Arhiva

Toate articolele
Cele mai noi articole de Arhiva
De cînd îl știu

Vara lui 1987. Radio București difuza lunea o emisiune de sport, “Magazin sportiv”, o retrospectivă a săptămînii precedente. Acolo, de ceva vreme, Ovidiu ținea o rubrică. În vara aceea, după Wimbledon, a recitat, cu vocea sa joasă și gravă, o […]

...

Ponta a vrut să se folosească de imaginea lui Halep în campanie, dar ea l-a refuzat

Mai întîi știrea, fără comentariu. În perioada 2-16 noiembrie, prim ministrul Victor Ponta a făcut presiuni la Simona Halep pentru un meci de imagine. Schimbul de mingi ar fi urmat să aibă loc la clubul Stejarii, care aparține omului de […]

...

Reunirea de la Rahova

Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]

...

Revoluție în fotbal declanșată de comentatorii TVR! » Iată 10 informații care vor bulversa Universul :)

FIFA a decis să-i introducă pe cei 8 comentatori TVR în albumele Panini. Mario Balotelli a anunțat pe Twitter că oferă 4 Bocanaci și 3 Mihoci pe un Șelaru. Celebrul comediant american Dave Chappelle a declarat că a ajuns la […]

...

Ion Țiriac, bomba nucleară și o demonstrație de meserie

Sînt 12 ani de atunci. Un interviu cu Ion Țiriac pe tema finalei de Cupa Davis cu SUA, cea de la București, din 1972. Bogdan Enoiu și trupa sa de la McCann au organizat atunci un eveniment superb, „Rejucarea unui […]

...

Ovrebo, iar tu?!

Bayern a bătut pe Fiorentina cu un gol marcat de Klose dintr-un ofsaid de un metru şi jumătate

Va amintiţi de Ovrebo? Omul care ne-a dat penalty (degeaba, căci Mutu l-a ratat) cu Italia, la Euro, omul alergat de Ballack […]

joi, 18 februarie 2010, 1:55

Bayern a bătut pe Fiorentina cu un gol marcat de Klose dintr-un ofsaid de un metru şi jumătate

OvreboVa amintiţi de Ovrebo? Omul care ne-a dat penalty (degeaba, căci Mutu l-a ratat) cu Italia, la Euro, omul alergat de Ballack şi de jumătate din echipa lui Chelsea la semifinala Ligii de anul trecut cu Barcelona. Omul care continuă să fie arbitru, deşi, se pare, puţine îl recomandă. Dar, poate, vocaţia lui e să decidă meciuri, să fie în centrul atenţiei.

Tom Henning Ovrebo a decis rezultatul şi aseară, pe „Allianz Arena”. Bayern a bătut cu 2-1 pe Fiorentina, meritat după cum s-a jucat, dar asta nu are nici o legătură cu prestaţia norvegianului. Putea Bayern să cîştige mai clar decît acest 2-1, însă băieţii lui Van Gaal au ratat destul, în vreme ce cei ai lui Prandelli s-au apărat italieneşte, au speculat orice greşeală au putut, vezi golul egalizator al lui Kroldrup, şi trăgeau nădejde că, la 1-1, returul era deschis unei surprize. Căci o calificare a Fiorentinei, fără cel mai bun om din lot, l-am numit pe Mutu, ar fi o surpriză, diferenţa de valoare dintre cele două echipe fiind evidentă.

Să revenim la Ovrebo.
Prima fază tratată complicat de el a fost cea a primului gol, cel din penalty. Altfel, penalty clar, însă un arbitru mare ar fi lăsat avantaj şi i-ar fi şi ieşit, căci Mario Gomez a marcat. Ovrebo nu-i arbitru mare. A dat penalty, noroc că Robben a transformat.

A doua fază cu semne de întrebare e cea a eliminării lui Gobbi, în minutul 73. O decizie după italieni prea severă, roşu direct, la un fault clar comis de italian asupra lui Robben, însă reluările au demonstrat că, de această dată, Ovrebo n-a greşit.

A treia fază pune capacul unei prestaţii cu greşeli în plus, la fel ca şi kilogramele în plus ale norvegianului. Şut Robben, Frey scoate în faţă, Olici atinge mingea cu capul spre Klose, aflat însă într-un ofsaid de 1,48 metri, conform reluărilor TVR, care Klose n-a refuzat cadoul şi a marcat pentru 2-1. Cu toate că aici Ovrebo împarte vina cu asistentul său de pe acea margine, era totuşi suficient de aproape şi de bine plasat pentru a semnaliza el ofsaidul sau pentru a-i semnala prin intercomunicaţie acest lucru colegului său de la margine.
Ofsaid Klose
Vor urma proteste vehemente ale italienilor, memorii peste memorii, mii de rînduri în presă. Ca şi la golul cu mîna marcat de Henry în Franţa – Irlanda nu se  va lua nici o decizie, greşelile de arbitraj făcînd parte, în opinia FIFA, din joc.
GOL Klose

Ce e însă foarte sigur, va urma un retur de încărcătură maximă, peste două săptămîni, la Florenţa. Unde Mutu nu va fi, poate, decît în tribună.

FC PORTO – ARSENAL 2-1
Controverse şi pe „Do Dragao”

Un gol controversat s-a marcat şi la Porto, coincidenţă, tot golul de 2-1, ca şi la Munchen. S-a întîmplat în minutul 51, cînd suedezul Martin Hansson a dat lovitură indirectă din careu pentru gazde, considerînd ca voită pasa către propriul portar dată de Sol Campbell. În pline discuţii şi proteste ale lui Fabianski, arbitrul Hansson i-a luat mingea din mînă goalkeeper-ului englezilor şi i-a oferit-o lui Ruben Micael, de la Porto. Acesta, fără să aştepte ca Arsenal să se organizeze, a pasat scurt spre Radamel Falcao, care a marcat simplu, fără nici o problemă, protestele lui Arsene Wenger fiind inutile.

Comentează