Mamă de ultras

Şi-ar fi dorit să-şi vadă fiul în ziare, dar nu aşa. Nici în visele sale, frumoase sau urîte asta rămîne de văzut, nu-şi imagina Cătălin Iordan că va ajunge atît de cunoscut. Fapta de mare curaj a numitului „Tweety” a […]

Şi-ar fi dorit să-şi vadă fiul în ziare, dar nu aşa. Nici în visele sale, frumoase sau urîte asta rămîne de văzut, nu-şi imagina Cătălin Iordan că va ajunge atît de cunoscut. Fapta de mare curaj a numitului „Tweety” a făcut deja înconjurul ţării a ajuns şi peste hotare, ce-şi poate dori mai mult un ultras?

S-ar putea însă ca băiatul să-şi dorească în curînd să nu fi făcut asta. Să vrea să dea timpul înapoi. Mediatizarea cazului ar putea aduce după sine şi o pedeapsă exemplară, iar Cătălin să plătească şi pentru alţii.

Din păcate însă, uneori greşelile se mai şi plătesc. Ca şi teribilismul în exces. La 21 de ani, Cătălin e prizonierul unor astfel de gesturi. Crede că lumea e la picioarele lui, se vede invincibil, intangibil, nemuritor.

Dacă e băiat inteligent, va înţelege că a greşit şi se va schimba. Va trece peste pedeapsă, îşi va reveni, se va reintegra. Îşi va da seama că nu aşa îţi dovedeşti valoarea, că nu aşa arăţi că eşti mai şmecher decît alţii, că fetele nu te consideră mai cool şi că, în definitiv, sînt atîtea alte lucruri mai importante în viaţă decît un meci de fotbal, fie el şi un derby. Va termina facultatea, va deveni avocat şi, poate, peste ani va apăra şi el pe alţii.

Am văzut-o zilele trecute, în Libertatea, pe mama lui Cătălin. Doamna Carmen Iordan spunea că fiul ei nu este un huligan. Ce era să spună o femeie normală, care suferă acum pentru fiul ei? Şi-ar fi dorit să-l vadă în ziare, dar nu aşa, şi-ar fi dorit să ajungă celebru, dar nu aşa. Numai în pielea dînsei să nu fii, să ajungi să-ţi duci copilul la Poliţie, să nu-ţi poţi privi în ochi vecinii, neamurile, cunoştinţele. Şi nu va înţelege în mod sigur schimbarea băiatului?

Fiecare ultras din acesta are acasă o familie, o mamă, un tată. De care uită atunci cînd se dezlănţuie, transformîndu-se în mici bestii. Vor înţelege ce e în sufletul lor abia peste ani, cînd vor avea, la rîndul lor, copii. Îşi vor aminti cum mama şi tata făceau imposibilul posibil doar pentru ei, îşi vor dori să nu-i fi supărat niciodată şi să aibă din nou alături. La bine, dar mai ales la rău.

Ce bine ar fi dacă toţi ultraşii din lume s-ar gîndi mai mult la părinţii lor.