Cînd moare un fotbalist!

Cînd moare un om, orice cuvînt e de prisos. Ai pur şi simplu un nod în gît. Cînd moare un om tînăr, tragedia e infinit mai mare. Cînd moare un tînăr fotbalist, nu mai e loc decît de consternare.

Iată […]

Cînd moare un om, orice cuvînt e de prisos. Ai pur şi simplu un nod în gît. Cînd moare un om tînăr, tragedia e infinit mai mare. Cînd moare un tînăr fotbalist, nu mai e loc decît de consternare.

Iată că moartea nu face selecţie. Nu ţine cont de ani, de pregătirea fizică, de psihic. Cînd e să vină, vine. Soarta e a fiecăruia, nu ne putem împotrivi ei. Soarta lui Antonio Puerta a fost asta. În vară, s-a vorbit de un interes al lui Real Madrid în a-l transfera. Poate dacă s-ar fi materializat acest transfer, lui Puerta i s-ar fi făcut un examen medical mult mai amplu şi i s-ar fi salvat viaţa. La fel cum, dacă Dinamo ar fi acceptat transferul lui Hâldan la Alaves, în iarna lui 1999, poate că un examen medical în Spania i-ar fi salvat viaţa şi lui Cătălin.

Antonio Puerta avea 22 de ani. S-a stins, la o vîrstă cînd încă îşi făcea planuri de viitor. Avea şi de ce. Peste o săptămînă trebuia să joace Supercupa Europei cu Milan. Apoi ar fi fost convocat la echipa naţională. Peste o lună şi jumătate urma să fie tată. Nu-şi trăise viaţa pentru că o avea, toată, înainte. Inima sa atît de tînără n-a mai rezistat. Bătălia cu moartea s-a dovedit prea grea.

E greu de scris sau de spus ceva în astfel de momente. Nu l-am cunoscut pe Puerta. L-am văzut la Bucureşti, pe „Ghencea”, cu Steaua. Întîmplător n-a jucat strălucit atunci. Apoi am comentat de mai multe ori meciuri ale sale, în campionatul Spaniei. Era un fotbalist cu o capacitate de efort incredibilă. Acoperea toată partea stîngă, şi ca fundaş, şi ca mijlocaş. Niciodată nu mi-aş fi imaginat un asemenea sfîrşit pentru el. Şi nu pot să nu mă întreb cum Dumnezeu într-o ţară atît de dezvoltată ca Spania nu s-a descoperit că Antonio suferea de inimă?

Un lucru merită totuşi spus. Cît de multă invidie stîrnesc aceşti fotbalişti! Banii lor, maşinile lor, viaţa lor în general. Dar, hai să ne gîndim puţin, cît de grea e viaţa acestor fotbalişti! Cît de mult muncesc ei! Cît de mult aleargă! La cîte riscuri se supun, pînă la urmă! Sînt lucruri pe care le trecem prea uşor cu vederea atunci cînd îi criticăm, cînd îi înjurăm, cînd măturăm cu ei pe jos.

Există în lumea fotbalului un îndemn: „Să-şi dea viaţa pe teren!”. Hai să fim mai atenţi de acum încolo cînd le cerem fotbaliştilor aşa ceva! Oare merită?