Alergăm spre lumea a doua

Stilul casei: am chemat preotul după cele două eşecuri şi lăutarii după victoria cu Honduras     Anghel Iordănescu vorbeşte rar despre fotbal. L-a atras în ultimii ani mai ales politica, domeniu despre care spunea că „aici se promite, din […]

Stilul casei: am chemat preotul după cele două eşecuri şi lăutarii după victoria cu Honduras
 
 
Anghel Iordănescu vorbeşte rar despre fotbal. L-a atras în ultimii ani mai ales politica, domeniu despre care spunea că „aici se promite, din păcate, mai mult ca la fotbal”. Chiar şi din postura de parlamentar, părintele „Generaţiei de Aur” a făcut o analiză dură şi exactă a primelor două jocuri din cele trei jucate în ultima săptămînă de echipă naţională. De fapt, o dublă analiză. „Din respect pentru tricoul primei reprezentative prefer să nu declar nimic”, a spus el în seara ruşinii cu Macedonia. A doua zi a detaliat un pic: „Am înţeles în sfîrşit ce joacă naţionala: nu joacă nimic”. Vorbise omul care a dus echipa României nu doar la 11 metri de o semifinală de vis cu Brazilia, ci şi la trei turnee finale consecutive: 1994, 1996, 1998. Erau anii în care „împuşcam” precum Clint Eastwood marile competiţii.

Bine măcar că după acest 3-0 cu Honduras avem golaveraj pozitiv în „grupa” din care au mai făcut parte Ucraina şi Macedonia. Ca de obicei, după meciul de sîmbătă am chemat lăutarii. Destul că veniseră preoţii după primele două confruntări. Ce prestaţie! Ce joc! Ce atitudine! Noroc cu un alt fost selecţioner, Emeric Ienei. „Echipa a jucat bine de această dată, dar nu trebuie să uităm că adversarii n-au arătat mare lucru”, a grăit nea Imi din fotoliul de la Oradea. Ce fotbal puternic avem, încît ne permitem ca vocile lui Iordănescu şi Ienei să fie auzite doar în mass-media! Apropo, cînd Hagi şi Gică Popescu, vreo 250 de selecţii împreună, au comis imprudenţa de a-şi da cu părerea, s-a şi vorbit despre „complot”! De parcă echipa naţională ar fi secret de stat sau mînăstire de maici.

Deocamdată ne-am lămurit că nu sîntem chiar de lumea a treia, ci undeva mai sus. Nu foarte sus, din moment ce Tibi Ghioane a pus clar diagnosticul: „De locul 1 nu poate fi vorba, ne vom lupta cu Bosnia pentru poziţia a doua”. S-ar putea să aibă dreptate. În 1981, cînd a preluat la doar 36 de ani echipa naţională, Mircea Lucescu – scuze pentru comparaţie, Răzvan! -, spunea că atunci cînd a venit la Hunedoara a trebuit să-i convingă pe Rednic şi Andone că nu sînt cu nimic mai prejos decît Ungureanu ori Ştefănescu. „Din funcţia de selecţioner va trebui să-i conving pe Ştefănescu şi Ungureanu că nu le sînt inferiori lui Gentile ori Collovatti”. I-a convins.

Răzvan n-are jucătorii pe care Seniorul şi fotbalul nostru îi aveau în anii ’80. Dar şi mijloacele de azi sînt altele. Avantaj Răzvan. Măcar să vedem că Ghioane & co sînt în stare să ne arate că nu se sperie de Dzeko şi Misimovici, bosniacii care au dat ceva fiori Germaniei la ea acasă. Să nu mai vorbim de Ribery! Sau că la echipa naţională mai putem discuta despre „atitudine” şi „orgoliu”, două din cuvintele atît de dragi lui Răzvan Lucescu cu numai un an în urmă. E prea mult?