Pariul pe Hristo

Victor Piţurcă, antrenorul, este analizat de toată lumea. E şi normal, fiind selecţioner conducînd adică echipa cea mai reprezentativă a românilor.

Victor Piţurcă, omul, nu e analizat de nimeni. Pentru că nimeni n-are chef. Pentru că Victor Piţurcă e un […]

Victor Piţurcă, antrenorul, este analizat de toată lumea. E şi normal, fiind selecţioner conducînd adică echipa cea mai reprezentativă a românilor.

Victor Piţurcă, omul, nu e analizat de nimeni. Pentru că nimeni n-are chef. Pentru că Victor Piţurcă e un tip antipatic, o antipatie pe care o acceptă, o cultivă cu un soi de bucurie sado-masochistă. Nu face nici cel mai mic efort ca s-o schimbe. Dimpotrivă. Militarizează antrenamentele, închide hotelurile, se încruntă la oameni, tratează ziariştii de parcă i-ar fi duşmani. Pînă la urmă, aşa e felul lui, măcar de ne-ar duce la Euro!

Însă am descoperit un lucru bizar. Că antipaticul Piţurcă poate fi şi simpatic. Cum? Prin comparaţie. Prin comparaţie cu acest monument de mîrlănie numit Hristo Stoicikov, Piţi pare o bomboană. Oricît s-ar strădui selecţionerul nostru, nu va putea urca niciodată muntele de nesimţire al omologului său de la Sofia. Care se mai şi crede un mare antrenor.

Aici s-ar putea să se păcălească bulgarii. Pe cît de mare a fost ca fotbalist, pe atît de slab pregătit pare Stoicikov ca antrenor. Dacă a văzut cineva o idee de joc la Bulgaria, să mi-o spună şi mie. Eu n-am văzut. Am curaj să pariez că Bulgaria se va împiedica de multe ori în aceste preliminarii.

Textul de mai sus a fost scris şi a apărut imediat după egalul de la Constanţa. Un egal care, paradoxal, s-ar putea să ne ajute. Dacă rămînea 2-0 sau dacă diferenţa se majora, exista riscul ca Hristo să fie debarcat. Aşa, cu el pe banca Bulgariei, şansele noastre cresc simţitor. Pariam atunci că Bulgaria se va împiedica în aceste preliminarii. Sincer, nu mă aşteptam să fie tocmai cu Albania acasă. Mă gîndeam la deplasările din Slovenia sau Belarus. Iată însă că Hristo s-a grăbit să-mi dea dreptate şi a comis-o mai devreme.

Îmi spunea cineva care a văzut meciul la televiziunea bulgară că vecinii noştri n-au avut nici o idee de joc. Că marile lor ocazii au venit întîmplător, deloc după faze cursive. Că albanezii puteau da chiar lovitura, dacă aveau puţin noroc. Şi că, la final, Stoicikov a părăsit terenul fluierat copios de fanii care-i cereau demisia.
Există la noi un proverb interesant: „Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Cum o suna el în bulgăreşte?

P.S. 1
Scriam mai sus că Stoicikov a fost un mare fotbalist. Da, a fost. Foarte mare. Zilele trecute am intrat în posesia unei colecţii de 13 DVD-uri pe care spaniolii de la Marca au scos-o pe piaţă, cu 26 de portrete excelent documentate, cu imagini în premieră, ale celor mai mari fotbalişti din toate timpurile. Printre ei, alături de un Di Stefano, Suarez, Platini, Eusebio (o surpriză uriaşă pentru mine, care nu l-am apucat jucînd, un fotbalist imens), Keegan, George Best (o altă mare surpriză), Johan Cruyff (ce plăcere!), Beckenbauer (ce eleganţă!), Van Basten (zic eu cel mai bun atacant din toate timpurile), Maradona, Zidane ori Ronaldinho, printre toate aceste nume uriaşe se găsea şi Hristo. Dincolo de frustrarea că românii n-au un reprezentant, l-am redescoperit pe fotbalistul Stoicikov, un talent ieşit din comun, dar şi un caracter greu de stăpînit. Intrat în meseria de antrenor, Stoicikov şi-a pierdut talentul, dar a rămas cu caracterul.