Vlăduţ a devenit Vlad

A venit la Dinamo în 2000. Transferul s-a rezolvat în timpul Europeanului din acea vară, cînd şefii cluburilor noastre se mutaseră în Belgia şi Olanda pe durata ultimei competiţii importante la care „naţionala” României a fost prezentă. L-am întîlnit în […]

A venit la Dinamo în 2000. Transferul s-a rezolvat în timpul Europeanului din acea vară, cînd şefii cluburilor noastre se mutaseră în Belgia şi Olanda pe durata ultimei competiţii importante la care „naţionala” României a fost prezentă. L-am întîlnit în acele zile, la Anvers, pe preşedintele Chivorchian, pe atunci la Bacău. Era mulţumit. Şi pentru banii încasaţi, 300.000 de dolari, o sumă la acea vreme, dar şi pentru jucător. „E un băiat deosebit. Şi talentat, şi cu ceva în cap. O să vedeţi, va ajunge mare de tot”, anticipa Chivorchian, pe o terasă din apropierea celebrei străzi a bijutierilor evrei din marele port belgian.

Bijuteria de care vorbea Chivorchian e Vlad Munteanu. Pe vremea aceea toată lumea îi zicea Vlăduţ. Poate şi pentru că avea doar 19 ani. Problema e că, timp de 6 sezoane, tot Vlăduţ a rămas. Cîteva campionate, cîteva cupe, un transfer eşuat la Ajax, împrumuturi pe la Cîmpina sau FC Naţional. Destule aventuri amoroase, multe nopţi pierdute prin cluburi, puţine momente cînd a ieşit în evidenţă. Dacă-i întrebaţi pe suporterii dinamovişti despre Vlăduţ, or să-şi amintească sigur de un gol în Ghencea, dar şi de o ocazie ratată, o „scăriţă” ce nu i-a ieşit şi pentru care a fost înjurat copios. Cam puţin, nu, pentru 6 sezoane?

Vara trecută, Dinamo l-a dat în Germania. Pe bani mai puţini decît îl luase. Păreau mai degrabă mulţumiţi că scapă de el. Între timp, nebunia i se mai potolise. Cunoscuse, normal, o fată care-l cuminţise.

Ei bine, ceea ce se întîmplă acum cu Vlăduţ ţine de acele miracole din lumea fotbalului. E complet altul. Occidentul, cu tot ceea ce ţine de acest cuvînt, l-a disciplinat, i-a deschis ochii, l-a schimbat, l-a convins că degeaba are talent dacă nu ştie să profite de el. La Cottbus, un oraş din fosta RDG destul de anost, nu se gîndeşte decît la fotbal. Altceva nu mai contează. Are continuitate în joc şi încredere de la antrenor. E pus în valoare. O singură nedumerire am: de ce n-au ştiut şi antrenorii de la Dinamo să-l pună în valoare astfel.

Aţi observat? Vlăduţ al nostru a devenit de la un timp Vlad. El şi Segiu Radu, care merită aceleaşi cuvinte de laudă, duc în spate o echipă ca Energie Cottbus, făcîndu-i pe ziariştii germani să scrie: „Cu ei succesul e garantat. Energie are asigurare de viaţă românească”.

N-o să cad în capcana de a-l ataca pe selecţionerul nostru pentru că nu le dă celor doi nici măcar o şansă. E problema lui, dacă el e convins că poate califica „naţionala” la Euro cu cei pe care-i cheamă, să fie sănătos. Poate că selecţionerul are altă asigurare de viaţă?