ARSENAL – FC BARCELONA 2-2 » Fotbal ideal

Doi antrenori ce-şi venerează meseria au făcut ca duelul dintre Arsenal şi Barcelona să fie o operă de artă

Wenger contra Guardiola. Posesie contra posesie. Pase contra pase. Organizare contra organizare. Două echipe totale. Arsenal şi Barcelona au reprezentat, de-a […]

Doi antrenori ce-şi venerează meseria au făcut ca duelul dintre Arsenal şi Barcelona să fie o operă de artă

Wenger contra Guardiola. Posesie contra posesie. Pase contra pase. Organizare contra organizare. Două echipe totale. Arsenal şi Barcelona au reprezentat, de-a lungul ultimilor ani, un soi de ideal în ceea ce priveşte estetica unui joc prea des obligat să se muleze după tentaţia obţinerii rezultatului cu orice preţ. S-au întîlnit cele două, în finala din 2006, dar o finală e cu totul altceva, trofeul aflat la cîţiva paşi te obligă să-ţi pierzi oarecum linia, în căutarea cîştigului imediat.

Stilul lui GuardiolaTeoretic nu puteau juca amîndouă odată, una trebuia să cedeze protagonismul. Obligată, logic, de cealaltă. A cedat Arsenal. Incertitudinea plana asupra capacităţii Barcelonei de a se alinia la ritmul Premier League al tunarilor. A făcut-o, sufocîndu-şi adversarul pur şi simplu în primele 20 de minute, ratînd uluitor ocazii după ocazii, chiar şi cîte 3 în aceeaşi fază, ca-n ofertele de Paşte. Messi, Ibrahimovici, Xavi, Busquets, Pique l-au transformat pe Almunia dintr-un portar negat în Spania într-un erou pe „Emirates”. Fanii „tunarilor” nu mai văzuseră de mult echipa lor într-atît de dominată pe nici un stadion, nu doar pe al lor.

Ghinionul lui WengerProblemele lui Wenger nu se terminaseră o dată cu forcingul, rămas fără rezultat pe tabelă, al catalanilor. Mai întîi s-a rupt Arşavin, imediat Gallas, ieşirea francezului fiind cea mai preocupantă, căci pe bancă, Arsenal avea doar un Sol Campbel, bun cu Portsmouth, oribil la Porto, dar „subiect” pentru Messi. Guardiola atît ar fi aşteptat, să-l vadă pe bătrînul Sol în centrul apărării pentru a schimba modulul primei jumătăţi de oră, 4-2-1-3 în 4-2-3-1, cu Messi condamnîndu-l la penibil pe Campbell. Wenger nu e însă începător. Ştia şi el toate amănuntele acestea, astfel că l-a introdus pe Denilson la mijloc, coborîndu-l pe Song lîngă Vermaelen în apărare. Apoi, ca în proverbul italian, „non c’e due senza tre”, Fabregas a încasat un „galben” şi nu va fi la retur, pe „Camp Nou. Coincidenţă, la fel ca şi cei mai buni prieteni ai săi, Puyol şi Pique, suspendaţi şi ei pentru marţi.De parcă posesia primei reprize, 70%-30% în favoarea catalanilor, le-a afectat moralul, cei de la Arsenal nici n-au apucat să atingă mingea în partea a doua şi Ibrahimovici deschidea scorul, beneficiind de o gafă de plasament a lui Almunia, ce-şi lăsase parcă inspiraţia la poarta cealaltă. Acelaşi Zlatan a majorat, finalizînd o pasă a lui Xavi, copie la indigo a primei reuşite a suedezului, doar lobul fiind înlocuit de şut violent la prima bară, execuţie de atacant veritabil.

Inspiraţia lui WengerMeciul nu se terminase. Nu încă. Fiindcă Arsenal e probabil singura echipă din lume care să poată, la ora asta, să întoarcă un 0-2 Barcelonei. Lui Wenger i-a ieşit în primul rînd ultima schimbare. A încercat cu Walcott, iar vitezistul lui Arsenal a micşorat distanţa. Guardiola s-a conformat şi cu acest rezultat, acordîndu-i lui Henry şansa de a primi aplauzele unui stadion care l-a venerat ani în şir. Dar care-l venerează acum pe Cesc Fabregas. Şi are de ce. Eroic de-a dreptul în această partidă, catalanul a scos un penalty şi o eliminare clară pentru Puyol, care face fault, chiar şi prin imprudenţă, în situaţie iminentă de gol a adversarului. Tot Fabregas a transformat, aducînd o remiză ce părea, la un moment dat, un vis de nerealizat.

„Nu veţi vedea un meci. Veţi vedea artă”. Asta a spus Arsene Wenger, marţi. Aşa a fost. Arta de a fi fidel unor principii, nealterate de obsesia rezultatului. Am văzut cu toţii cum arată Fotbalul.