Nu mai pot cu Rădoi!

Nu mai pot cu Rădoi! Sper să nu se supere Mircea Badea că-i folosesc expresia. Dar nu mai pot. Golul marcat în primul său meci nu-mi schimbă impresia.

De cînd s-a auzit că Rădoi a semnat cu Al Hilal s-a […]

Nu mai pot cu Rădoi! Sper să nu se supere Mircea Badea că-i folosesc expresia. Dar nu mai pot. Golul marcat în primul său meci nu-mi schimbă impresia.

De cînd s-a auzit că Rădoi a semnat cu Al Hilal s-a declanşat în România un entuziasm vecin cu paranoia. Rădoi a semnat în piscină, Rădoi a plîns, Rădoi a venit, Rădoi a plecat, Rădoi a ajuns, Rădoi a adormit, Rădoi s-a trezit, Rădoi a semnat, Rădoi s-a antrenat, Rădoi n-a jucat, Rădoi va juca, Rădoi, Rădoi, Rădoi, Rădoi.

Nu vi se pare cam mult? Mulţumim căpitane, adio căpitane, drum bun căpitane. Parcă pleca în armată, undeva într-o zonă de conflict. Curgeau lacrimile acolo ca-n filmele nord-coreene cu care ne delecta televiziunea înainte de 1989.

Rădoi e un fotbalist foarte bun, nu încape discuţie. Poate cel mai bun din campionatul României, undeva la egalitate cu Lobonţ. Şi-a făcut perfect datoria pentru Steaua, şi-a riscat sănătatea pentru Steaua. Dar de aici pînă la această nebunie e cale lungă.

Pentru că Rădoi a plecat la Al Hilal, oameni buni! La Al Hilal, adică nicăieri. Una e că Rădoi putea ajunge la un club mare, alta e că n-a ajuns. Una e că a avut oferte, dacă le-o fi avut, alta e că a semnat pentru o echipă dintr-un campionat unde se duc, de regulă, europeni sau sud-americani în pragul pensionării. Un fel de vacanţă plătită, un mod elegant de a mai cîştiga nişte bani ori de a-şi rezolva o criză financiară, vezi cazul lui Wilhelmsson.

N-am nimic cu Rădoi. Dimpotrivă, l-am apărat şi lăudat de cîte ori am avut ocazia. Cred chiar că e un pic deranjat de situaţia de faţă. Sper. E fotbalist şi ştiu că şi-ar fi dorit să joace în altă parte. Dar e şi om, astfel că a gîndit şi cu mintea, s-a gîndit la viitor, al său şi al familiei sale. Şi aşa a ajuns la arabi. Sătul să mai creadă în zecile de oferte care se spune că veneau pe adresa sa, sătul să mai audă balivernele patronului său naş, care-l evalua la zeci de milioane de euro, în vremuri de criză fotbalistică, conştient că timpul său trece foarte repede. Nu-mi pun acum întrebarea de ce n-a ajuns Rădoi într-un campionat mai puternic. Poate că el ştie deja răspunsul. Poate că golul marcat chiar la debut îi maschează unele regrete.

Îmi pun însă întrebarea dacă nu cumva această isterie mediatică dăunează numelui pe care acest fotbalist a muncit să şi-l creeze. Vineri, am aflat că în fotbalul mondial mai există un „El Clasico”, un meci unic, o încleştare între un mingicar cît frigiderul de la minibar şi „necruţătorul” nostru, o premieră în fotbalul românesc. Eu ştiam că „El Clasico” e numai unul. Cel pe care l-am văzut pe Sport.ro se poate numi, eventual, „Al Clasico”. Un meci colosal pentru nivelul de acolo, dar pe care mă abţin să-l compar cu ce e în Europa.

Debutul lui Rădoi a fost mediatizat cam ca aselenizarea. Primul om pe lună egal primul meci al lui Rădoi. Mă întreb dacă Rădoi ajungea la Inter şi juca primul său meci împotriva Romei, în Cupa Italiei, ce se întîmpla? Probabil montam ecrane gigant în toată ţara, întrerupeam orice alt program şi-l trimiteam pe preşedintele Băsescu la Milano, să asiste în direct. Din acest punct de vedere, Sport.ro şi-a făcut treaba excelent, în atît de cunoscutul stil patentat de Pro. Din punctul de vedere al consumatorilor de fotbal, a fost însă cam mult. Iar acum, că a şi marcat, vom asista la un nou tsunami mediatic, e limpede.

Două vorbe şi despre Olăroiu. E unul dintre antrenorii români pasionaţi de ceea ce face. Pasionat pînă la extrem chiar. Trăieşte pentru fotbal, îl studiază şi încearcă să-l înţeleagă. I-am înţeles plecarea, la fel cum i-am înţeles-o pe a lui Rădoi. Banii e bine să-i ai, nu să-i visezi. Dar, cred că o dată realizat acest deziderat, Oli ar trebui să facă pasul înapoi către fotbalul european. Acolo unde într-adevăr exişti şi ca antrenor, nu doar ca fotbalist. Pentru Olăroiu, venirea lui Rădoi e un cîştig la imagine. Astfel el va fi prezent mult mai des în media românească, numele său va fi mai des pomenit, nu va fi ameninţat de uitare.

Însă locul lui Olăroiu nu e acolo. E încă tînăr pentru această meserie, n-are încă 40 de ani. Viitorul său nu e cu siguranţă printre şeici, oricît de mulţi bani ar avea ei. Mircea Lucescu spunea demult că un antrenor e la fel de bun ca ultimul său rezultat. Olăroiu e mult mai bun decît acest 2-0 cu Al Nasr.