EXCLUSIV // Gazeta Sporturilor s-a întîlnit cu Radu Ştefan la Roma: “Să fim deştepţi!”

Fundaşul lui Lazio speră să prindă un loc în lotul de 23. „Dacă o fi să şi joc, ar fi un vis”

Toate drumurile duc la Roma, nu? Aşa a gîndit şi Radu Ştefan în iarnă cînd, odată venită propunerea […]

Fundaşul lui Lazio speră să prindă un loc în lotul de 23. „Dacă o fi să şi joc, ar fi un vis”

Toate drumurile duc la Roma, nu? Aşa a gîndit şi Radu Ştefan în iarnă cînd, odată venită propunerea lui Lazio, n-a stat nici o clipă pe gînduri şi a purces spre Cetatea Eternă, în căutarea fericirii şi a unei cariere la cel mai înalt nivel. Propunerea era şi este tentantă, căci Lazio, dincolo de problemele pe care le traversează în acest moment, economice şi implicit sportive, urmare a unei gestiuni sinucigaşe din partea lui Sergio Cragnotti , care a dus clubul aproape de faliment, cu toate aceste probleme aşadar, Lazio rămîne Lazio.

Iar Roma rămîne Roma. Unul dintre cele mai frumoase oraşe din lume, cu milioane de turişti ce vin anual din toate colţurile lumii, din Australia pînă în China şi din Statele unite pînă în Rusia. Africa lipseşte de pe coloana vizitatorilor, dar e prezentă din abundenţă pe coloana imigranţilor. Spre diferenţă de români, care mai pot, dacă se străduiesc, trece neobservaţi în tumultul cotidian, fiii Africii n-au, din pricina culorii pielii, nici o şansă.

La 21 de ani, Radu Ştefan nu mai are nevoie să vină în excursie la Roma. Pentru că el trăieşte la Roma de 4 luni şi va mai rămîne, dacă e să dăm crezare presei italiene care dă ca sigură informaţia, cel puţin încă 4 ani.

Am ales un interviu mai puţin convenţional cu fostul dinamovist. În locul unei discuţii la o cafea, am avut una de-a lungul unei plimbări prin Roma, cu patru opriri la patru dintre cele mai vizitate zone ale oraşului.

Punctul de întîlnire, Vatican, San Pietro. „E cel mai aproape de Olimpico”, explică Ştefan Radu, care vine direct de la antrenament. Locul nu e prea propice pentru o vizualizare rapidă, căci dincolo de dimensiunile sale impresionante, Piaţa San Pietro adună zilnic mii şi mii de turişti. Ne găsim totuşi, astfel că plimbarea poate începe.

– Cum e, Fane, te-ai obişnuit?
– Şi da, şi nu. Cînd eram la Dinamo mă gîndeam ce bine ar fi să joc şi eu afară, într-un oraş mare. Uite că am ajuns, dar să ştii că nu e aşa uşor.

– În ce sens? Fotbalistic?
– Nu neapărat. Fotbalistic nu-i aşa greu. Dacă te antrenezi serios şi eşti serios în tot ceea ce faci e simplu. Mi-e greu pentru că sînt singur aici, n-am pe nimeni cu mine. Dacă ar mai fi cineva ar fi mai simplu, ai mai avea cu cine să schimbi o vorbă, să te ajuţi la o adică.

– Colegii cum sînt? Ţi-ai făcut ceva prieteni?
– Ei sînt ok aşa, dar aici fiecare e cu ale lui. Prieteni aşa, în sensul de prieteni, nu am. Mai mult vorbesc cu Pandev şi Kolarov, am mai ieşit cu ei de cîteva ori, dar în rest nimic. Aici nu există noţiunea de grup, cum eram noi la Dinamo. Păi noi ieşeam de multe ori, ne strîngeam ba într-un loc, ba în altul, după antrenamente, în zilele libere. Şi mereu îi luam pe străini cu noi, ziceam tot timpul să nu-i lăsăm singuri. Aici nu-i aşa.

– Şi ce faci toată ziua?
– Antrenamente şi apoi mai nimic. Rup internetul în două şi televizorul. Am o antenă din România şi nu scap nimic. Ah, şi telefonul. Plătesc în fiecare lună o groază pe mobil.

– Apropo de antrenamente, cum sînt?
– Cînd am plecat din România, îmi tot ziceau unii şi alţii că e greu, că e un nivel super, că aşa şi pe dincolo. Nu-i chiar aşa. Nu zic că-i uşor, dar nici de speriat nu e. Eu cred că mulţi fotbalişti din România ar face faţă aici. Problema e să-i vadă cine trebuie. Antrenamentele, ce să zic, sînt aşa şi aşa. Facem însă mult tactic. O oră, uneori chiar două pe zi.

– Ce înseamnă tactică?
– Exersăm faze în stilul meciului. La un antrenament cîte una. O dată faza defensivă, altădată cea ofensivă. Ne aşezăm 11 contra 11 şi repetăm diverse posibilităţi, atac din stînga, din dreapta, din centru, cu centrare, cu şut, cu schimb de locuri. Facem acelaşi lucru de cîte 4-5 ori.

„Dinamo are valoare”
Plecăm. Următoarea oprire: Colosseum-ul. Mercedesul românului se strecoară abil printre maşini, ajutat şi de GPS-ul fără de care te descurci greu ca străin din pricina sensurilor unice care fac ca tradiţionala hartă să nu fie atît de utilă.

– Ziceai că ai antenă de satelit, deci eşti la curent cu ce s-a întîmplat în campionatul nostru?
– Da. Ce nebunie! Parcă niciodată n-a fost aşa.

– CFR, ce zici, a meritat?
– Eu cred că da. În tur cel puţin au fost cei mai buni. Ceea ce nu pot eu să înţeleg e cum a putut Dinamo să piardă campionatul ăsta! La ce lot am avut la început şi chiar şi acum, nu înţeleg.

– Ai văzut meciul cu Steaua?
– Păi asta vreau să zic, la meciul ăsta s-a văzut că avem valoare. A fost şi superatmosferă în tribune, suporterii cred că au fost fantastici.

– Te-ai întoarce la Dinamo?
– Orice e posibil. Eu sînt împrumutat aici, nu uita, iar Lazio trebuie să plătească acum mulţi bani pentru mine. Sincer, eu aş vrea să rămîn, îţi dai seama, acum dacă tot am luat-o pe drumul ăsta, mai ales că am înţeles că se vrea o întinerire a echipei din sezonul viitor. Dar cînd e vorba de bani, ştii cum e, nu se ştie niciodată. Oricum, de-o fi să mă întorc, asta e, sînt tînăr, am destul timp în faţă şi mi-am trecut în CV şi Lazio, nu?

„Sînt apt sută la sută”
Ajungem la Colosseum. Altă mare de oameni şi o mică problemă: locul de parcare. Convenim să lăsăm maşina pe avarii, doar pentru cîteva minute, cît să facem cîteva imagini. Ne mişcăm repede, scăpăm şi de „gladiatorii” care ne îmbiau la o poză cu ei, contracost evident. Şi plecăm mai departe.

– Vine Euro!
– Uff, ce bine ar fi să prind şi eu un loc în lot!

– Doar nu ai emoţii şi tu!
– De ce să n-am? Sînt mulţi fotbalişti valoroşi care pot fi convocaţi. Pentru mine ar fi senzaţional să prind lotul, nu mai zic dac-o fi să joc.

– Ai avut şi ceva probleme de sănătate, nu?
– Da, fir-ar să fie! Am avut ceva la adductori, deloc nu m-au lăsat. Am făcut tratament, am făcut şi injecţii, am zis că mă bagă în semifinala de Cupă cu Inter. Dar n-am putut, iar după au zis că mai bine să nu rişte dacă sezonul e oricum compromis.

– Pe ce post ai jucat la Lazio?
– Primul meci am jucat în centru şi am făcut-o bine, m-au lăudat toţi. În meciul următor nu mi-a mai ieşit chiar aşa. Apoi Mister m-a încercat pe stînga şi iar mi-a ieşit. Am mai jucat de atunci şi în centru, depinde de situaţie, după care a venit problema la adductori.

– Dar acum eşti bine, nu?
– Acum da, sînt sută la sută gata de luptă.

„Să ne jucăm şansa!”
Sîntem pe Via Veneto, una din străzile celebre ale Romei, popuată numai cu hoteluri de superlux. „Uite aici am stat cînd am semnat cu Lazio”, spune arătînd spre hotelul Excelsior, unde preţul unei camere standard depăşeşte 300 de euro pe noapte. „Nea Giovanni ştia de el. Aşa cameră n-am văzut în viaţa mea!”.

Imediat ajungem la „Trinita dei Monti” şi începe aceeaşi goană după un loc de parcare. Găsim unul liber, pe un spaţiu „milimetric”, noroc că Mercedesul e model CLK şi nu-i voluminos. „D-aia toţi îşi cumpără maşini cît se poate de mici. La noi la echipă toţi au Smart-uri. Cred că o să-mi iau şi eu una, că uite ce avantaje ai!”.

Coborîm celebrele trepte spre Piazza di Spagna, slalomînd printre turişti sau localnici care cască gura. „Radu, Radu!”, exclamă un puşti. „No, no”, face semn Fane. Se amuză: „Dacă ţinea cu Roma”.

– Ce zic italienii de Euro?
– Îţi dai seama că vor să-l cîştige, doar sînt campioni mondiali şi ştii cum sînt ei, mîndri! Dar din ce aud, sînt şi ei destul de îngrijoraţi la ce grupă au nimerit. Spun că orice se poate întîmpla.

– Dacă ei sînt îngrijoraţi, noi ce să mai zicem?
– Noi nu trebuie să zicem, trebuie să ne jucăm şansa! Avem fotbalişti valoroşi, îl avem pe Mutu, care e în primii trei din Italia, îl avem pe Chivu, care e campion în Italia, şi-i avem pe toţi ceilalţi. Şi-l avem pe nea Piţi, care pregăteşte meciurile excelent.

– Avem, ai dreptate, dar parcă şi ceilalţi au, nu? Şi încă mai mulţi?
– Au, dar eu cred că dintre toţi noi n-avem nimic de pierdut. N-avem presiunea italienilor, nici a francezilor, sîntem un pic mai liniştiţi şi putem să producem surpriza.

– Cum ar trebui să jucăm?
– Inteligent. Să fim deştepţi.

Străbatem pe jos drumul dintre Piazza di Spagna şi Fontana di Trevi. Trecînd pe Via Condotti, cea cu magazine şi branduri de lux. Pline de ruşi gălăgioşi, care lasă mii, chiar zeci de mii de euro, pentru cine ştie ce nebunie trece prin capul însoţitoarelor cu înfăţişare de manechine ce le stau alături.

Ajungem la Fontana di Trevi. Oameni claie peste grămadă, trăgîndu-se în poză din toate poziţiile şi unghiurile, cu disperare, de parcă fîntîna celebră s-ar muta mîine în alt oraş. Conform tradiţiei, Radu Ştefan aruncă o monedă de un euro peste umăr. „Ca să mă întorc aici şi în sezonul viitor”‘, zice.

„Va fi răscumpărat”
Împrumutat de Dinamo contra sumei de 1,2 milioane de euro pînă la finalul sezonului, Radu Ştefan va rămîne aproape sigur la Lazio şi în următorii 4 ani. Cel puţin aşa a declarat, în „Corriere dello Sport”, preşedintele Claudio Lotito: „Radu va fi cumpărat definitiv”. Ca să devină sută la sută jucătorul său, Lazio va trebui să mai plătească lui Dinamo încă 4,2 milioane de euro.

Stă în casa lui Liverani
De ceva vreme, Ştefan Radu s-a mutat într-un apartament nou. „E al lui Liverani, stau cu chirie. E undeva în afara Romei, într-o zonă bună, pe drumul spre Formello, unde avem cantonamentul. E foarte drăguţ, problema e că e cam mare pentru unul singur. M-am gîndit să iau un cîine, dar cum eu sînt destul de mult plecat nu prea merge. O pisică ar fi mai comodă, dar nu-mi plac. Ah, ba nu, imi place una singură, Lobonţ. Ce bine ar fi dacă ar veni şi el aici”.

🙂
„Cînd am ajuns aici, m-au întrebat colegii dacă stadionul lui Dinamo e ăla mic şi urît, cu vestiarele alea penibile, pe care s-au antrenat ei? Ce era să le zic? Că nu, normal!. Le-am zis că ala mare, pe care am jucat, e stadionul nostru şi că facem acum unul nou”.