Fotbal Mondial – Mondialul tuturor
Mult a fost, puţin a rămas. Zilele pînă la startul Mondialului s-au transformat în ore, orele se transformă şi ele, uşor uşor, în minute.
E vremea analizelor, a predicţiilor, a pariurilor. O lume întreagă îşi dă cu părerea. Mulţi îşi […]
Mult a fost, puţin a rămas. Zilele pînă la startul Mondialului s-au transformat în ore, orele se transformă şi ele, uşor uşor, în minute.
E vremea analizelor, a predicţiilor, a pariurilor. O lume întreagă îşi dă cu părerea. Mulţi îşi folosesc banii în tentativa de a-i înmulţi cu ajutorul caselor de pariuri, demers altfel logic în vreme de criză. Logic, dar riscant în acelaşi timp. Campionatul Mondial de fotbal nu e ceva la care cuvîntul „siguranţă” să se potrivească.
A face analiza echipelor nu-i greu. Cutare e antrenor, cutare şi cutare sînt jucătorii-emblemă, cam aşa e stilul, cam asta tactica. A încerca să descoperi însă cine va cîştiga un meci bazîndu-te pe aceste date e un pic mai dificil, iar a încerca să găseşti încrucişările din fazele superioare pentru a găsi eventuala campioană e un demers demn de Sudoku. Ori Sudoku pe fotbal e mai puţin folosibil.
Echipele naţionale nu sînt cluburi, Mondialul nu e un campionat normal al unei ţări, iar universul selecţionabililor la unii e mare, la alţii e mic, în orice caz susceptibil, ca orice decizie de moment, erorilor umane.
Vorbim de o lună de competiţie, de, să zicem, 3 săptămîni de pregătire, eventual şi de oarecare refacere după un sezon arhiplin, cu multă tensiune şi meciuri jucate, ce coboară spre muşchii, gambele şi gleznele fotbaliştilor sau urcă spre creierul lor. Toate astea fac ca, de multe ori la un turneu final, cei mai buni în sezon, de la care se aşteaptă să fie la aceeaşi înălţime şi acum, să fie de nerecunoscut. Şi, dimpotrivă, alţii mai puţin expuşi pot deveni adevărate fiare, căci Mondialul e bun prilej de negoţ, trei meciuri bune, un gol-două şi un contract nou, echivalentul unei garanţii pe viaţă, poate fi semnat.
În Africa de Sud va cîştiga echipa care va descoperi nivelul corect de atitudine, în şi în afara terenului. Multe meciuri în puţine zile, consumul fizic şi psihic e determinant, saturaţia mentală e mult mai periculoasă decît cea fizică. Atunci cînd jucătorii ajung să numere zilele pînă la vacanţă, totul e pierdut. De aceea antrenorii aleg izolarea, aleg să nu-şi lase jucătorii
să intre în contact cu presa, pentru că, dincolo de Mondial, acum e vremea transferurilor care vînd bine ziarele şi inevitabil vor fi întrebări despre asta.
Şi totuşi cine?
Se vorbeşte de favorite. Mare atenţie! Echipele mici sînt cele care au avut mai mult timp pentru pregătire, mai multe zile de convieţuire înseamnă o stare de spirit prielnică, dincolo de multe ore de antrenament. Asta în vreme ce marile selecţionate încearcă mai degrabă să-şi recupereze valorile, fizic şi mental, să le aducă pe linia de concentrare necesară, căci de la concentrare pleacă totul.
Se spune că ar fi Spania favorita. E posibil. Însă Spania n-a cîştigat niciodată ceva din postura de favorită. E cam ca Barcelona, joacă atît de frumos încît toată lumea va încerca s-o oprească folosindu-şi mijloacele specifice. Normal ar fi să iasă campioană mondială, însă normalul la un astfel de turneu e relativ.
Se mai vorbeşte de Argentina. Mulţi îl iau în rîs pe Maradona. Poate că nu-i un mare antrenor, însă la nivel de atmosferă e foarte bun. Face vestiar cum se zice. Este idolul tuturor celor 23 de convocaţi, e Dumnezeul lor fotbalistic, au crescut cu el şi îi sorb cuvintele, ar face orice pentru ca imaginea lui să nu aibă de suferit.
Brazilia e acolo. Dunga e un pericol, căci un antrenor capabil să lase acasă un brand ca Ronaldinho pare capacitat pentru mari performanţe. Brazilia de azi e mai echilibrată ca în alte dăţi, e mai defensivă, e mai riguroasă, mai disciplinată tactic. Şi e şi într-o grupă tare, care nu permite lacune de concentrare, ori pentru un lot ca al lor asta e esenţial, menţinerea stării de
atenţie.
Anglia e periculoasă, pentru că Fabio Capello e periculos. Omul ăsta a cîştigat pe unde s-a dus, iar a face asta la o echipă raţională după atîtea cluburi e o ieşire extraordinară din scenă.
Germania e Germania, niciodată nu poţi să-i citeşti pe nemţi, să le pui o ştampilă. Olanda e plină de fotbalişti, de temperament, de culoare. Italia, de asemenea, e Italia, de cîte ori erau fără nici o şansă „macaronarii” şi de cîte ori au cîştigat în astfel de situaţii?
Cam asta e situaţia. Rămîne la latitudinea fiecăruia de acum înainte să judece, să observe, şi apoi să constate cîte din judecăţile emise astăzi vor fi valabile pe 12 iulie.
Vă invit să comentăm împreună derularea acestui Campionat Mondial pe DigiSport, la Fotbal Mondial, în fiecare zi, de la ora 20:00. Sau pe Facebook, la contul Fotbaleuropean Andrei Niculescu.
ANALIZA ECHIPELOR
GRUPA A
Africa de Sud
Franţa
Mexic
Uruguay
GRUPA B
Argentina
Coreea de Sud
Grecia
Nigeria
GRUPA C
Algeria
SUA
Anglia
Slovenia
GRUPA D
Germania
Ghana
Australia
Serbia
GRUPA E
Camerun
Danemarca
Japonia
Olanda
GRUPA F
Italia
Slovacia
Noua Zeelandă
Paraguay