Steaua fără securitate
Agresorii autocarului stelist sînt în mod clar vajnici descendenţi ai oamenilor grotelor, criogenaţi probabil şi readuşi la viaţă acum, după mii de ani. La fel de clar e că ei merită pedepsiţi foarte aspru, fiindcă n-au ce căuta pe străzile […]
Agresorii autocarului stelist sînt în mod clar vajnici descendenţi ai oamenilor grotelor, criogenaţi probabil şi readuşi la viaţă acum, după mii de ani. La fel de clar e că ei merită pedepsiţi foarte aspru, fiindcă n-au ce căuta pe străzile anului 2009 astfel de specimene.
Ceva nu e însă foarte clar. Cum e posibil ca o echipă de talia Stelei să se deplaseze spre locul de disputare a jocului fără o minimă protecţie? La orice club care se respectă există un angajat care răspunde de siguranţa celui mai de preţ bun al grupării, fotbalistul. Fotbalistul de pe urma căruia vin banii din Ligă, cel pentru care vin oamenii la stadion, cel ce-şi rupe uneori picioarele pe teren. El îşi asumă acest ultim risc, e meseria lui, dar nu se gîndeşte că trebuie să stea concentrat şi în autocar, ca să nu dea cu capul într-o piatră!
Există o groază de posibilităţi de a obţine această protecţie. Trebuie doar un pic de minte. Putea fi luat exemplul finanţatorului, care umbla cu o armată de bodyguarzi pe unde se ducea. Sau poate că asta era problema. Cît timp patronul nu-i în pericol, restul chiar nu mai contează.