Copiii lui Hagi

Pe vremea cînd Hagi mai fermeca Turcia şi spaţiul Champions League cu golurile sale de vitrină, Mircea Lucescu spunea cîteva vorbe mari despre cel numit recent de englezi „ultimul mare decar al fotbalului”. Ce zicea Lucescu? „Gică are o pasiune […]

Pe vremea cînd Hagi mai fermeca Turcia şi spaţiul Champions League cu golurile sale de vitrină, Mircea Lucescu spunea cîteva vorbe mari despre cel numit recent de englezi „ultimul mare decar al fotbalului”. Ce zicea Lucescu? „Gică are o pasiune enormă pentru fotbal. E în stare să discute şi să analizeze ore în şir fără să se plicitisească”.

În numele acestei pasiuni, Hagi şi-a luat recent copiii pentru a merge în Portugalia. Nu doar pe Kira şi pe Ianis, copiii lui sînt şi ceilalţi puşti de la Academie. A mers la un Mundialito, să înveţe el însuşi cum se lucrează la copii, „totdeauna avem de învăţat” – îi place să spună şi să-şi înveţe puştii ce înseamnă o mare competiţie.

E greu de spus cîţi dintre ei vor ajunge departe. Şi greu, şi devreme. Cîndva, fotbaliştii noştri îşi scuzau eşecurile spunînd că spre deosebire de adversari nu mîncaseră banane în copilărie. Poate că peste ani cei proveniţi de la Academia lui Hagi nu vor putea invoca handicapul marilor competiţii. Şi poate că vor vorbi despre Mundialito cu aceeaşi mîndrie şi emoţie în glas pe care patronul lor le are cînd îşi aminteşte de Luceafărul şi de Cupa Cravatelor Roşii, competiţia copilăriei sale.

Ca de atîtea ori, Mircea Lucescu a avut dreptate. Pasiunea – ce altceva? – îl determină pe Gică Hagi să facă ceea ce federaţia n-a fost capabilă în atîţia ani. Cupa Hagi, Academia… Haideţi, că nu ne-am pierdut de tot speranţa!