Au învins, dar n-au convins
Am fost convins că Italia va cîştiga lupta pentru organizarea Euro 2012. M-am gîndit că, dacă din cine ştie ce motive, italienii pierd, Croaţia şi Ungaria vor fi alese. Credeam, în naivitatea mea, că UEFA e un for serios, care […]
Am fost convins că Italia va cîştiga lupta pentru organizarea Euro 2012. M-am gîndit că, dacă din cine ştie ce motive, italienii pierd, Croaţia şi Ungaria vor fi alese. Credeam, în naivitatea mea, că UEFA e un for serios, care nu umblă cu tot felul de lucruri ascunse.
M-am înşelat. Prin desemnarea duetului Polonia-Ucraina ca gazdă a turneului final mai sus amintite, UEFA a dovedit că golănia şi manevrele de culise nu se regăsesc doar la nivelul federaţiei noastre de specialitate. Cei care au votat au plătit astfel pentru că au ajuns în această poziţie, adică să voteze.
Să alegi Polonia şi Ucraina în detrimentul celorlalte două candidaturi mi se pare deplasat. Nu atît din pricina Poloniei, o ţară membră UE oarecum avansată economic, cît a Ucrainei. Şi mă voi explica. Un European nu e o competiţie oarecare, nu e un singur meci şi gata, implică multe alte lucruri dincolo de partidele în sine. Probabil că, departe de standarde acum, stadioanele vor fi gata pînă în iunie 2012. Dar restul? În cele două ţări nu vor veni doar jucători şi antrenori. Vor veni mii de ziarişti şi zeci de mii de suporteri. Unde vor locui ei? Cum se vor înţelege cu oamenii? Pe ce drumuri se vor deplasa? Conform site-ului CIA, în Ucraina există 15 kilometri de autostradă. 15!!! I-am bătut chiar şi noi la capitolul ăsta. Să admitem că n-ar fi nici aici o problemă. Dar distanţele între oraşe sînt uriaşe, de ordinul miilor de kilometri, iar şoselele sînt sub nivelul celor de la noi. Polonia stă mai bine, are 484 de kilometri de autostradă, iar legăturile între oraşele gazdă sînt oarecum în regulă.
Mă întreb ce trenuri există între Doneţk, de exemplu, şi Lvov? Dacă excluzi varianta maşinii, trebuie să te deplasezi cu trenul, nu? Ar mai fi şi avionul, corect, dar cîţi oare îşi permit acest lucru, dacă admitem că au şi curaj să zboare cu companiile aeriene locale ce folosesc încă aparatele sovietice. Apoi hotelurile. Excludem Varşovia, Kiev, să zicem Poznan şi Gdansk, hai şi Doneţk. Rămîn celelalte. Cum s-o sta la Wroclav, cum s-o sta la Dnepropetrovsk, cum s-o sta la Lvov, sînt convins că nici unul dintre cei 8 care au votat Ucraina şi Polonia n-au văzut. Mă gîndesc doar la un singur exemplu: să zicem că la Lvov va juca Anglia, care în mod normal aduce suporteri de două ori cît capacitatea de 36.000 de locuri a stadionului. Cum se vor descurca ei acolo e un mister. Cum vor ajunge ei acolo e alt mister. Cu ce preţ, încă un mister. Iar lucrul ăsta e valabil şi pentru Olanda, şi pentru Danemarca, şi pentru Germania, ţări cu tradiţie în materie de fani.
Sigur că există şi lucruri bune. Dacă e să ne luăm după UEFA, principalul ar fi dezvoltarea fotbalului în aceste regiuni. Ar mai fi temperaturile rezonabile, ar mai fi stadioanele ce se vor umple cu siguranţă, ar mai fi entuziasmul oamenilor. Ar mai fi şi posibila dezvoltare economică a celor două ţări în perioada rămasă, mai sigură din nou în cazul Poloniei. Dar cîte se pot îndrepta oare în 5 ani?
Dacă aş putea, le-aş pune celor 8 care au votat pentru Polonia şi Ucraina, printre ei înţeleg şi Mircea Sandu, o întrebare. Oameni buni, la vară n-aţi vrea să faceţi o croazieră de vis pe traseul Wroclav-Poznan-Lvov-Doneţk-Dnepropetrovsk? Sau un shopping scurt la Kiev? Noroc că nu pot pentru că aş fi sigur luat de fraier. În mod normal oamenii vor prefera o Roma, un Milano, un Napoli, o Florenţa, cu trecere prin Veneţia. Şi dacă ar sta mai rău cu banii, tot s-ar orienta spre o Budapesta.