De ce nu aştept provincia

A spus cineva odată că dacă românii n-au motiv de ceartă, inventează unul. Mai nou a apărut dezbaterea legată de locul de disputare a meciului cu Olanda, decisiv poate în tentativa de a ne califica la Euro 2008.

Să admitem […]

A spus cineva odată că dacă românii n-au motiv de ceartă, inventează unul. Mai nou a apărut dezbaterea legată de locul de disputare a meciului cu Olanda, decisiv poate în tentativa de a ne califica la Euro 2008.

Să admitem ca justă decizia de a duce partida cu Slovenia la Timişoara, un oraş care trebuia mai demult să-i găzduiască pe „tricolori”. Am o singură rezervă, recunosc, de ordin personal. Ca bucureştean şi ca martor la acel joc, aş fi vrut să jucăm cu Slovenia în Ghencea, pentru că tot cu Slovenia şi tot acolo a început declinul nostru ca echipă naţională. Dacă ne calificam atunci poate că nu urmau atîţia ani de secetă, poate că tranziţia s-ar fi făcut mai lin dar şi, nu neapărat în cele din urmă, poate că Gică Hagi nu şi-ar fi pierdut din strălucirea acumulată pe vremea cînd, jucător fiind, ţinea în spate prima noastră reprezentativă.

Fac o paranteză. Ce schimbătoare sînt sentimentele omului! Am citit reacţiile ziariştilor bulgari la adresa lui Stoicikov, după egalul cu Albania. M-a îngrozit titlul de genul „Dispari, nefericitule!”. Să ne înţelegem. Noi avem tot dreptul să lovim în Stoicikov, n-avem nici o obligaţie faţă de el, ne e adversar. Bulgarii, însă, cred că nu. Prea multe a făcut Hristo pentru ei, poate chiar mai mult decît Hagi pentru noi. A-l ataca astfel mi se pare nedemn. Paranteză închisă.

Dacă am admis că Timişoara e o soluţie pentru Slovenia, nu cred în schimb că e şi pentru Olanda. Iar Craiova cu atît mai puţin. Dar nu din pricina timişorenilor ori a craiovenilor. Sînt convins că ar face o atmosferă fantastică, ne vom convinge cu Slovenia, ci din pricina stadioanelor. Ca mai toate din România, şi arenele din Timişoara şi din Craiova sînt construite pe model sovietic, cu pistă şi distanţă mare faţă de gazon. Deloc propice unui infern, aşa cum ar trebui să fie cu Olanda, cînd publicul poate şi trebuie să marcheze primul gol. Ghencea, în schimb, este propice. Tribunele sînt aproape, copertina favorizează decibelii, mai e şi gazonul abia refăcut. În plus, toate le sînt familiare „tricolorilor”: locul de antrenament, paturile din cantonament, vestiarele, chiar şi drumul spre stadion.

Mă tem însă că lucrurile astea nu prea se iau în calcul. Altceva contează. Ca nu cumva selecţionerul şi anumiţi jucători să nu fie înţepaţi de spectatori. Dacă vor juca bine, sînt convins că nu vor fi. Dacă vor juca prost, nu sînt la fel de convins că timişorenii sau oltenii îi vor ierta. În martie, Spania a avut un meci capital, cu Danemarca. A jucat pe „Bernabeu”, iar Luis Aragones nu i-a convocat nici pe Raul, nici pe Guti. Ba a avut şi tăria să spună că jocul va fi condus de Xavi, Iniesta şi Fabregas, primii doi de la Barcelona, al treilea descoperit de catalani. Iar golurile au fost marcate de Villa şi Morientes, de la Valencia, alt mare rival al Madridului. A ieşit bine şi nimic n-a mai contat. Spaniolii nu s-au gîndit la lucrurile rele, şi-au văzut interesul şi au cîştigat.

Noi nu vedem decît interesul personal al unuia sau altuia. Mai nou, l-am auzit pe selecţioner spunînd că în provincie adversarii ar fi aplaudaţi. Mă întreb, de cînd avem aşa o grijă de adversari?

P.S. 1 Am avut dreptate atunci cînd, scriind despre stadionul din Piatra-Neamţ, îmi manifestam rezerva că va fi omologat pentru Liga Campionilor. Destui cititori, în special din Moldova, s-au grăbit să mă atace pentru acest lucru. UEFA a confirmat iată teoria mea şi a anunţat că doar Ghencea poate găzdui partide din această competiţie. Una e să modernizezi un stadion, alta e să-l faci la standardele UEFA, ce nu va accepta niciodată o arenă cu doar 10.000 de locuri pentru Champions League, într-un oraş fără aeroport şi fără hoteluri. Unde ar fi locuit, de exemplu, o echipă ca Barcelona, ai cărei jucători nu stau decît singuri în cameră, antrenorul şi directorul sportiv au apartamente, iar preşedintele solicită apartamentul prezidenţial? Pe ce aeroport ar fi aterizat avionul lui Abramovici şi unde ar fi fost el cazat la Piatra-Neamţ? Ce-am fi făcut cu fanii lui Arsenal ori Manchester United? Cum ar fi ajuns la meci brigada de arbitri, cu avionul pînă la Bucureşti şi apoi 300 de kilometri pe şoselele româneşti?
Sînt întrebări pe care noi nu ni le punem. Din păcate, UEFA, da.

P.S. 2 Ultimul post apărut pe acest blog, „Eroare uriaşă”, a stîrnit, pe lîngă comentarii, destule semne de întrebare. Textul aparţine colegului meu Theo Jumătate, a cărui semnătură era vizibilă la final. L-am găzduit gîndindu-mă că acest blog nu-mi aparţine doar mie, ci aparţine întregului Departament de fotbal internaţional, iar un meci precum Milan – Barcelona merita să fie comentat. Din păcate, dintr-o eroare, cronica avînd titlul „Ce nebunie!” n-a fost inclusă, ea apărînd doar pe gsp. Şi în continuare texte ori comentarii ale colegilor mei, pe subiecte importante, vor apărea pe acest blog.