Plînge fotbalul, nene Blatter!

În plin Mondial fără culori vii, emoţia a venit de la handbalişti. Iată că mai trăim Parcă nici vuvuzelele nu mai sînt ce au fost. Campionatul Mondial merge plictisit, ca un bătrîn şofer de autobuz aflat la al nu ştiu […]

În plin Mondial fără culori vii, emoţia a venit de la handbalişti. Iată că mai trăim
Parcă nici vuvuzelele nu mai sînt ce au fost. Campionatul Mondial merge plictisit, ca un bătrîn şofer de autobuz aflat la al nu ştiu cîtelea rodaj. Vedetele cărate din întrecerile de lux ale Europei stau la cutie. Cînd şi cînd vreuna face cu ochiul dindărătul vitrinei de cristal. Parcă Messi, parcă Forlan, parcă Ozil… Un pic Maicon. Şi Higuain. Ne tot facem iluzii. Poate Brazilia. Să mai aşteptăm Spania. Cine ştie ce poate Portugalia?

Lipsesc marile emoţii, absentează marea surpriză. În ’78, în Argentina, am avut Tunisia. Patru ani mai tîrziu, în Spania, au explodat echipele nebăgate pînă atunci în seamă. Camerun, Algeria, Honduras. Îmi amintesc şi acum lacrimile portarului Arzu, amestecate cu puricii televiziunii de la Belgrad, după ce Honduras ratase aproape la fotografie calificarea din grupe. La Mexico ’86, echipa Marocului a terminat prima într-o grupă cu Anglia, Portugalia şi Polonia! În 1990 am avut dansul lui Roger Milla, patru ani mai tîrziu golul sauditului Owairan, după un dribling fabulos, aproape de cel al lui Maradona contra Angliei în ’86, considerat cel mai frumos din istorie.

Ghana, încîntătoare cu sîrbii, s-a poticnit în faţa Australiei. Camerunul e deja out, Nigeria pe-aproape. Singurul care rîde e maestrul Blatter. Indiferent ce va urma, mai-marele FIFA ne va spune la final că biletele s-au vîndut în procent de 101 la sută, se vor aduna şi vuvuzelele, că încasările faţă de Germania 2006 s-au dublat, iar profitul s-a triplat, că televiziunile şi sponsorii sînt în delir şi, cine ştie, că peste 16 ani, cînd Mondialul va poposi în Burkina Faso, globalizarea să trăiască, vor fi 48 de echipe. Toată lumea merită un Campionat Mondial!

Tot aşteptînd starurile stoarse în Primera, în Il Calcio sau în Premier League, au apărut handbaliştii. Ai noştri. Ce echipă ar mai fi bătut Rusia la ea acasă după ce o încasase la patru goluri în „Polivalentă”? Victoria e poate mai încurajatoare decît cea smulsă URSS-ului la Olimpiada din ’80, cînd Cristian Ţopescu a răguşit la microfon salutînd incredibila răsturnare de scor, 22-19, după 9-15 la pauză! Atunci încă mai eram cineva în handbal. Totuşi, mai sînt sporturi de echipă la care nişte băieţi refuză să creadă că fac parte din lumea a treia.