O soluţie pentru stadioane

Aproape a trecut şi luna ianuarie şi în ceea ce priveşte stadioanele româneşti n-avem nici o veste notabilă. Va trece şi februarie, va trece şi martie, va veni Paştele şi vom începe să ne dăm de ceasul morţii cum că […]

Aproape a trecut şi luna ianuarie şi în ceea ce priveşte stadioanele româneşti n-avem nici o veste notabilă. Va trece şi februarie, va trece şi martie, va veni Paştele şi vom începe să ne dăm de ceasul morţii cum că se apropie meciul cu Olanda, Liga Campionilor, Cupa UEFA şi noi n-avem unde să jucăm. Toate aceste stadioane aparţin statului, într-un fel sau altul. Ministerelor, primăriilor, deci statului.

În acest moment, sîntem într-un cerc vicios. Cluburile ar vrea să le modernizeze, dar, să recunoaştem, e greu pentru patroni să bage bani în ceva ce nu le aparţine. Statul, la rîndu-i, n-are bani pentru respectivele modernizări. Plus de asta, nici n-ar fi logic, de vreme ce în ţara asta sînt multe alte lucruri de făcut înaintea stadioanelor. De exemplu ,spitale. De exemplu, şcoli. De exemplu, parcări, străzi, parcuri.

Şi atunci, care ar fi ieşirea? După părerea mea, una singură. Respectivele stadioane să fie cedate cluburilor. Gratis, dar cu obligaţia beneficiarilor de a face lucrări de modernizare. Altfel s-ar mişca Gigi Becali, Borcea, Copos şi ceilalţi ştiind că investesc în ceva ce le aparţine. Şi ştiind, e foarte important aspectul, că-şi pot recupera investiţia, mai devreme sau mai tîrziu. Ar fi obligaţi să bage bani, pentru că n-ar mai avea perfecta justificare în faţa suporterilor „nu ne dă statul voie, că noi am vrea”.

Supărarea lui Galliani
Paranteză. Acum cîteva zile, Adriano Galliani, vicepreşedintele lui Milan, se plîngea că Milan pleacă net dezavantajată în lupta sa pentru supremaţia mondială cu Barcelona, Real Madrid, Manchester United, Chelsea, neavînd stadion propriu. Explica astfel Galliani şi căderea pe care au suferit-o în ultimii ani cluburile din Italia, care nu pot factura ca altele. Un stadion propriu înseamnă mult mai mulţi bani din diverse alte activităţi adiacente fotbalului în sine.

Am făcut această paranteză pentru că, vrem, nu vrem, cluburile din România trebuie să se alinieze la noile tendinţe. Spunea foarte bine Jean Valvis în Fanatik că la noi nu există programe pe termen lung, ci doar de pe o zi pe alta. Cu un stadion în posesie, s-ar putea face şi astfel de programe. Cine nu va putea să le facă va lăsa locul altora.

Să terminăm odată cu cluburile departamentale!
Mai mult. Eu văd transformarea şi mai amplă. Personal, nu cunosc vreo ţară din Uniunea Europeană unde un minister, să-i zicem de interne, să plătească un sportiv. De ce trebuie bugetul statului, noi toţi în ultimă instanţă, să suporte salariile voleibaliştilor, baschetbaliştilor, handbaliştilor de la Dinamo, Steaua sau Rapid? Ori ale boxerilor, judokanilor, scrimerilor, gimnaştilor etc. Unde vreau să ajung? Să terminăm odată cu cluburile departamentale!

Să luăm exemplul lui Dinamo. Dacă aş fi ministru de interne i-aş chema într-o zi pe Badea, Borcea, Turcu şi compania şi i-aş întreba: „Măi oameni buni, uite, noi vă dăm toată baza din Ştefan cel Mare plus Săftica. Voi puteţi suporta şi secţiile de baschet, handbal, volei, polo etc? Ia puneţi-vă mintea la contribuţie şi găsiţi soluţii!”. S-a întîmplat în Spania de după Franco, unde CF Barcelona, de exemplu, are, sub aceeaşi titulatură de „Club de futbol”, baschet, handbal, hochei pe iarbă. Dar are şi toată baza! Secţiile respective ar fi nevoite să se reorganizeze, să facă performanţă, să caute soluţii de a deveni rentabile, altfel ar risca desfiinţarea.

E valabil şi la Steaua, şi la Rapid, dar şi în ţară. Avînd tot parcul sportiv la dispoziţie, MM Stoica, Nicolae Badea, George Copos ar fi nevoiţi să-şi arate calităţile manageriale. Eventual, s-a întîmplat tot în Spania, să vîndă bucăţi din terenul deţinut pentru a face rost de fonduri necesare noilor investiţii. N-ar fi nici o tragedie şi, să ne gîndim, cîţi bani s-ar lua pe un teren la Ştefan cel Mare sau Ghencea!

Primăriile să decidă
Veţi spune că în multe alte ţări Primăriile deţin stadioane. Foarte bine. Să deţină şi la noi, problema e să şi poată să le susţină. Bucureştiul are un proiect al Stadionului Naţional, pe care trebuie să-l ducă la capăt. Piatra-Neamţ, de asemenea. Poate mai sînt şi altele. Importantă este însă găsirea unei căi de mijloc, de dialog între toate părţile implicate.

Cum, necum, o ieşire din acest impas trebuie găsită. Să ne imaginăm doar ce s-ar întîmpla dacă, e posibil scenariul, Dinamo ar cîştiga campionatul, pe doi ar veni CFR Cluj, iar ambele ar intra în grupele Ligii Campionilor. Nu ne-am face de cea mai mare ruşine posibilă, pentru că nici una n-are stadion pentru asemenea competiţie? Să joace una în Spania şi alta în Portugalia?

Voi cum aţi vedea rezolvarea acestei probleme?