Marius Lăcătuş şi gesturile umanitare

Apar în viaţa fiecăruia momente pe care trebuie să ştii să le gestionezi. Pe care să ştii să le gîndeşti şi altfel decît prin prisma portofelului propriu, a patronului, a culorilor echipei tale, a războaielor mărunte şi meschine din viaţa […]

Apar în viaţa fiecăruia momente pe care trebuie să ştii să le gestionezi. Pe care să ştii să le gîndeşti şi altfel decît prin prisma portofelului propriu, a patronului, a culorilor echipei tale, a războaielor mărunte şi meschine din viaţa de zi cu zi. Momente pe care să le simţi. Pe care să le faci cu sufletul. Asta, dacă-l ai. Momente în care să poţi plînge făr teamă.
Miercuri seară, la Florenţa, am văzut adevărata dramă a fotbalului. Nu violenţa, nu mafia, nu partidele trucate, nu arbitrajele măsluite, nu dopingul. DRAMA FOTBALULUI în adevăratul sens al cuvîntului. BOALA. Boala necruţătoare, boala care nu ţine cont nici de cîţi ani ai, nici de cîţi bani ai, nici de cît de celebru eşti.

Miercuri seară, la Florenţa, fotbalul a luptat cu lacrimile. Şi cu suferinţa. Suferinţa unui om, fost fotbalist, dar asta zău că nu mai contează. Lacrimile unui stadion. Şi ale altor milioane de oameni care erau în faţa televizoarelor.

A fost seara în care mari nume ale fotbalului italian l-au omagiat pe Stefano Borgonovo. Fost jucător al Fiorentinei, luptîndu-se în aceste zile cu o boală necruţătoare, „Sindromul Lou Gherig”.

Paranteză. Pentru cei ce vor să afle, dar pariez că mulţi nu vor să ştie că există acest blestem, „Sindromul Lou Gherig” e o boală neurodegenerativă ireversibilă, fără posibilitate de tratament, care începe brusc şi fără semnale aparente. Deodată nu mai poţi face lucruri pe care înainte le făceai normal. Mobilitatea braţelor, a picioarelor, respiraţia, înghiţitul salivei. În fază finală, imposibilitatea respiraţiei. Şi apoi sfîrşitul, care poate veni ca o alinare după atîta suferinţă.

Medicii nu ştiu de unde începe şi care sînt cauzele. Ultimele investigaţii vorbesc de predispoziţie genetică, dar şi de factori de risc întîlniţi mai ales în lumea fotbalului. Se spune că medicamentaţia din timpul carierei plus substanţele împrăştiate pe gazon intră în categoria cauzelor. Altfel cum s-ar explica faptul că în Italia, în ultimii 35 de ani, acest sindrom a ucis 39 de foşti fotbalişti, ultimul exemplu fiind Gianluca Signorini, fostul căpitan al lui Genoa. Paranteză închisă.

Stefano Borgonovo a fost depistat acum 3 ani cu acest sindrom. E imobilizat într-un cărucior, nu poate vorbi, dar comunică prin intermediul unui calculator ultraperformant pe care-l mînuieşte, Doamne, ce cuvînt impropriu!, cu ajutorul ochilor.

Ca un omagiu adus lui Borgonovo, dar şi pentru a se strînge fonduri destinate familiei acestuia, miercuri seară s-au adunat la Florenţa nume mari din istoria Fiorentinei şi a Milanului. De ieri, dar şi de azi. Prilej pentru un stadion „Artemio Franchi” arhiplin de a-i aplauda, printre alţii, pe Gulit, Van Basten, Rijkaard, Baresi, Baggio, Ancelotti, Antognoni, Massaro, Costacurta, Maldini, Seedorf, Frey, Donadoni, Ronaldinho. Plus Arrigo Sacchi şi Fatih Terim. În tribună, în frunte cu Marcello Lippi, toţi jucătorii „naţionalei” Italiei.
Mulţi dintre ei au plîns. Roberto Baggio, cel care l-a ajutat pe Borgonovo să ajungă în faţa fanilor de la peluza „Fiesole”, cel mai tare. Ronaldinho, a cărui sensibilitate, dincolo de excesele zilnice, e arhicunoscută, de asemenea. Şi cîţi alţii, mai pe ascuns, mai fără ocolişuri, în tribună sau la televizor. În special atunci cînd, cu ajutorul tehnologiei, Borgonovo a transmis mesajul său pe tabela de marcaj a arenei: „Vă mulţumesc tuturor şi vă rog să credeţi în continuare în fotbal şi în fotbalişti. E cel mai minunat lucru care mi s-a întîmplat”.

Asta a fost povestea. Legătura sa cu noi abia acum vine. Poate nu ştiaţi, dar la acest eveniment a fost invitat şi Marius Lăcătuş. Fost jucător la Fiorentina, fost coleg cu Borgonovo, Lăcătuş trebuia să se afle pe gazon, lîngă cei mai sus amintiţi.

Trebuia, dar n-a fost. Pentru că, în ultimul moment, Lăcătuş n-a mai plecat la Florenţa, deşi anunţase că se duce. Deşi numai faptul că fusese invitat reprezenta o recunoaştere a prestigiului pe care-l are în fotbal. În fond a cîştigat Cupa Campionilor, a jucat la Mondiale, acum antrenează în Liga Campionilor, nu e un anonim.

De ce nu s-a dus Lăcătuş la Florenţa, numai el ştie. Surprinzător totuşi pentru un om cunoscut pentru gesturile sale caritabile nu s-a dus. Poate că a avut ceva mai important de făcut. E problema lui şi numai a lui. Nici măcar a Stelei nu e, deşi dacă era antrenor la Cimentul Fieni poate nu era trecut pe afiş. E problema lui cum îşi gestionează cariera, cum îşi face imaginea.

A merge însă la un eveniment umanitar la care ai fost invitat nu mai e însă problemă de imagine. E o problemă de suflet, de educaţie, de cum simţi viaţa pe acest pămînt. Poate că şi Borgonovo s-ar fi simţit mai bine, cît poate el de bine să se simtă în situaţia în care e, ştiind că şi în România e cineva care s-a gîndit la el.