Teoria Haosului de Pep Guardiola

Aţi auzit de „Teoria haosului”? Dar de „Butterfly effect”? În anii ’60, matematicianul şi meteorologul american Edward Lorenz observa cum mici variaţii ale unor parametrii dintr-un sistem complex pot duce la rezultate finale complet diferite de cele normale. Concret, mici […]

Aţi auzit de „Teoria haosului”? Dar de „Butterfly effect”? În anii ’60, matematicianul şi meteorologul american Edward Lorenz observa cum mici variaţii ale unor parametrii dintr-un sistem complex pot duce la rezultate finale complet diferite de cele normale. Concret, mici variaţii ale vremii într-o anumită parte a globului pot duce la modificări semnificative ale situaţiei meteo din altă parte a Pamântului.

Ori, şi mai simplu spus, chiar bătaia aripilor unui fluture la Barcelona poate duce la declanşarea unei furtuni de mari proporţii la Madrid.

Nu se ştie încă dacă Guardiola a citit această teorie. Probabil că nu, de vreme ce ea nu se adresează unui public prea larg. Însă Pep dă senzaţia că stăpîneşte perfect conceptul. În fiecare meci jucat de Barcelona, gîndeşte mici modificări care generează mari efecte. Uneori, cum a fost cazul luni, chiar devastatoare.

Cînd ai un stil de joc pe care-l ştie toată lumea, acest 4-3-3, trebuie să găseşti ceva care să surprindă, fără a-ţi părăsi modelul: presiune, posesie, combinaţie. Aici intervine mintea antrenorului, dar şi a jucătorilor, ei înşişi dornici de a genera acel haos.

Cîteodată fluturele din teorie e Messi. Îl vezi în centru, apoi iar în dreapta, apoi în careu. Cîteodată e Iniesta. Acum faza îl surprinde pe stînga, dar şirul neîntrerupt de pase îl duce-n dreapta, de multe ori în zona de finalizare. Xavi e peste tot, alături de minge aleargă cel mai mult. Dani Alves e parcă pe baterii, face pressing la portar, apoi fuge spre centru ca să ajungă în final pe banda sa. Pique se trezeşte şi el să dribleze, să dea pase verticale, cîteodată îi vine cheful să dea şi gol. Sergio Busquets dă pase cu călcîiul la fel de des cum recuperează, e omul cel mai faultat de la Barcelona, statisticile o spun. Pedro aleargă non-stop, dintr-o parte în alta. Singurul care nu se aliniază la această entropie colectivă, la acest haos ce pare nedisciplinat, dar e de-a dreptul genial, e Puyol, însă de la el aştepţi altceva.

Luni seară n-a fost o umilinţă. Ar fi o definiţie prea grosieră, prea simplistă. Ar trebui găsită o aliniere de superlative, însă toată lumea va face asta. A fost un recital grandios al unei echipe, poate cea mai bună din istoria fotbalului, poate nu, aici părerile vor rămîne împărţite. A fost dansul perfect al unui colectiv ataşat acestui stil, greu de copiat şi oarecum contracultural: te aperi atacînd şi transformi mingea în obiect de cult.

A fost momentul magic al unui savant în ale fotbalului. Pep Guardiola, descoperitorul teoriei haosului pe terenul de fotbal. Cu 11 fluturi ca ai lui, parcă nici nu e greu, nu?