Cine este mai bună: Sevilla sau Benfica?
Răspundeţi singuri la întrebare după ce analizaţi informaţiile de mai jos. Meciurile s-au încheiat, comentariile continuă. Pentru cine nu ştie, exista o rubrică, în Sportul de dinainte de 1989, ce se numea oarecum asemănător. E vorba de meciurile din cupele […]
Răspundeţi singuri la întrebare după ce analizaţi informaţiile de mai jos. Meciurile s-au încheiat, comentariile continuă. Pentru cine nu ştie, exista o rubrică, în Sportul de dinainte de 1989, ce se numea oarecum asemănător. E vorba de meciurile din cupele europene, că altele n-avem deocamdată. Pe cît le-am aşteptat, numărînd zilele de parcă ar fi fost Crăciunul, pe cît de repede am vrea să le uităm. Dinamo şi Steaua ne-au trezit brusc la realitate, arătîndu-ne adevărata dimensiune a fotbalului românesc atunci cînd se confruntă cu echipe de mare valoare.
Analize ale celor două jocuri s-au tot făcut. Acum e vremea comentariilor. Pe bloguri, printre blocuri, pe unde mai pot, fanii celor două „europene” se contrează, se ironizează, se înţeapă, se înjură, fiecare după nivelul de educaţie. Vegheaţi îndeaproape de rapidişti şi de alţii care au avut pentru acest mijloc de săptămînă doar varianta televizorului şi care acum se amuză de suferinţa rivalilor. Subiectul la modă acum e care dintre cele două adversare e echipa mai bună, Benfica sau Sevilla?
Înainte de a vă lăsa să vă exprimaţi opiniile, iată cîteva informaţii care să vă vină în ajutor:
PRO SEVILLA
– Echipa anului 2006
– Locul doi în Spania, după Barcelona, deci în cel mai tare campionat din lume, cu şanse încă bune de a cîştiga titlul
– Deţinătoarea Cupei UEFA şi a Supercupei Europei
– Un antrenor excelent, Juande Ramos, dorit de Chelsea şi de alte mari echipe ale continentului
– Un bloc extrem de matur, solid, legat şi omogen
– A învins şi pe Real Madrid, şi pe Barcelona în acest sezon
– Are golgeterul din Primera Division, pe Kanoute, şi pe cel mai bun fundaş dreapta din lume, Daniel Alves
CONTRA SEVILLA
– N-are tradiţia şi palmaresul Benficăi în Europa
– Traversa înaintea meciului de la Bucureşti o perioadă mai puţin bună, incomparabilă cu finalul lui 2006
– Nu a cîştigat în campionat decît un singur meci în 2007, cu Levante, şi unul în Cupă, cu Rayo, o echipă de divizia a treia. Restul rezultatelor: două eşecuri şi 5 egaluri, cele din urmă doar 0-0
– Ultimele trei rezultate: 0-0
– Juande Ramos n-a adus la Bucureşti 4 jucători importanţi, Javi Navarro, căpitanul echipei, Renato, Jesus Navas şi Dragutinovici
– Pe lîngă cei 4, Ramos l-a lăsat pe banca de rezerve pe Kanoute, pe Luis Fabiano nici nu l-a trecut pe foaie şi a mers pe mîna rezervei Puerta ca fundaş stînga. În plus, l-a pierdut pe Adriano după o jumătate de ceas
PRO BENFICA
– E una din cele mai laureate echipe din Europa
– Mult mai bună din punct de vedere financiar decît FC Sevilla, fiind pe locul 20 în lume conform clasamentului întocmit de prestigioasa agenţie de analiză „Deloitte & Touche”
– Echipă de Liga Campionilor. A jucat într-o grupă cu Manchester United, Celtic şi FC Copenhaga, acumulînd 7 puncte în 6 meciuri: două victorii, 3-1 cu Copenhaga şi 3-0 cu Celtic, ambele acasă, şi 0-0 în Danemarca
– A jucat cu cea mai bună echipă pe care putea să o utilizeze antrenorul Fernando Santos, ce l-a putut folosi pe Rui Costa, refăcut după accidentări, avîndu-i pe bancă pe Miccoli, refăcut şi el, şi pe Derlei, ultimul abia transferat
– Avea în Simao Sabrosa unul dintre cei mai în formă fotbalişti la momentul actual din Europa
– Sezonul trecut, cam cu acelaşi lot, minus Rui Costa, scotea pe Manchester United din Europa şi pierdea în „sferturi” cu mare greutate în faţa Barcelonei
– Meciul cu Dinamo l-a jucat pe teren propriu
CONTRA BENFICA
– N-a mai cîştigat de multă vreme un trofeu în Europa
– În Portugalia e doar a treia, după FC Porto şi Sporting, într-un campionat însă destul de slab
– Tocmai fusese eliminată în Cupă de Varzim, echipă de ligă secundă
– Are un antrenor, Fernando Santos, destul de puţin apreciat în Portugalia, valoric sub Juande Ramos
– A avut destul de puţini suporteri la meciul de miercuri, spre 30.000, pe un stadion de 65.000 de locuri.
– Criza prin care trece Nuno Gomes, cu doar 9 goluri marcate în acest sezon în toate competiţiile