Curaj şi inteligenţă

Un astfel de meci se cîştigă în primul rînd cu curaj. Curajul de a juca fotbalul pe care îl ştii, care te-a făcut campion. Curajul de a privi rivalul în ochi, cu superioritatea pe care ţi-o dă rezultatul din tur. […]

Un astfel de meci se cîştigă în primul rînd cu curaj. Curajul de a juca fotbalul pe care îl ştii, care te-a făcut campion. Curajul de a privi rivalul în ochi, cu superioritatea pe care ţi-o dă rezultatul din tur. Curajul de a fi mai inteligent decît el. De a lua în calcul şi de a folosi toate detaliile, ce uneori pot face diferenţa.

În mod sigur, Mircea Rednic ştie pe de rost ce şi cum joacă Lazio. Ştie că Pandev şi Rocchi sînt cei mai periculoşi, astfel că nu trebuie lăsaţi sub nici o formă să preia şi să se întoarcă. Ştie că mijlocaşii aleargă mult şi fac pressing ucigător, astfel că o minge pierdută mai jos de linia de centru poate fi curată sinucidere. Ştie că sînt buni la fazele fixe, astfel că nu trebuie oferite astfel de posibilităţi. Ştie că Ledesma şi Mudingayi dispar uneori din joc, dar pot decide totul cu o pasă, astfel că Mărgăritescu e una din cheile meciului. Dar ştie şi că fundaşii centrali sînt greoi, nu se coordonează, uită cîteodată de marcaj, iar portarul are reflexe de om bătrîn, astfel că de aici pot ieşi doar lucruri bune.

Mai jos, cîteva detalii pe care, poate, Mircea Rednic nu le-a luat în calcul. Dar care, şi ele, pot face diferenţa. De vreo cîţiva ani sintagma „cel mai bun să cîştige” nu prea mai e de actualitate. „Cel mai bun” este acum echivalent cu „cel mai deştept”, „cel mai şmecher”, „cel mai bine pregătit”.

Meci important, dar nu crucial
A spune că e un joc „crucial”, „cel mai important de după 1989”, „meciul vieţii” sau orice alte exagerări de acest gen poate fi periculos. Se pune şi mai multă presiune pe umerii unor fotbalişti, mulţi dintre ei tineri, fără prea mare experienţă internaţională. Spre deosebire de Dinamo, Lazio vine dintr-un campionat în care fiecare partidă e atît de bine pregătită de parcă ar fi ultima. Are deci mai multă ştiinţă a gestionării unor astfel de situaţii. Dinamo are de jucat un meci important, dar nu crucial. Dinamo nu se va desfiinţa dacă nu se califică, iar jucătorii nu vor fi arşi pe rug. Viaţa merge înainte şi vor mai exista cu siguranţă alte ocazii.

Marele atu: publicul
Vor fi 50.000 de oameni în tribunele stadionului. O armă de care marile cluburi ştiu să profite. Zilele trecute, Javier Irureta, fostul antrenor al lui Deportivo La Coruna, amintea într-un interviu că marele său regret va rămîne toată viaţa semifinala Depor – FC Porto din 2004. „Aveam echipă mai bună ca ei, bătusem cu 4-0 pe Milan, dar acel dublu meci l-a cîştigat Mourinho prin modul în care l-a pregătit”. Dincolo de detaliile tehnico-tactice, interesante şi ele, dar particulare , Irureta povesteşte un lucru interesant: „Atmosfera la Porto a fost infernală. Arbitru era Markus Merk, deci nu un oarecare, dar l-au copleşit. Mourinho avea în fiecare zonă a terenului oameni care puneau presiune pe arbitru, la fiecare fault al nostru săreau cîte doi-trei pe el şi incitau publicul. Ne gîndeam că la următorul fault o să invadeze terenul”, continuă Irureta. „L-au zăpăcit pînă şi pe Merk şi aşa a fost posibilă eliminarea lui Andrade pentru o glumă pe care i-a făcut-o lui Deco, cel mai bun prieten al său. Nu mai spun de cartonaşul galben luat de Mauro Silva la primul lui fault, după care a fost suspendat pentru retur”.

Atenţie la Cribari!
Din pricina efectivului redus, Lazio ar putea să joace în apărare cu Cribari. Deşi recent operat pentru fractură de pomete şi maxilar, deşi are 15 şuruburi în zona feţei, brazilianul va intra şi probabil va purta o mască protectoare. Chivu a jucat la fel în sezonul trecut, dar mărturisea cît de greu i-a fost, ce reţineri avea cînd trebuia să sară la cap. Se poate profita deci de teama omenească a jucătorului Lazial, dacă atacanţii lui Dinamo vor şti să-şi folosească fizicul. Dar, totul trebuie făcut în limitele regulamentului, pentru că arbitrul va avea tendinţa, omenească şi ea, de a proteja un jucător rănit.

E seara ta, Claudiu!
La astfel de meciuri decisivi sînt fotbaliştii cu experienţă, personalitate şi curaj. Lobonţ e unul din ei şi cu siguranţă va face un meci mare, în linia ultimelor evoluţii. Dar Lobonţ e portar, nu poate ieşi din zona lui. E cazul aşadar să iasă la rampă „căpitanul” Claudiu Niculescu. A jucat slab la Roma şi el o ştie. A fost extrem de abătut după acel meci, n-a avut chef de nimic. E timpul revanşei. E timpul să-şi probeze valoarea şi să-şi onoreze banderola. E timpul să fie el însuşi, cel din meciul cu Everton de la Bucureşti, cînd cu umărul rupt îi cerea doctorului, aproape plîngînd de durere şi furie, să-i facă ceva ca să poată reintra