Ronaldinho, fostul fotbalist

La 30 de ani, Ronaldinho e deja un ex-jucător. În numai 5 ani, magia sa a ars, iar zîmbetul s-a transformat în rictus

Exact acum 5 ani, Ronaldinho era cel mai bun din lume.  În faţa unui „Camp Nou” arhiplin, […]

La 30 de ani, Ronaldinho e deja un ex-jucător. În numai 5 ani, magia sa a ars, iar zîmbetul s-a transformat în rictus

Exact acum 5 ani, Ronaldinho era cel mai bun din lume.  În faţa unui „Camp Nou” arhiplin, prezenta celor care ar fi făcut orice pentru el, drept mulţumire că a readus Barcelona în prim-planul fotbalistic mondial, Balonul de Aur şi trofeul FIFA World Player.

Era zeul fotbalului, era cel care iniţiase conceptul de „jogo bonito”, acel fotbal estetic, jucat cu zîmbetul pe buze, din plăcerea copilărească a unui băiat fără copilărie, plecat de timpuriu de acasă, în căutarea gloriei şi a bunăstării. Era personajul principal al dezbaterilor, stupide ce-i drept, dacă era mai bun ca Maradona, dacă nu cumva Pele era egalul lui ori dacă Johan Cruyff era cel ce se apropia întrucîtva de stilul său electric de a dribla, de a pasa „a la Michael Jordan”, de a găsi finalizările cele mai surprinzătoare.
Era.

Acum nu mai este. Acum este o povară, un balast de care Milan, care a crezut că-l poate reinventa, vrea să scape. Cele 8 milioane cerute pentru un transfer sînt doar manevre de business, e foarte probabil ca el să plece gratis în Brazilia, asta dacă nu cumva o să apară un şeic, un asiatic ori un alt nou mogul al fotbalului european care să scoată din cont cîteva milioane, pentru a plăti nişte amintiri.

Din acel ianuarie 2006, nimic n-a mai fost la fel pentru Ronaldinho. Şi-a schimbat obiceiurile, comportamentul, anturajul, dieta, a uitat de importanţa odihnei, puterea nopţii a hipnotizat un star golit pe dinăuntru de o generozitate păguboasă faţă de prieteni. Inerţia l-a ajutat să termine sezonul, să facă o semifinală de Ligă memorabilă cu Milan, dar şi o finală apatică la Paris, apoi un Mondial catastrofal.

Ronaldinho încetase de atunci să mai existe. Acel Ronaldinho, al cărui zîmbet molipsise planeta, care nu obosea niciodată să semneze autografe şi să se pozeze cu copii. La nici 26 de ani, intrase deja în maşina de tocat a presei şi a fanilor, devorat finalmente de cele două entităţi obligate să-şi caute alte repere.

Ronaldinho de azi e deja un ex-fotbalist. Are 30 de ani. Ar vrea să mai joace, dar pasele sale nu mai sînt aceleaşi, sprinturile se fac în ritm pietonal, iar zîmbetul, celebrul său zîmbet, e de cele mai multe ori un rictus. Nimeni nu poate nega faptul că va avea,  în patrimoniul fotbalului, un monument al fanteziei, al lucrurilor nefăcute pe un teren. Nu va fi însă niciodată la nivelul celor amintiţi mai sus, tocmai pentru că a ars prea repede. Sau pentru că şi-a ars el însuşi magia atunci cînd a încetat să mai trăiască pentru fotbal şi început să trăiască din el.

Ar fi bine să se retragă. Tocmai pentru ca toate acele lucruri nefăcute pînă la el şi făcute de el să nu treacă în derizoriu. Geniile nu se nasc pentru a sta pe banca de rezerve.