Splendidă piesă!

Manchester şi Milan au oferit un spectacol de excepţie pe „Teatrul Viselor”. Actul doi, în Scala fotbalului milanez, pe „San Siro”. Ce seară de gală în „Teatrul Viselor”! Ce reprezentaţie din partea celor doi granzi ai Ligii Campionilor! Ce regie […]

Manchester şi Milan au oferit un spectacol de excepţie pe „Teatrul Viselor”. Actul doi, în Scala fotbalului milanez, pe „San Siro”. Ce seară de gală în „Teatrul Viselor”! Ce reprezentaţie din partea celor doi granzi ai Ligii Campionilor! Ce regie perfectă! Ce joc energic al protagoniştilor! Jos pălăria. Afişul era perfect: Manchester şi Milan, un „clasic” al genului, un duel ce vine din istoria fotbalului. Se întîlneau atacul exuberant al lui United, lăudat de toată lumea, cu veterana squadră milaneză, trecută prin atîtea şi atîtea bătălii, cu jucători despre care se tot spune că sînt la final de carieră, iar ei continuă să facă faţă. Ca să vă faceţi o imagine, în 1985, cînd Maldini debuta în Europa, Cristiano Ronaldo avea cîteva luni, iar Rooney încă nu se născuse.

„Old Trafford” se pregătise pentru încă un show Cristiano Ronaldo. Şi-a jucat bine rolul, a şi contribuit decisiv la o deschidere rapidă a scorului, dar n-a fost „one man show” ca altădată. Exigentul public englez n-a regretat prea mult. L-a redescoperit pe Scholes, a cărui pasă la golul de 2-2 merită toate adjectivele din lume, l-a reaplaudat pe Giggs, la serviciu pentru 3-2, dar mai ales a regăsit un mai vechi idol. Rooney, Wayne Rooney, un fotbalist despre care se scriu multe, dar care ştie mult fotbal

Ca şi cu Roma, Manchester a deschis scorul repede. Parcă prea repede totuşi. Milanul nu-i Roma şi nici n-avea de ce să dispere. Ştia că are în faţă o apărare decimată, fără nici unul dintre cei 4 titulari. E ca şi cum, dacă permiteţi comparaţia, Dinamo ar fi jucat în derbyul cu Rapid avîndu-i în linia de fund pe Ze Kalanga, Ropotan, Scarlatache şi Bălace. Iar absenţele s-au văzut cu ochiul liber la golul de 1-1, dar mai ales la cel de 1-2, cînd Evra şi Heinze s-au ciocnit caraghios la driblingul lui Kaka, părînd a confirma o veche teorie a fotbalului care spune că după ce-ţi intră totul într-un meci, s-ar putea să ai surprize în următorul.

Cînd panica încerca să-şi facă loc pe „Old Trafford”, 70.000 de oameni au invadat parcă terenul reîncarnîndu-se în cele 11 tricouri roşii. Undeva la malul Mării Negre, jucătorii lui Dinamo ţineau şi ei pumnii pentru englezi. Ar fi dat cu bucurie cîteva din reuşitele lor autohtone pentru încă un gol sau două în poarta lui Dida. Şi s-a întîmplat. Rooney e cu siguranţă foarte iubit acum şi în „Ştefan cel Mare”, însă, pînă la visul grupelor dinamoviştii mai au de trecut un hop numit „San Siro”, dar şi un altul, numit Rafa Benitez. Asta ca să nu mai vorbim de cît de departe sînt încă echipele noastre – Steaua a simţit pe pielea sa – de marile reprezentaţii ale Ligii Campionilor.