Nopţi de priveghi

E îngrijorătoare situaţia de la echipa  naţională: mulţi jucători accidentaţi plus starea grea în care se află selecţionerul. Nu e uşor să fii în pielea lui. Din contră. E greu să-ţi gestionezi sentimentele. E greu să te ordonezi în gînduri […]

E îngrijorătoare situaţia de la echipa  naţională: mulţi jucători accidentaţi plus starea grea în care se află selecţionerul. Nu e uşor să fii în pielea lui. Din contră. E greu să-ţi gestionezi sentimentele. E greu să te ordonezi în gînduri cînd tatăl tău nu mai e şi în cîteva zile trebuie să joci împotriva Olandei. Brrrrrrr! Pe oricare l-ar trece fiori. Poate doar felul de a fi al lui să-l facă să treacă mai uşor peste necaz şi să-l trimită sîmbătă într-o situaţie care să-i mai ia din amar.

Şeful reprezentativei a plîns la căpătîiul tatălui său două nopţi. Da! A plîns! La înmormîntare nu! Apropiaţii lui spun că şi-a iubit mult părintele. Ieri, bărbatul încruntat şi dur a devenit un copil neputincios şi înfrînt lîngă sicriul părintelui. A avut însă puterea să-i certe pe jurnalişti. Pe un ton scăzut, le-a spus: „Gata! Lăsaţi-mă! Mă deranjează!”. Recunosc că este una dintre puţinele , foarte puţinele situaţii în care selecţionerul a avut dreptate în disputele cu jurnaliştii. Dar asta e altă poveste.

 Au fost două nopţi albe, urmează alte patru la fel de albe în care antrenorul nu trebuie să se gîndească decît la fotbal. În afară de arsenalul tehnico-tactic pe care presupunem că-l avea deja pregătit selecţionerul, ar mai fi ceva. Tot ceea ce s-a întîmplat în ultima vreme i-a motivat şi mai mult pe jucători. Hei-rupu-ul! Asta e ultima noastră armă de ceva vreme. Pe asta o folosim şi acum, împotriva Olandei. Mobilizarea totală, că asta ne-a mai rămas, şi scoatem un rezultat bun la Rotterdam.