Fotbal la zid
Barcelona s-a ciocnit de barajul gîndit de Hiddink şi n-a putut să-şi facă jocul. I-a pierdut pe Marquez şi Puyol, iar Chelsea e acum favorita
E al doilea an consecutiv cînd Barcelona încearcă să ţină piept imperiului britanic, fotbalistic vorbind […]
Barcelona s-a ciocnit de barajul gîndit de Hiddink şi n-a putut să-şi facă jocul. I-a pierdut pe Marquez şi Puyol, iar Chelsea e acum favorita
E al doilea an consecutiv cînd Barcelona încearcă să ţină piept imperiului britanic, fotbalistic vorbind evident. Un război, fotbalistic vorbind din nou, pe care englezii îl controlează din punct de vedere numeric, 3 din cele 4 semifinaliste, din punct de vedere financiar, din punct de vedere fizic şi, pe undeva, din punct de vedere psihic.
Fotbalistic vorbind însă, Barcelona are ceva în plus. Tocmai fotbalul pe care-l propune, rod al unui efort conjugat antrenor-jucători-public, pe care atît de mulţi l-au apreciat în acest sezon. Henk Ten Cate, antrenorul olandez al lui Panathinaikos, caracteriza perfect cele două grupări într-o singură propoziţie: „Barcelona e artă, Chelsea e contondenţă”. Ten Cate ştie despre ce e vorba. A cîştigat Liga în 2006 cu Barcelona, ca secund al lui Rijkaard, şi a ratat-o de puţin în 2008, ca ajutor al lui Avram Grant, la Chelsea.
Dincolo de muşchi, Chelsea mai avea cîteva atuuri. O sumă de jucători de top-class, un angrenaj perfect sudat, avînd la bază construcţia lui Mourinho, şi un antrenor care se confundă cu succesul în persoana lui Guus Hiddink. Plus o datorie morală pe care fotbalul o are către acest club, datorie ce-şi trage rădăcina din acea brazdă de la Moscova, care l-a făcut pe Terry să rateze penaltyul decisiv, în trecuta finală.
Bosingwa la Messi
Hiddink avea o problemă: Messi. Fără Ashley Cole, suspendat, a trebuit să improvizeze. Şi a făcut-o, mutîndu-şi fundaşul dreapta, pe Bosingwa, în stînga. Ideea nu era nouă, o mai încercaseră şi alţii, pe considerentul că oricum Messi pleacă mereu în diagonală spre centru, deci exact pe dreptul portughezului. Mai rămînea Alves, însă pentru el Hiddink l-a plasat pe Malouda, ca să-l ţină ocupat pe brazilian şi să-i blocheze urcările.
Guardiola avea şi el o incertitudine: imaginaţie sau muşchi la mijlocul terenului, Iniesta sau Keita. A ales imaginaţia, sperînd ca artiştii Iniesta şi Xavi să fie şefii, în faţa fioroşilor Essien, Obi Mikel sau Ballack. Mai rămînea Lampard, plasat undeva între linia de fund şi cea de mijloc a Barcelonei, dar de el trebuia să aibă grijă Toure Yaya.
Aşteptînd o greşeală…
Guardiola avertiza că returul de la Londra va decide calificarea în finală. Aştepta un Chelsea defensiv, organizat, speculativ, complet opus faţă de amatoarele de fotbal Lyon sau Bayern, care au venit deschise pe „Camp Nou” şi la pauză s-au trezit că luaseră 4. Barcelona trebuia să-şi facă jocul, n-avea încotro. Şi l-a făcut, dar atît cît i-a dat voie Chelsea. Impecabil aşezată în cîmp, cu Essien, Lampard şi Ballack tamponîndu-i pe Xavi şi Iniesta de cîte ori aceştia primeau mingea, cu Obi Mikel ajutîndu-l pe Bosingwa la Messi, cu Malouda enervîndu-l pe Alves şi cu Drogba, însingurat dar atent, aşteptînd o greşeală. Care a şi venit, la o pasă superficială a lui Marquez înapoi către Valdes, dar portarul catalanilor a reuşit miracolul în faţa lui Drogba.
…Chelsea şi-a regăsit norocul
A fost singura ocazie a unei prime reprize ca o partidă de şah. Partea a doua a început cu accente horror pentru gazde. Mai întîi Henry a rămas lat după un duel la cap cu Alex, revenindu-şi cu greu, apoi Marquez, iniţiatorul tranziţiei apărare-atac în tactica lui Guardiola s-a accidentat singur, stupid. Pînă şi-au reorganizat jocul, catalanii au pierdut un sfert de oră. Însă englezii nu s-au arătat prea dornici să profite. Opţiunea lor era limpede: zero goluri încasate, iar mai departe ce-o ieşi.
Finalul a găsit pe Chelsea îmbrăţişîndu-se cu norocul, poate chiar cu cel dispărut în noaptea moscovită. Mai întîi Eto’o a irosit neaşteptat, singur cu Cech, unica sa ocazie într-un meci altfel şters. Apoi Bojan a ratat uluitor de la 4 metri, pentru ca, în prelungiri, Hleb să se piardă faţă în faţă cu Cech, astfel că remiza propusă de Hiddink a fost acceptată de Guardiola. Va fi însă şi un retur, pe „Stamford Bridge”, dar Chelsea are deja un dublu avantaj, dincolo de cel psihologic: va fi acasă, iar Barcelona va trebui să joace fără Marquez şi Puyol.
Barcelona a avut un penalty
Pentru că există şi un arbitru la astfel de dueluri, trebuie vorbit şi de el. Wolfgang Stark a avut destule intervenţii stîngace în meci, dar în general la mijlocul terenului, în faze fără importanţă. O singură fază grea a apărut în cele două careuri şi atunci a cam comis-o. Minutul 74, Henry a fost tras evident de Bosingwa în situaţie de gol, însă penaltyul n-a fost atît de clar pentru neamţ, care n-a dat nimic. La fel cum în minutul 84, Ballack trebuia să vadă al doilea „galben” la un fault comis asupra lui Iniesta.
Retur fără Puyol şi Marquez
Pep Guardiola va avea mari probleme în a alcătui axul central al apărării în returul de la Londra. Mexicanul Marquez s-a accidentat grav la genunchiul stîng (50), suferind o ruptură a meniscului extern al genunchiului stîng (foto). Iar înlocuitorul său, Carles Puyol, a încasat aseară al 3-lea cartonaş galben în competiţie şi e suspendat automat pentru duelul de pe Stamford Bridge.