi dea seama cum e mai bine. De pildă, iată o temă de discuţie, cum e mai bine să fie lotul, generos sau restrîns?

Cei mai mulţi antrenori cad în această capcană. Îşi doresc şi obţin un număr mare de jucători, pe principiul să aibă de unde alege. Ideea de a avea posturile dublate s-a fixat în mintea multora, poate şi dintr-o lejeritate a gîndirii, căci trebuie să munceşti mai mult ca să găseşti un fotbalist capabil să-ţi joace mai multe posturi.

Aruncînd o privire peste loturile de la noi, observăm o situaţie interesantă. În partea de sus a ierarhiei se regăsesc marile dezamăgiri ale turului, Steaua, Dinamo şi CFR. Toate au în dreptul lor 29 de jucători care au bifat cel puţin un minut în partide oficiale. Enorm. La capătul celălalt al clasamentului stă, cine credeţi? Oţelul Galaţi, cu 20 de jucători.
Nu intru acum în discuţie pe teme economice, pe întrebarera cît costă întreţinerea unui lot de 29 de jucători. Deşi nu se poate face abstracţie, căci de cele mai multe ori un salariu mare impune o titularizare, pe principiul rentabilizării investiţiei. Mă refer doar la capitolul sportiv. Ce implică un lot de 29 de capete? La fiecare meci, 11 rămîn complet pe dinafară, dincolo de cele 4 rezerve care nu intră pe teren. Sentimentul apartenenţei la grup e vital în orice activitate, iar în fotbal cu atît mai mult. Un fotbalist care se pregăteşte normal, dar joacă sporadic, îşi pierde ritmul, caracterul competitiv dispare, fiecare antrenament sau meci e o nouă decepţie, căci se simte marginalizat, apare frustrarea, de multe ori duşmănia faţă de cel ce intră titular, iar lucrurile astea se văd cel mai bine la înfrîngeri. Cînd va veni şi ziua sa, eterna rezervă nu va fi niciodată la înălţime, va dori să facă multe şi va reuşi tare puţine.

Modelul rotaţiilor, al loturilor generoase s-a cam prescris, inclusiv din cauza crizei economice. Ideea de azi e participarea. Fotbalul participativ. Decît să cumperi, să zicem, două rezerve cu cîte un milion de euro, nu mai bine iei un jucător de  un milion şi jumătate, capabil să acopere două posturi şi pe care te bazezi oricînd? Faci astfel un lot de 20 de oameni ambiţioşi, fără prăpastie valorică între ei, care să se simtă, toţi, importanţi şi responsabili. Întotdeauna calitatea este mai importantă decît cantitatea.