ZONA EURO //Episodul 3 – Şahul etern al antrenorilor

Partidele de genul lui „El Clasico”, cu jucători de mare valoare, cu pasiuni şi rivalităţi în teren şi, mai ales, în tribune, cu miză mult mai mare decît cele 3 puncte puse în joc, se dispută atît pe gazon, dar […]

Partidele de genul lui „El Clasico”, cu jucători de mare valoare, cu pasiuni şi rivalităţi în teren şi, mai ales, în tribune, cu miză mult mai mare decît cele 3 puncte puse în joc, se dispută atît pe gazon, dar mai ales între băncile tehnice. Între cei doi antrenori. Fiecare vrea să surprindă, fiecare vrea să aibă toate măsurile de siguranţă luate, numai unul însă poate fi, la final, mulţumit.

Pep sau Juande?
Pep Guardiola şi Juande Ramos. Cei doi antrenori din „El Clasico”. Amîndoi la prima experienţă de acest gen, cu toate că, în dreptul lui Pep, existau mai multe precedente, ca jucător însă. În paranteză fie spus, Guardiola nu pierduse niciodată în faţa lui Real Madrid pe „Camp Nou” de cîte ori fusese introdus pe teren.

Paradoxal, deşi avea la dispoziţie o echipă mai în formă şi un lot ferit, cu excepţia, importantă veţi vedea, a lui Iniesta, de accidentări majore, lui Guardiola i-a fost mai greu. Realul lui Schuster era uşor de citit. O echipă dezordonată, lungă, cu jucători care nu se ajutau defel unul pe celălalt, care nu-şi păstrau jocul poziţional. Pep era sigur că Juande Ramos va schimba ceva, chiar dacă timpul a fost scurt, 4 zile. O primă constatare fusese făcută după meciul cu Zenit din Ligă. Liniile se scurtaseră, disciplina era mai mare, poziţiile nu mai erau abandonate ca înainte.Real, echipa cu 1000 de vieţi
Tactica lui Pep era bine cunoscută. Presiune asfixiantă în faţa careului advers, în teritoriul fundaşilor centrali, împiedicarea paselor utilizabile către Gago şi Guti, superioritate în banda dreaptă, acolo unde Messi şi Alves formează o societate formidabilă, ştiindu-se în plus că orice fault contra lui Messi va provoca reacţia furioasă a unui „Camp Nou” cu mare sete de răzbunare. Eto’o şi Henry responsabili cu intrarea pe spaţiile libere, în faţa unor apărători lipsiţi de viteză, gen Salgado, Cannavaro ori Metzelder. Apoi, schimbări de direcţie, ruperi de ritm, atacuri debordante în momentul posesiei. Toate urmau, credeau fanii catalani, să facă din Real Madrid o victimă sigură, o echipă „încasatoare”, mulţi vedeau o victorie comodă, se paria insistent pe un 4 sau 5-0, spre disperarea lui Guardiola, care se temea ca această stare euforică să nu ajungă printre jucătorii săi.

S-a dovedit că Real Madrid e o echipă cu o mie de vieţi. Juande Ramos a intuit că acest meci poate fi un moment de cotitură şi că orice rezultat pozitiv poate menţine campioana Spaniei în lupta pentru un nou titlu. Chiar şi un egal. O înfrîngere ar fi dus Barcelona la 12 puncte, diferenţă totuşi cam mare, pentru că Ramon Calderon nu-i Gigi Becali cu ale sale valize magice.

Blocaţi-l pe Messi!
Mulţi l-au criticat pe Juande pentru tactica de echipă mică abordată. Scopul scuză mijloacele, parcă aşa se spune, nu? Iar mijloacele Madridului cam astea erau la momentul de faţă. Fotbalul e o sumă a detaliilor, astfel că Juande a pregătit totul în detaliu. Primul, poate cel mai important: oprirea lui Messi. Cu orice preţ. Două zile, la antrenamentele Realului, Salgado şi Sergio Ramos s-au pregătit pentru a opri intrările în diagonală ale lui Messi. A fost ales în cele din urmă Ramos, cu mai multă viteză şi forţă, mergîndu-se pe ideea că, pe cealaltă bandă, Salgado se va putea descurca în faţa lui Henry. În ajutorul lui Ramos a fost plasat Drenthe, care trebuia să coboare pentru a evita superioritatea doi contra unu, Messi-Alves contra Ramos. Concluzia? Messi n-a mai fost jucătorul de altădată. Speriat pesemne şi de faulturile recepţionate, argentinianul s-a depărtat de zona careului mare. Lucru pe care i l-a reproşat, de altfel, şi Johan Cruyff, în editorialul său de luni, din „El Periodico”: „Messi a fost faultat pentru că a căutat aceste faulturi depărtîndu-se de zona periculoasă, unde orice lovitură liberă era un potenţial pericol”.

Nu uitaţi de Xavi şi Marquez
Al doilea om important al Barcelonei era Xavi. În lipsa lui Iniesta, altcineva nu putea face la fel de bine faza de construcţie, ultima pasă. Gago a fost însărcinat cu marcajul, iar Guti s-a sacrificat pentru echipă, venindu-i mereu în ajutor. De cîte ori primea mingea, Xavi era tamponat de cei doi şi nu găsea aşa uşor variantele.

Al treilea om ca importanţă în jocul de construcţie al Barcelonei era Rafa Marquez. Mexicanul e singurul fundaş din lotul Barcelonei capabil să paseze corect, urmare a multelor meciuri pe care le-a jucat în linia de mijloc şi a unei tehnici superioare lui Puyol ori Pique. Raul a fost cel care l-a blocat pe Marquez, aproape întotdeauna construcţia catalanilor pornind de la Puyol, un fundaş excepţional, dar nu un fin pasator.

Rezultatul? Un joc la sacrificiu al Realului, o dominare a Barcelonei, dar fără strălucirea din alte partide. Cu Messi, Xavi şi Marquez neutralizaţi, cu un Gudjohnsen marcat de miza meciului, cu un Toure Yaya nevoit să fie foarte atent la acoperirea oricărei greşeli, Barcelona a jucat previzibil, ocaziile venind din valoarea extraordinară a jucătorilor amintiţi, la care se adaugă cea a lui Eto’o şi Henry, capabili să scoată o acţiune genială din cea mai mică neatenţie a rivalului. Adăugăm aici starea terenului, mai exact a balonului, ud, greu, rapid, ceea ce a făcut ca jocul de pase să nu aibă aceeaşi consistenţă.

Reacţia lui Pep
Guardiola a reacţionat în repriza a doua. Messi eliberat din marcaj, cu libertate absolută şi spaţiu mult înaintea lui, căci Ramos nu-l putea urma lăsînd astfel banda sa la discreţia lui Alves, mult superior lui Drenthe, Eto’o în benzi şi Henry jucînd vîrf. Joc direct, pentru a intimida un Real conştient de lipsurile sale. Cannavaro, excepţional în meciurile cu miză, datorită experienţei, lipsit de concentrare în celelalte, a început să respire greu, Guti s-a sufocat, iar Salgado, căutat mereu de Eto’o, şi-a pierdut busola.

Schimbările i-au ieşit de minune lui Pep. Sergio Busquets a scos penaltyul ce ar fi putut duce scorul spre 4-0 dacă era transformat. Iar Hleb a iniţiat formidabil acţiunea de la golul doi. Pînă atunci însă, jocul de strategie impus de Guardiola a funcţionat din nou. În dimineaţa jocurilor, Guardiola obişnuieşte să exerseze doar fazele fixe. Sîmbătă a fost exersată faza cornerului din care a ieşit deschiderea scorului.

P.S: Pentru cine încă nu a văzut meciul, joi, de la 17:30, pe Sport Klub se va difuza înregistrarea integrală a lui „El Clasico”, în cadrul magazinului BarcelonaTV.
În episodul următor, viitorul lui Real Madrid sub comanda lui Juande Ramos, dar şi cîte ceva din colosala acoperire mediatică a acestui eveniment din partea postului de televiziune La Sexta, care l-a transmis, şi care şi-a bătut toate recordurile de audienţă.