Banii n-aduc fericirea, dar pot aduce performanţe

Pentru a patra oară consecutiv finala Ligii Campionilor va avea cel puţin o reprezentantă din Anglia

S-au tras „sferturile” Ligii şi ne-am lămurit că în finala de la Moscova măcar una dintre echipe va fi din Anglia. Aşa după cum […]

Pentru a patra oară consecutiv finala Ligii Campionilor va avea cel puţin o reprezentantă din Anglia

S-au tras „sferturile” Ligii şi ne-am lămurit că în finala de la Moscova măcar una dintre echipe va fi din Anglia. Aşa după cum rezultă din împerechere, Arsenal, Liverpool şi Chelsea se luptă pentru acel loc, pentru că e greu de crezut că Fenerbahce poate fie şi visa la aşa ceva. Fenerbahce e surpriza acestei ediţii şi probabil că aşa va rămîne. Regatul trage nădejde şi la al doilea loc de pe „Lujniki”, dar aici e un pic mai greu, căci Manchester United are de înfruntat setea Romei de răzbunare după acel 1-7 de anul trecut, iar dacă o va stinge, la cotitură stă Barcelona, a cărei calificare în dauna lui Schalke poate fi periclitată doar de vreun cataclism.

Nu-i însă imposibil ca şi Champions League să devină Premier League la Moscova. Ar fi o premieră pentru ei, după ce anul trecut au avut 3 semifinaliste din 4, un fruct din care spaniolii au gustat în 2000, cu finala Real – Valencia, iar italienii în 2003, cu finala Milan – Juve.

Şi dacă se va întîmpla, şi dacă nu, un lucru e clar: Premier League conduce topul campionatelor de pe continent, înaintea mult lăudatelor Primera Division şi Serie A, care scad evident în ultimii ani. S-a cam terminat deci cu supremaţia Italiei şi Spaniei, care înainte se ciondăneau între ele pentru primul loc, iar acum se uită cu jind la Anglia. Care ar fi explicaţia? În mare, una singură, banii. Care poate că n-aduc întotdeauna fericirea, dar, bine plasaţi, bine gestionaţi şi bine folosiţi, pot aduce performanţă în fotbal.

Britanicilor, mîndri cum îi ştim, sigur nu le-a picat bine ca echipele lor de frunte să încapă pe mîna unor investitori din afară. În cazul lui Chelsea, pe mîna oligarhilor ruşi, ale căror averi s-au făcut cum s-au făcut. Nu le-a picat bine nici cînd au văzut că numărul englezilor scade ameţitor din aceste echipe, iar în cazul lui Arsenal tinde spre zero. Nu le-a picat bine nici faptul că stadioanele, acele lăcaşuri aproape de cult pentru ei, au început să poarte nume de multinaţionale. Pot părea aceste lucruri nesemnificative pentru cei ca noi, dar cine a fost în Anglia ştie că acolo tradiţiile se păstrează de zeci şi sute de ani. Chiar şi în fotbal, vezi în acest sens sărbătoarea numită „Boxing Day”.

Englezii au ştiut să transforme fotbalul într-o afacere. Cînd Premier League primeşte UN MILIARDE de euro pe an din drepturile de televiziune, ce-ar mai fi de comentat? Cu toate astea, nu doar banii au contat, căci Federaţia de la Londra a avut grijă ca toată lumea să fie mulţumită. Meciurile sînt la ore decente, transmisiile televizate se ştiu cu săptămîni înainte. Dar stadioanele sînt permanent pline, la orice nivel, pentru că la fotbal, la umbrelă şi la ceaiul cu lapte englezii nu vor renunţa niciodată.

Aşadar, bani, stadioane, performanţă. Iată motive suficiente pentru ca marii jucători să se înghesuie. Milan, Inter, Real, Barcelona nu pot concura cu englezii. Spunea deunăzi Joan Laporta, preşedintele Barcelonei, într-un discurs autolaudativ, că nimeni nu se poate pune cu Barcelona în materie de transferuri. „Noi oferim totul. Un oraş superb, o echipă bună, salarii rezonabile, un stadion fantastic, un public încîntător. Şi n-am spus nimic de soare, plajă şi Mediterana”. Se referea Laporta la posibilitatea achiziţionării lui Cristiano Ronaldo de la Manchester. Sincer, ma îndoiesc. Un fotbalist nu trăieşte cu soare, ci cu bani. De ce ar accepta atunci Ronaldo să plece, cînd la United cîştigă 10 milioane de euro pe an, iar Barcelona îi oferă maximum 8, cît are Ronaldinho? Doar pentru soare? Căci echipă are şi acolo, stadion de asemenea, public idem. Eventual oraşul în sine să fie în spatele Barcelonei, dar la aspectul ăsta poate doar Londra şi, eventual Roma, să poată concura cu succes capitala Catalunyei. Ronaldo e doar un exemplu, Cesc Fabregas poate fi altul.

Englezii sînt deştepţi şi cînd nu permit invazia extracomunitarilor, decît dacă respectivii sînt jucători de naţională. Aşa, protejează echipele mai mici şi le obligă să gîndească bine transferurile, căci altfel ar fi o invazie de străini cam ca-n Franţa sau Belgia.

Mai nou, vin şi marii antrenori, ademeniţi de lipsa presiunii şi de posibilitatea derulării unui proiect pe termen lung. Juande Ramos e ultimul pe listă, sătul de certurile şi încertitudinile Sevillei a luat drumul Londrei.

Deocamdată, pe Canalul Mînecii avem 4 portavioane: Arsenal, Chelsea, Manchester United şi Liverpool. Însă exemplul o dată dat, va fi lesne de urmat. Tottenham vine tare, Manchester City, Portsmouth au gînduri mari, Everton, Aston Villa, West Ham, la fel, chiar şi Newcastle, dacă scapă din acest sezon cu bine. Toate ştiu deja reţeta succesului. Şi, cîteodată, chiar nu e o ruşine să copiezi. Mai ales dacă-ţi asumi lucrul ăsta.