Cine plînge după Brazilia?
Jucătorii lui Dunga au fost trădaţi de fotbalul copilăriei. Pînă la autogol, Olanda părea o echipă ameţită În volumul „Espana ’82”, Ioan Chirilă povesteşte întîlnirea cu un jurnalist marocan. „Ai mai fost la Mondiale?”. „Nu, doar la un European”, răspunde […]
Jucătorii lui Dunga au fost trădaţi de fotbalul copilăriei. Pînă la autogol, Olanda părea o echipă ameţită
În volumul „Espana ’82”, Ioan Chirilă povesteşte întîlnirea cu un jurnalist marocan. „Ai mai fost la Mondiale?”. „Nu, doar la un European”, răspunde gazetarul african. „E vreo diferenţă?”. „Imensă. Europenele se joacă fără Brazilia”. În ’82, Brazilia a avut o echipă superbă care avea să piardă căzînd pradă inocenţei, fotbalului-spectacol şi zilei de graţie pe care un fotbalist, Paolo Rossi în cazul de faţă, o prinde o dată în viaţă sau niciodată.
Brazilia, singura ţară care n-a lipsit de la nici un Campionat Mondial, a fost mai întotdeauna capul de afiş. Chiar şi cînd n-au strălucit, s-a întîmplat rar, brazilienii au fost urmăriţi cu o unitate de interes în plus. Asta poate să şi enerveze. Vorba lui Ilie Balaci, zilele trecute la „Contraatac”: „Mai lăsaţi-i în pace, pe unde te duci, dai peste brazilieni!”. Cam de prin 1990 însă, de cînd Lazaroni a adus în jocul „Selecao” ceva din rigoarea fotbalului european, Brazilia n-a mai fost aceeaşi. Poezia se subordona evoluţiei. Chiar şi în ’94, cu artişti de talia lui Romario şi Bebeto, titlul a venit după un chinuit 1-0 cu Suedia în semifinale şi o finală cîştigată la penalty-uri. În 2002, tripleta Ronaldinho – Rivaldo – Ronaldo a avut nevoie de gafa lui Oliver Kahn pentru cel de-al cincilea triumf.
Brazilia din Africa de Sud a fost un paradox. Ceva între o echipă de artişti, aflaţi nu în cea mai bună dispoziţie, şi o alta de cărăuşi ai pianului. Socoteala lui Dunga, un strat de disciplină aplicat peste caroseria spectaculoasă, a ţinut pînă la autogolul lui Felipe Melo. Alt paradox, deşi nu lasă în urma sa lacrimi şi suspine, Brazilia a oferit una dintre cele mai bune reprize din memoria acestui Campionat Mondial. Minute bune din prima parte a meciului, olandezii nu doar că n-au ajuns la careul lui Julio Cesar, dar nici nu mai ştiau pe unde e mingea. După autogol, brazilienii s-au prăbuşit ca seceraţi de mitralieră. Deşi joacă la marile echipe ale Europei, Maicon, Lucio, Dani Alves, Kaka, Robinho şi ceilallţi şi-au pierdut capul. I-a trădat inocenţa copilăriei de pe Copacabana, acolo unde nu e o dramă dacă pierzi un meci. Acolo, fotbalul se joacă non-stop. Ai pierdut, peste cinci minute începe altul. La Mondiale e un pic altfel. Următorul va fi peste 4 ani. Ce potriveală, chiar în Brazilia!