Eusebio şi Ienei

Cu statuie în faţa stadionului „Da Luz”, ambasador al ţării sale în domeniul sportului, implicat în tot felul de proiecte la nivelul federaţiei, cunoscut în toată lumea, Eusebio spune în Gazeta Sporturilor că e un om fericit. Nici n-ar avea […]

Cu statuie în faţa stadionului „Da Luz”, ambasador al ţării sale în domeniul sportului, implicat în tot felul de proiecte la nivelul federaţiei, cunoscut în toată lumea, Eusebio spune în Gazeta Sporturilor că e un om fericit. Nici n-ar avea cum să nu fie, ştiind că tot ceea ce a făcut nu s-a uitat, că există un dram de recunoştinţă în ochii celor pe care i-a făcut cîndva fericiţi.

Paranteză. Destinată în principal celor care cred că fotbalul a început cu Ronaldinho. Cine nu ştie ce a reprezentat Eusebio în fotbalul mondial ar face bine să pună mîna pe o carte şi să caute. Paranteză închisă

Nu Eusebio e însă subiectul. Ci fotbalul românesc unde puţine din fostele glorii îşi găsesc un rol principal. Să luăm exemplul Stelei, fie şi pentru că e cea mai iubită echipă din România, la fel cum e Benfica în Portugalia. Cine-l joacă pe Eusebio la Steaua de azi? Întrebarea îşi va găsi cu greu un răspuns. Pentru că nu-l joacă nimeni.

Iată ce scrie cotidianul spaniol AS în avancronica meciului Sevilla – Steaua: „Steaua Bucureşti e una dintre echipele cele mai laureate de pe Bătrînul continent. Un Grande de Europa. Jucători precum neuitatul Duckadam, ca Belodedici, ca Balint, ca Lăcătuş, ca Boloni, ca Iordănescu marchează istoria acestui carismatic club a cărui istorie se împarte între grandoare şi suferinţă”.

„Aceste cuvinte ne doare”, e o replică antologică dintr-un film românesc recent difuzat. Chiar ar trebui să ne doară, mai ales că sînt spuse de nişte străni. Noi i-am cam uitat pe respectivii. Deşi Cupa Campionilor Europeni cucerită de Steaua în 1986 e cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. O performanţă cu care se mîndresc toţi steliştii, de la suporteri la oficiali, obişnuind să-şi tachineze rivalii cu imaginea trofeului continental avîndu-l pe Iovan ca stăpîn. O performanţă însă pe care Steaua de azi nu ştie s-o folosească în nici un fel în planul imaginii. Părînd a nu înţelege cît e imaginea de importantă în zilele noastre.

La fel cum e Eusebio la Benfica, e şi Di Stefano la Real, e Mazzola la Inter, e Baresi la Milan, e Beguiristain la Barcelona, e Bobby Charlton la Manchester United, e Beckenbauer la Bayern. Unii au putere de decizie, alţii nu, au doar rol de imagine. Dar sînt acolo. La Steaua nimeni din generaţia 1986 nu-i băgat în seamă. A fost Lăcătuş pentru o vreme, prea puţină, dar de-atunci, locul e vacant.

Mă întreb, oare Emeric Ienei nu şi-ar putea găsi un loc în schema de azi? Fie el doar decorativ, fără să ia din autoritatea actualilor şefi. Un soi de Di Stefano la Real. Sau, alt exemplu, Duckadam? Cum ar fi arătat prezentarea brazilianului Andrey cu Duckadam lîngă el? Sau a lui Croitoru cu Ienei în dreapta? Cum ar fi fost aşteptată Steaua la Sevilla cu cele două legende reprezentînd clubul?

Din păcate, noi ne aducem aminte de Sevilla doar cînd jucăm cu echipele de acolo.