Binele din spatele răului

E bine că am prins aşa o grupă! Da, da, nu vă miraţi, e bine. De ce spun asta? Cunoaştem cu toţii mentalitatea fotbaliştilor de pe la noi. Atunci cînd sîntem favoriţi, obişnuim să ne dăm cu stîngul în dreptul, […]

E bine că am prins aşa o grupă! Da, da, nu vă miraţi, e bine. De ce spun asta? Cunoaştem cu toţii mentalitatea fotbaliştilor de pe la noi. Atunci cînd sîntem favoriţi, obişnuim să ne dăm cu stîngul în dreptul, să ne culcăm pe o ureche şi să aşteptăm finalul ca pe un destin previzibil. Avem exemple nenumărate în istoria noastră, nu mai insist pe idee.

În grupa asta plecăm în mod clar cu şansa a patra. Adică ultima. Ei bine, aici trebuie să fie punctul de plecare. Să poţi juca împotriva unor adversari atît de buni cred că ar trebui să fie visul oricărui fotbalist român. Mai ales la un turneu final. Imaginaţi-vă cîţi ochi vor fi îndreptaţi spre ei la partidele cu Franţa, Italia şi Olanda! Poate fi oportunitatea carierei lor, a vieţii lor. Poate fi o uşă deschisă spre un viitor mai bun din toate punctele de vedere.

România trebuie să spere pentru că altceva n-are de făcut. Trebuie să creadă în şansa ei pentru că nimeni nu-i dă vreuna. Trebuie să vadă partea bună a lucrurilor: dacă ne calificăm mai departe, e o performanţă imensă, dacă nu ne calificăm, nimeni nu poate să ne acuze. Trebuie să-şi amintească de Euro 2000, cînd ne-am confruntat cu o situaţie aproape similiară şi ne-am calificat dintr-o grupă cu Anglia, Germania şi Portugalia. Cînd n-ai nimic de pierdut, eşti cu atît mai periculos. Resemnarea însă nu foloseşte la nimic.

O prezentare a celor trei adversare e, cred, inutilă. Dacă e cineva care vrea amănunte în plus despre Italia, Franţa sau Olanda înseamnă că e străin de acest sport. E de spus însă că fiecare dintre cele trei are părţi slabe, puţine, dar care pot fi speculate cu inteligenţă. Toate au probleme cu selecţionerii lor, extrem de criticaţi de presă din diverse cauze. Toate cele trei vor ajunge la Euro cu jucătorii sufocaţi din pricina campionatelor puternice în care evoluează. Pe olandezi îi ştim bine, i-am bătut în preliminarii şi ne-am calificat în faţa lor. Franţa e adversarul din preliminariile viitoare şi începem cu ei Europeanul. De acest meci depind multe lucruri. Italienii rămîn cei mai periculoşi. Italia te bate şi nu înţelegi de ce, pentru că lasă senzaţia că n-a jucat nimic. Aşa s-a întîmplat la Mondialul din Germania, pe care l-au cîştigat. E bine că-i avem adversari în meciul al doilea.

De asemenea, e bine că terminăm cu Olanda. Un rezultat pozitiv, fie şi o remiză, într-una din cele două partide de dinainte ne permite să abordăm ultimul meci dintr-o altă postură. Avem un uşor avantaj psihologic în faţa Olandei, iar echipa lui Van Basten, extrem de criticat de presa batavă, pare a fi adversarul cel mai nimerit pentru o victorie şi, implict, o calificare.