Singurele noastre valori
La fix a venit etapa de Serie A la exact 4 zile după România – Croaţia! Neputinţei „tricolore” i-au fost puse în balanţă prestaţiile lui Mutu şi Chivu din această rundă italiană. Adevărul ăsta este, iar cine nu-l vede are […]
La fix a venit etapa de Serie A la exact 4 zile după România – Croaţia! Neputinţei „tricolore” i-au fost puse în balanţă prestaţiile lui Mutu şi Chivu din această rundă italiană. Adevărul ăsta este, iar cine nu-l vede are o problemă: fără Mutu şi Chivu sîntem o echipă naţională de duzină. Chivu şi Mutu reprezintă acel ceva care poate schimba caracterizarea „de duzină” în „bună”. Apoi, în funcţie de forma lor, de forma celorlalţi din teren, a adversarilor, în funcţie şi de alţi factori, putem deveni o trupă mai bună sau foarte bună.
Mutu şi Chivu n-au venit la „amicalul” cu croaţii. Iar noi am sărit repede la gîtul lor, uitînd că unul era în aşteptarea unui eveniment special în viaţa oricărui bărbat, iar pentru celălalt erau pregătite jigniri ce ne-ar fi descalificat ca naţie. Ce folos să-l aduci pe Chivu pînă aici doar ca să joace cu gîndul la ce va fi a doua zi, riscînd o accidentare? Aşa, liniştit după consumarea evenimentului şi refăcut fizic, s-a putut concentra pentru derby-ul cu Milan, unde a jucat aproape perfect, reuşind, după mulţi, cel mai bun meci al său la Inter. Va veni în condiţii optime la Constanţa şi va pune umărul, acum sănătos, la tentativa României de a rămîne în cursa calificării.
Problema lui Mutu e alta, dar nu ţine doar de el. Nu e un tip perfect, nu-şi gestionează cum trebuie relaţia cu suporterii, dar de aici şi pînă să-l înjuri la un meci al României e mare distanţă. Cînd era doar un adversar de poate înţelege, dar la „naţională” e omul nostru numărul unu, pe care ne bazăm, rugîndu-ne să prindă o zi inspirată. Ce folos să-l expui pe Mutu acestei presiuni inutile? Doar pentru a vedea dacă e sau nu bărbat? Nu mai bine aşteptăm meciul de la Constanţa, unde avem într-adevăr nevoie de bărbaţi?
Mutu şi Chivu nu sînt perfecţi. Dar sînt singurele noastre valori cu care ne putem lăuda în această perioadă de criză.