Ronaldinho: plăcere sau obligaţie?

La momentul actual, cine crede că ştie cu certitudine ce va face Ronaldinho în viitor se înşală. Nici măcar el nu ştie. Sîntem în septembrie, orice discuţie despre sezonul 2008-2009, care va începe deci peste aproape un an, e hazardată. […]

La momentul actual, cine crede că ştie cu certitudine ce va face Ronaldinho în viitor se înşală. Nici măcar el nu ştie. Sîntem în septembrie, orice discuţie despre sezonul 2008-2009, care va începe deci peste aproape un an, e hazardată. Ceea ce se ştie este că brazilianul are contract cu Barcelona pînă în 2010, dar asta contează din ce în ce mai puţin în fotbal. De regulă, dacă un jucător vrea să plece, din varii motive, greu poate fi convins să se răzgîndească. Puteţi înlocui fără probleme cuvîntul „jucător” cu „impresarul jucătorului”, e acelaşi lucru. Ştim prea bine destule exemple.

Întrebarea e alta şi nu-i nouă. Cît timp trebuie să ţii în echipă un megastar precum Ronaldinho? Cît timp trebuie să profiţi de calităţile lui, astfel încît să nu fii nevoit apoi să-i plăteşti cu bani grei defectele şi uzura. Mulţi sînt de părere că 3 sezoane petrecute la un club sînt arhisuficiente. Hai să zicem 4. Apoi ar trebui să urmeze o schimbare, de care însăşi vedeta are nevoie. Altă echipă, alt public, alte planuri. Alţi colegi, altă motivaţie. Alt antrenor, alt medic, alt fizioterapeut, alte metode. Altă casă, altă maşină poate, alte drumuri zilnice. Iar clubului, bani suficienţi pentru achiziţionarea altui megastar.

Timp de 3 sezoane, Ronaldinho a fost în centrul atenţiei. Era idolul. Mişcările sale au fost repetate, studiate, dezbătute, dar au început să fie şi cunoscute. Cînd pierzi elementul surpriză în faţa adversarilor, ai o problemă. Mai ales cînd te cheamă Ronaldinho şi jocul tău se bazează pe improvizaţie, pe intuiţie. Dacă poţi inventa altceva, în regulă, dacă nu, ajungi precum el în ultimul sezon şi în aceste zile, să trăieşti din cîteva pase şi lovituri libere. Pe care să le sărbătoreşti din ce în ce mai des prin baruri şi discoteci. Te plafonezi, zîmbetul îţi dispare, plăcerea de a juca devine obligaţie. Cam asta se întîmplă acum cu Ronaldinho.

Pentru fotbal în general, poate că ar fi mai bine ca Ronaldinho să plece. Pentru Barcelona, în particular, încă nu se ştie. Deocamdată, lui Rijkaard i-a mers. Ce se va întîmpla însă la primul eşec. Nu cumva numele lui Ronaldinho va fi strigat de fanii Barcelonei în sens de reproş? Şi, vă asigur, cînd o fac 90.000 de oameni îţi cam arde cămaşa pe tine, fie că te cheamă Rijkaard, fie că te numeşti Laporta. Vorbim totuşi de un jucător care a schimbat din temelii istoria acestui club. Faceţi un efort şi amintiţi-vă ce era Barcelona înainte de venirea lui Ronaldinho! Un lung şir de eşecuri, o perpetuă criză de nervi în tribune. A apărut el şi totul s-a schimbat. De unde nimeni nu voia să vină la Barcelona, de cînd cu Ronaldinho toţi au clubul catalan pe primul loc în lista preferinţelor.

Ideal pentru Barcelona ar fi să reuşească să-şi recupereze starul. Problema lui e în primul rînd mentală, dar vine din una fizică. Atunci cînd picioarele nu te mai ascultă începi să-ţi pierzi încrederea în capacităţile tale, să eviţi duelurile unu contra unu şi să joci, cum se spune, la alibi. Ronaldinho nu-i însă un oarecare. La el întotdeauna viteza de reacţie a fost principala calitate. Dacă ea dispare, devine un jucător normal, foarte bun, însă nu extraterestru.

Johan Cruyff explica mai demult că pentru Ronaldinho e esenţial să facă şi un pic din faza defensivă. Nu la modul de a coborî pînă spre careul propriu, ci de la a pune presiune pe adversari la momentul cîne ei încep acţiunile. Cruyff îl dădea exemplu pe Romario, despre care spunea că era cel mai bun jucător defensiv pe care l-a avut. Poate părea o nebunie, însă dacă-l ascultăm mai departe pe Cruyff parcă înţelegem: „Atunci cînd urmăreşte un adversar, Ronaldinho e implicat şi mental, şi muscular în fază, astfel că dacă se întîmplă ca mingea să fie recuperată el intră direct în acţiune pentru că muşchii săi sînt încălziţi, mintea sa e conectată, iar intuiţia pe care o are intră imediat în acţiune. Aşa a dat două goluri pe <Bernabeu>, aşa a dat atîtea pase decisive de-a lungul timpului”.

Nu-s puţini cei care cred că la mijloc e doar o strategie pe care Laporta şi Cruyff o pun în scenă la sugestia lui Cruyff. Strategia de a-l face pe Ronaldinho să înţeleagă că nu-i de neînlocuit, că echipa merge bine şi fără el. Pentru un om care iubeşte enorm fotbalul şi care a fost obişnuit să fie idolul unui stadion nu există stres mai mare decît să afle asta şi să constate că numele altuia, vezi Messi, e acum strigat de fani. Strategiile lui Cruyff sînt celebre şi poate că voi găsi timp pe viitor să le povestesc.

Deja cu Deco a mers. Toată vara portughezul a citit prin ziare că-şi va pierde locul de titular. A fost rezervă în amicale, rezervă în primul meci al campionatului. Aşa că atunci cînd a revenit în prima echipă a redevenit Deco de acum două sezoane. Idem cu Marquez. Acelaşi tratament după un sezon 2006-2007 slab, la fel ca al lui Deco. O vară cu speculaţii că ar fi transferabil l-a schimbat şi pe mexican. Barcelona nu-i o echipă de la care să pleci foarte uşor.

În sprijinul afirmaţiilor de mai sus vine şi vînzarea lui Beletti şi a lui Motta, prieteni la cataramă, mulţi spun că şi de pahar, cu Ronaldinho. Îndepărtîndu-i-se amicii, e clar că se încearcă revalorificarea lui Ronaldinho. Dacă era să fie vîndut, momentul prielnic era în vară. Iar apariţia în presă a zvonurilor privind viaţa nocturnă agitată a starului brazilian poate fi tot o strategie, aceea de a-l pune pe Ronaldinho sub semnul întrebării în faţa publicului. Nu există în lume un jucător mai dependent de adoraţia oamenilor decît Ronaldinho. Avînd acest semn de întrebare asupra capului, el trebuie să-şi spele imaginea. Şi cum poate s-o facă mai bine decît pe teren? În plus, avînd aceste priorităţi, Ronaldinho şi fratele său, care-i este şi impresar, vor uita de promisiunea de prelungire a contractului pînă în 2014, făcută de Laporta imediat după finala Ligii din 2006.

De va fi aşa, mariajul dintre Barcelona şi Ronaldinho va continua fericit. S-au văzut cazuri de împăcări în situaţii mult mai dramatice. De nu va fi aşa, Ronaldinho nu duce lipsă de clienţi. Chelsea, Milan, Inter. Problema în acest caz e alta: poate Ronaldinho să reziste la intensitatea campionatelor din Italia şi, mai ales, Anglia?