Lucescu şi bucuria la români
Tare ciudată naţie sîntem, noi românii! E de ajuns să vezi reacţiile la articolele ce au însoţit cîştigarea de către Mircea Lucescu şi Şahtior a finalei Cupei UEFA. Fie că au fost în Gazeta, fie că au fost în alte […]
Tare ciudată naţie sîntem, noi românii! E de ajuns să vezi reacţiile la articolele ce au însoţit cîştigarea de către Mircea Lucescu şi Şahtior a finalei Cupei UEFA. Fie că au fost în Gazeta, fie că au fost în alte ziare, urmau aceeaşi linie. Multe felicitări, destule aprecieri, dar şi foarte multe comentarii negative. La adresa unui conaţional care tocmai cîştigase ceva într-o lume în care noi, ca naţie, n-am mai pătruns de mult şi nici nu sînt semne că vom pătrunde prea curînd.
Nu ştiu ce s-a înţeles în ţară, dar noi, românii care am fost pe „Şukru Saracoglu”, chiar ne-am simţit bine văzînd tricolorul românesc coborît în iarbă, acolo, în mijlocul fericirii portocalii. A fost ideea lui Răzvan, încă o dovadă că noul selecţioner ştie să se gîndească şi mai departe de scheme tactice. A părut, într-un fel, şi momentul nostru, al românilor, obligaţi să ne bucurăm numai prin ricoşeu, din pricina absenţei performanţelor la orice nivel doriţi, nu neapărat fotbalistic.
Dar poate că lipsa acestor performanţe se explică şi prin aceste reacţii. Românii nu ştiu să se bucure de succesul unui semen de-al lor. Îşi găsesc tot felul de motive în care să-şi refugieze frustrările, invidia nu e constructivă, ci bolnăvicioasă. Nu ne ambiţionează, ne înrăieşte, nu ne stimulează, ne transformă. N-avem acest sentiment naţional pe care, spre exemplu, îl au turcii. N-o să auzi niciodată un turc vorbindu-l de rău pe Fatih Terim doar pentru că a antrenat Galata, şi nu Fener.
Noi îl comparăm pe Lucescu cu Ienei, cu Ştefan Covaci, de parcă asta era discuţia. Comparaţiile sînt inutile, pentru că e inutil să pui în balanţă epoci diferite, şi, în plus, e inutil să le facem, pentru că nu ne ajută. Nu ne ajută dacă ne comparăm între ele puţinele valori pe care le avem, dacă le învrăjbim, dacă le căutăm nod în papură. Ne-ar ajuta dacă, plecînd de la succesul lor, am încerca să aflăm pe unde sîntem şi ce ar fi de făcut să ieşim din această stare.