Claudiu şi noua motivaţie

Claudiu Niculescu a plecat de la Dinamo cam în acelaşi timp cu Radu Ştefan. Ce diferenţă însă de expunere mediatică între cei doi! În vreme ce „Radu Ştefan la Lazio” a reprezentat un subiect de primă pagină, cu trimişi în […]

Claudiu Niculescu a plecat de la Dinamo cam în acelaşi timp cu Radu Ştefan. Ce diferenţă însă de expunere mediatică între cei doi! În vreme ce „Radu Ştefan la Lazio” a reprezentat un subiect de primă pagină, cu trimişi în capitala Italiei pentru reportaje speciale, „Claudiu Niculescu la Duisburg” a fost doar material de interior, în care se amintea mai degrabă de destrămarea cuplului „N&D”. La Radu Ştefan se vorbea de cucerirea Romei, la Claudiu de un premiu pentru întreaga carieră.

Situaţia era totuşi explicabilă. La 21 de ani, Radu Ştefan era şi este viitorul, iar Lazio reprezintă pentru el marea şansă de a progresa. Claudiu venea în schimb după un sezon vecin cu dezastrul. Puţini au încercat să-şi explice de ce, puţini şi-au amintit de accidentări, puţini au aflat de tratamentul primit din partea fostului antrenor. Ceea ce conta erau golurile, în număr de două, marcate într-un tur de campionat completat cu două meciuri din retur. Puţin, foarte puţin, vorba filmului.

Cîte s-au modificat de atunci! Radu Ştefan a intrat în malaxorul numit Serie A, alternînd partidele ca titular cu cele petrecute pe bancă. Se va impune însă, eu aşa cred. Claudiu Niculescu în schimb e o revelaţie. Trei meciuri, trei prestaţii excelente. Pase de gol, execuţii şi goluri de senzaţie, care au făcut ca jurnaliştii nemţi, ce nu se prea omoară cu excesele, să vorbească despre „Clasă”, „Rafinament”, „Atacant excelent, prea mare pentru un Duisburg aşa de mic”.

E alt jucător? Nu, e acelaşi. Motivaţia sa e însă alta. La Dinamo, Claudiu intrase într-un soi de blazare. Făcea acelaşi lucru de ani buni. Ştia totul pe dinafară. Mirosul din vestiar, lungimea ierbii, dimensiunile camerei de la Săftica pe care o împărţea cu Dănciulescu, glumele lui Mărgăritescu şi Cristea, gustul cafelei de la terasa de lîngă bazin, reacţia tribunei. Bucuria succesului şi amărăciunea eşecului, căci le trăise pe amîndouă în „Ştefan cel Mare”. Ştirile din ziare, care-l dădeau în fiecare pauză competiţională în cine ştie ce colţ al Europei. Concediile cu Cristi Borcea, naşul său, dar şi şeful suprem la Dinamo. Care-i aduceau siguranţa unui post de titular, dar şi pierderea obişnuinţei de a lupta pentru el. Cînd ştii că eşti titular, fie şi pentru că altcineva mai bun ca tine nu prea e în vestiar, intervine plafonarea.

Transferul la Duisburg a venit la fix. Claudiu e acum într-o altă dimensiune, pe care şi-o amintea destul de vag de pe vremea cînd umbra lui Ganea plana peste liniştea lui „N&D”. Trebuie să arate ce poate. La antrenamente şi jocuri. Se spune că joci după cum te antrenezi, dar în fotbalul mare noţiunea s-a schimbat un pic: joci şi te antrenezi la fel ca să fii în top. Claudiu are acum alte orizonturi. Alţi colegi, alt antrenor, alt public, care nu te mai iubeşte necondiţionat. Dragostea fanilor se cîştigă greu, în cazul atacanţilor cu goluri. Claudiu a cîştigat-o. Mai repede decît se aşteptau unii, care prevesteau o întoarcere la vatră în vară. În momentul de faţă, Claudiu Niculescu este, împreună cu Mutu şi Daniel Niculae, cel mai în formă atacant român. Mult peste Marica, de exemplu.

Poate că-i prea devreme de dat verdicte. Unii vor spune că golurile sale n-au adus mare lucru unei echipe ce se scufundă lent spre a doua divizie. E corect, dar nu asta era discuţia. Claudiu Niculescu are acum în faţă o altă motivaţie. La vară, DACĂ VA CONTINUA PE ACEST DRUM, are şansa de a prinde un contract mai bun, la o echipă cu alte pretenţii. E altceva, nu, decît perpetua dorinţă de a prinde grupele Ligii Campionilor urmată de perpetua deziluzie a ratării obiectivului?

Să fie prea tîrziu? Niciodată nu-i prea tîrziu pentru a arăta, şi a-ţi arăta ţie în primul rînd, că ai valoare. La 31 de ani, Claudiu Niculescu nu e chiar atît de bătrîn. Mai ales că are un mare atu. În fotbal, se spune că există două categorii: fotbaliştii şi cei care doar joacă fotbalul. În ce categorie l-aţi include pe Claudiu? Eu cred că în prima.